Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:31 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine „Dependență creativă” sau trezirea propusă de dr. Sorina Soescu

ro

30 Apr, 2020 00:00 1964 Marime text

Despre minunata structură energetică a omului, despre slăbiciunile noastre și cum putem ajunge la un salt evolutiv, sunt temele pe care ni le propune în ultima sa postare dr. Sorina Soescu (Zyanna Orinda pe Facebook).
 

 
„Am găsit acest concept la Richard Rudd, în Cheia genelor (cheia 24). Inventivitatea este, de fapt, dependență creativă.
 
Am considerat «dependența» ca fiind ceva negativ, ceva de care «trebuie să scap». Dar în același timp, ceva care mă agață și nu-mi dă pace, se ține scai de mine.
 
Dependența de un aliment, de un ritual (baia cu arome), de anumite obiecte sau haine, de prezența unor persoane - toate le-am echivalat cu slăbiciuni.
 
«Independența» este un refren eroic care sună bine pentru minte (si pentru Ego).
Dar corpul în care trăiesc este un corp plin de dependențe.
Care dorește lucrurile făcute în anumite feluri (stau pe un anume scaun, mănânc cu o anumită mână, fac lucrurile într-o anumită succesiune, că așa am învățat etc etc).
 

Totuși dependența poate fi folosită în mod creativ - pentru că ne ajută să simțim tendința minții de a gândi în cicluri. Vedem cercurile în care ne învârtim IAR și IAR. După ce suntem de atâtea ori în cerc, ne trezim că suntem în cerc dar CONȘTIENTIZĂM că suntem în cerc. Acela este momentul în care INVENTIVITATEA începe să înmugurească.
 
Un simplu gest sau o mică schimbare și putem transforma BRUSC dependența într-un salt evolutiv. Învăț să ies de pe cerc și să intru într-o spirală. Așa învață copiii să nu mai stea doar cu părinții lor și să accepte și prezența altor adulți străini. Așa învață adolescenții să depășească decepțiile din iubire, după câteva experiențe trăite pe același tipar.
Așa învățăm noi, adulții, să nu mai «cumpărăm» povești de la sisteme (după ce suntem păcăliți bine de sistemele economic, juridic, educativ sau medical).
 
Dependența de opinia autorităților, a părinților, a celor «mai deștepți» ca noi rezistă o perioadă, până când ne trezim că suntem în același cerc de suferință, făcând ceea «ce ni se spune» să facem. Și găsim putere să ieșim de aici, și să ne re-conectăm la INTUIȚIE, la inteligența noastră interioară
 
Dependența gândește în cercuri, pe când creativitatea gândește în spirale. Cei care sunt dispuși să-și înfrunte propria ignoranță găsesc puterea să iasă din cerc și să urce pe spirală. Apariția inventivității nu poate fi prezisă. Este imprevizibilă. Ca orice caracteristică umană.
Cel mai probabil apare in momentul cel mai negru, întunecat, profund și stagnant al dependenței. Și mai ales atunci când ne aflăm în repaus, în stare de liniște, dormind, visând sau pur și simplu, nefăcând nimic.

 
Mă simt bine astăzi să-mi permit fără rezistență toate dependențele existente, cât și perioadele de gol și de «nefăcut nimic». Pentru că din ele apar, spontan, creativitatea și inventivitatea.
 
Ce complex este omul, ce minune structura sa energetică.
Să aveți o zi minunată și să vă bucurați la maxim de goluri și dependențe. Ele sunt toate înspre ajutor și evoluție.
Vă iubesc!”.

Sursa foto: Facebook Zyanna Orinda
 
Citește și:

#ConstanțaEsteBine „Iar despre povești”, cu dr. Sorina Soescu

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii