Câteva aduceri aminte Martie şi marii dispăruţi ai culturii constănţene - Diana Cheregi, Aurel Manolache, Boris Cobasnian (galerie foto)

Martie, prima lună din primăvară, numită popular şi „Mărţişor“, este o lună bogată în semnificaţii, dar este şi luna în care constănţenii îşi aduc aminte cu drag şi cu nostalgie amestecată cu lacrimi de cei care nu mai sunt, dar care au făcut ca viaţa de la Marea Neagră să fie mai frumoasă, mai suportabilă: actriţa Diana Cheregi, compozitorul şi dirijorul Aurel Manolache, maestrul de cor Boris Cobasnian şi, nu în ultimul rând, scriitorul Florin Şlapac. 
 
Născut la Galaţi, pe 5 octombrie 1931, compozitorul Aurel Manolache s-a statornicit la Marea Neagră marcând în mod fundamental viaţa culturală a urbei - ca şi fratele său, Gelu Manolache - fiind considerat „părintele spiritual“ al Teatrului de revistă „Fantasio“ (director şi dirijor), un adevărat brand al Constanţei, desfiinţat în vara lui 2004, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Constanţa. A fost compozitor şi creator de şlagăre cântate de artişti precum: Margareta Pâslaru, Dan Spătaru, Cătălin Crişan, Loredana Groza, Corina Chiriac. De altfel, în 1969, la cea de-a II-a ediţie a prestigiosului festival internaţional „Cerbul de aur“ de la Braşov, Julio Iglesias a ales să cânte o piesă compusă de Aurel Manolache - „Ale tale“.
 
A dirijat în nenumărate rânduri orchestra Festivalului Naţional de Creaţie şi de Interpretare „Mamaia“, iar mai târziu şi-a purtat cu bucurie numele de „tataia copiilor“, odată cu înfiinţarea Festivalului „Mamaia Copiilor“, în 2001, a cărui tradiţie e dusă mai departe de fiul său, actorul Liviu Manolache. Lui i se datorează și înființarea la Constanța a  Ansamblului de Balet Clasic și Contemporan „Fantasio“, deoarece el a fost singurul care a crezut în visul maestrului Oleg Danovski, susținându-l și oferindu-le balerinilor case și scena de la Marea Neagră, lansând trupa cu turnee prin țară. 
 

Creator de şlagăre şi „directorul de instituţie priceput «până la Dumnezeu»“

 

O frumoasă şi sugestivă descriere îi face fostul secretar literar al Teatrului „Fantasio“, Jean Badea, în monografia Revistei constănţene, apărută, în anul 1998, la editura Leda: „Că a iubit acest teatru mai presus de sine, nu este astăzi o noutate. I-a sacrificat totul: şi liniştea nopţilor, şi tihna unui cămin, şi sănătatea. Chiar compoziţia muzicală a trecut pe planul al doilea, măcar că notele desenate de el pe portativ «trădau» un compozitor care - de n-ar fi fost Fantasio - şi-ar fi depăşit palmaresul actual (oricum de invidiat)“.

 

În aceeaşi notă, Jean Badea continuă să-i facă un portret elocvent, o sumă a calităţilor şi exigenţelor sale: „A fost, mai cu seamă, directorul de instituţie priceput «până la Dumnezeu» în toate tainele conducerii, chiar şi cele mai ascunse. Ştia multe despre cum se face un spectacol de revistă, dar şi despre cum se ţine evidenţa contabilă. Deseori, biroul organizării spectacolelor «şoma» pentru că planul deplasărilor sau al turneelor era întocmit de el. Achizitorul nu cumpăra o papiotă sau o rindea, un bec sau o pensulă fără a avea avizul său. Fiecare schiţă de costum sau decor purta semnătura directorului, după ce pictorul-scenograf executase numeroase modificări cerute de el. Inspecta cu cerbicie cabinele, atelierele, grupurile sanitare, sălile de repetiţii, birourile administrative şi impusese un regim draconic de ordine şi curăţenie. Înainte de ridicarea cortinei era văzut chiar la controlul biletelor, iar după terminarea spectacolului verifica stingerea ultimelor lumini. Într-o vreme, când reducerea consumului de electricitate făcea ravagii, l-am auzit perorând cu însufleţire împotriva indicaţiilor oficiale: «Teatru fără lumini nu se poate face! Vom mai stinge un bec, două la birouri, pe coridoare, dar la scenă - când trebuie - să fie baie de lumină! Eu răspund de această risipă!» (...) Dar acest director exigent, temut, poate chiar urât de unii, îşi apăra oamenii cu aceeaşi îndârjire, le obţinea aprobări pentru maşini şi apartamente, vize paşaportare, derogări de studii, gradaţii şi clase profesionale“.

 

Inima lui Aurel Manolache, greu încercată în ultima vreme şi de desfiinţarea teatrului său de suflet, „Fantasio“, a încetat să bată pe 9 martie 2010, la spitalul din Galaţi, oraşul natal, unde a şi fost înmormântat. Nu împlinise încă 79 de ani.

Părintele coralei „Vox Maris“ ştia să scoată voce şi din... piatră

9 martie mai are o semnificaţie specială: este data la care, în anul 1926, în satul Petroşani din Bălţi (Basarabia), venea pe lume Boris Cobasnian, un alt nume de referinţă al spaţiului tomitan. Supranumit „arhitectul vocilor“, despre maestrul Cobasnian se spunea că poate să scoată voce şi din piatră seacă. Din 1959, până în anul pensionării sale, Boris Cobasnian a fost maestru de cor al Teatrului Liric Constanţa, pregătind peste 40 de spectacole de operă şi operetă, realizând ca dirijor, în premieră, „My Fair Lady“, de Frederick Loewe, „Casa cu trei fete“, de Franz Shubert şi „Logodnicul din lună“, de Eduard Kunneke. Însă numele lui Boris Cobasnian este legat de arta corală dusă spre perfecţiune, dar mai ales de corala „Vox Mari“s, înfiinţată în 1960, cu care maestrul a obţinut, după cum spune şi prof. univ. dr. Mariana Popescu, care i-a dedicat şi o monografie, premii la toate concursurile corale naţionale şi la importantele concursuri corale europene: două premii I şi premiul al III-lea la Concursul Internaţional „C.A. Seghizzi“ de la Gorizia, Italia (1974), Marele Premiu la Festivalul de Muzică Corală „Hanns Eisler“ de la Leipzig, Germania (1979), Premiul I la Concursul Internaţional „Béla Bartók“ de la Debrecen, Ungaria (1984), Medalia de Argint la Concursul Internaţional de la Tolosa, Spania (1985).
 
Înzestrat cu tact pedagogic, maestrul a fost şi dirijor al Corului „Vox Maris-Studio“ al Liceului „Ovidius“, iar din 2001 a fost profesor asociat la clasa de Dirijat Coral, specializarea de Muzică Religioasă, a Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii „Ovidius“. În paralel cu activitatea dirijorală şi didactică, „arhitectul vocilor“ a avut şi preocupări componistice îndreptate spre muzica de scenă şi simfonică. 
 
Maestrul Boris Cobasnian s-a dus spre stele într-o zi de 9 august 2011, rămânând pentru toţi cei care l-au cunoscut un model de profesionalism şi modestie, greu de egalat în această lume rapace, marcată de superficialitate. Avea 85 de ani.

Dor de „mama Dia“

Pe 3 martie 2013, Constanţa mai primea o grea lovitură prin trecerea Dincolo a actriţei Diana Cheregi. Nu împlinise încă 64 de ani (se născuse pe 15 iulie 1949), vârstă la care încă mai avea multe de oferit, şi pe scenă, dar mai ales de la catedra Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius“, specializarea Artele spectacolului - Actorie, acolo unde „mama Dia“ era extrem de iubită de către studenţii ei. De altfel, era membru fondator al Facultăţii de Arte de la Pontul Euxin.
 
Pe scena constănţeană se impusese prin roluri remarcabile din 1973 - cu un an înainte absolvise Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti şi profesase la Teatrul din Botoşani - până în anul morţii sale.
 

„Talent robust, Diana Cheregi a aparţinut acelei nobile familii de actori care şi-au iubit profesia până la ardere. Actriţă complexă, cu har, stil şi eleganţă, şi-a construit rolurile mereu atentă la nuanţe şi cu rigoare dramatică. A jucat în comedii, drame, comedii muzicale, roluri de compoziţie, travesti, stilul său de interpretare fiind sigur, plin de forţă şi dramatism sau de umor şi vivacitate, după cum o cerea rolul“, au scris atunci colegii de la Teatrul de Stat Constanţa.

Trei ani fără Florin Şlapac 

Tot într-o zi de martie s-a născut, dar a şi murit scriitorul şi traducătorul constănţean Florin Şlapac, redactor al revistei „Tomis“ între anii 1993-1999. Născut pe 13 martie 1952, la Constanţa, el s-a stins doar cu o zi înainte de a împlini 62 de ani, pe 12 martie 2014.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi: 

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Pe scena vieţii. Marii actori ai Constanţei (XlV) (galerie foto)

Scriitorul constanţean Florin Şlapac ar fi împlinit 64 de ani. Ar fi împlinit!

Au trecut 5 ani. Pleca atunci dintre noi o mare personalitate a culturii constănţene şi naţionale