Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:15 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Compozitorul Adrian Doxan şi-a lansat un volum despre istoriografia muzicală dobrogeană

ro

01 Apr, 2016 00:00 3208 Marime text
Compozitorul și profesorul Adrian Doxan și-a lansat, ieri, cartea „125 de ani de activitate muzicală pe meleagurile tomitane ale Mării Negre. 1880-2005”. Evenimentul a reunit, la Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța, cadre didactice, studenți, scriitori şi cititori interesaţi de subiectul lucrării.
 
Cartea a fost prezentată de scriitorul Ovidiu Dunăreanu, directorul editurii Ex Ponto, unde a fost publicat volumul, de conf. univ. dr. Marian Zidaru, de la Universitatea „Andrei Șaguna”, și de Cezar Pânzaru, președintele Asociației „Pro Basarabia”, filiala Constanța.
 
Ovidiu Dunăreanu a făcut un scurt rezumat al cărții, fără a dezvălui însă multe detalii despre aceasta, pentru a păstra o notă de mister şi a-i incita, astfel, pe cei interesaţi de subiectul propus de autor. Scriitorul, care și-a lansat recent romanul „Lumina îndepărtată a fluviului”, a spus că a observat „obsesia” oamenilor de cultură care au lucrat în biblioteci de a construi o bibliografie a Dobrogei, care este o parte integrantă din bibliografia națională.

Citeşte şi 

 
„Această carte nu face altceva decât să adune informația, după o muncă de documentare extraordinară, şi să ne-o redea cu atributele scriitorului, mai puțin cu ale unui bibliograf, să spunem. Pentru că Adrian Doxan vine cu partea lui de muzică, de compozitor, și ne uluiește prin frumusețea cu care a reușit să construiască și să scrie această carte. Ce veți afla din ea? Lucruri foarte bine definite de arheologi şi de istorici, dar foarte puțin cunoscută partea aceasta legată de muzică, de arta muzicală, pe care Adrian Doxan o aduce în ochii noștri”, a declarat Ovidiu Dunăreanu.
 
Pe lângă prezentarea rezumativă a cărții, Ovidiu Dunăreanu a descris coperta volumului, care înfăţişează o pictură a Cazinoului din Constanța, și a explicat ce a însemnat impunătoarea clădire pentru cultura orașului. „Are o copertă foarte frumoasă, cu un simbol al Constanței. Este o pictură a prietenului și valorosului pictor Constantin Grigoruță. Nu este întâmplătoare prezența acestei clădiri, pentru că se știe că încă de la 1910, când a fost inaugurată, în jurul ei s-au desfășurat marile evenimente culturale, dar mai cu seamă cele muzicale ale Constanței”, a afirmat Ovidiu Dunăreanu.
 
Alături de autor s-a aflat și conf. univ. dr. Marian Zidaru, din cadrul Universității „Andrei Șaguna”, care a apreciat volumul scriitorului, dar și studentului Adrian Doxan, despre care a avut cuvinte de laudă: „Adrian Doxan nu este numai un compozitor consacrat, dar spunem noi că va fi și un bun avocat. Și se dovedește prin această carte și un istoric. Este o realizare deosebită să citești o astfel de lucrare, să vorbească despre o perioadă interbelică în care fenomenul muzical stă mai mult sub semnul privatului, pentru că am avut puține instituții muzicale, teatrale, Constanța fiind mai mult un oraș cu profil economic, un port, și mai puțin înclinat spre cultură.”
 
Cadrul universitar a ținut să facă şi mici precizări tehnice, oferind, în acelaşi timp, şi unele indicații. „Ar fi fost bine să auzim și ceva muzică de la populațiile care au trecut pe aici, să recompuneți o sonetă dacică. Poate că ar fi fost mai potrivit să vorbiți și despre muzica turcească. I-aș recomanda autorului poate mai multe note de subsol, asta e, ce să fac, sunt cârcotaș. Foarte bună ideea și cu fișele de la sfârșit. Domnul Doxan ne ajută să cunoaștem cât mai bine și folclorul, și muzica contemporană. Sper să «recidiveze» și, în viitorul apropiat, să citim continuarea, volumul II, cu note mai multe de subsol”, a precizat, în încheiere, Marian Zidaru.
 
Autorul a fost ultimul care a vorbit despre cartea sa. Acesta a ținut să precizeze importanța unui astfel de studiu și faptul că în paginile volumului găsim informații din domeniul culturii și al muzicii, dar și o trecere în revistă a unor mari personalități ale muzicii dobrogene. „Cartea prezintă informații pe care nu le găsiți nicăieri. Este o carte despre cultură, despre Constanța, despre județul nostru și despre Dobrogea. Acolo găsiți informații din toate domeniile, din punct de vedere cultural, muzical, și, ca o noutate, găsim pelerinajul lui George Enescu. Nimeni nu știe că George Enescu a fost în judeţul Constanța de zece ori la Teatrul Elpis. Aflăm informaţii despre toate instituțiile muzicale, despre toți cei care au concertat aici: muzicieni, compozitori, dirijori, instrumentiști, ansambluri. Este o chestie de cultură benefică, pe care am scris-o ca să rămână izvor de informație pentru generațiile următoare”, a declarat scriitorul Adrian Doxan.

Despre Adrian Doxan


S-a născut la Piatra Neamț, pe 30 august 1949, și a studiat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Activitatea didactică a scriitorului se împarte între Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, unde este dascăl, și Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța, unde este student. Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și organizator al Festivalului „Steluțele Mării”.
 
Printre cele 24 de titluri publicate, se numără: „Geniul Împărat - povestiri pentru copii” (1996), „La Tâmna a căzut o stea” (2007), „Carte de folclor” (2009), „Suita pentru balet” (2014).
 
Georgeta Ștefan este studentă a Facultăţii de Litere, secţia Jurnalism din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa. 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii