Constantin Bălăceanu-Stolnici, la 98 de ani „Ceea ce definește specia noastră este în special latura ei culturală”

 

• Astăzi, Constantin Bălăceanu-Stolnici împlineste 98 de ani

 
Model de viață și de carieră, Stolnici este pionier în domeniul neurociberneticii, fondator al geriatriei în România, profesor de neuropsihologie şi anatomie a sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie “Fr. I. Rainer” al Academiei Române și preşedintele de Onoare al Societăţii Academice de Antropologie.

La venerabila-i vârstă, este încă activ, scrie și citește în fiecare zi, colaborează în continuare cu Institutul Francisc Rainer de Antropologie al Academiei Române și, de câte ori este rugat, povestește cu har și cu detalii fabuloase despre toate câte a trăit și a învățat.

S-a născut la 6 iulie 1923, în București, fiind descendent al vechii familii boiereşti a Bălăcenilor, care a aparținut nobilimii pământene, cu origini în secolul al XIII-lea, şi căreia, în secolul al XVII-lea, împăratul austriac Leopold I i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema. „Bălăcenii” au fost mari ctitori de biserici, ridicând nu mai puţin de 16 lăcaşuri de cult și jucând un rol important în destinul Munteniei.

Bălăceanu-Stolnici a urmat Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, absolvit în anul 1941, și ulterior cursurile Facultății de Medicină din București. A susţinut memoriul de docenţă în anul 1947, însă a fost respins din motive politice, el obținând totuşi, în anul 1948, titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie.
În perioada 1944-1949 a fost mai întâi preparator, apoi asistent la catedra de Anatomie a Universității de Medicină din București, iar între 1949 şi 1952 a fost asistent la catedra de Neurologie a prof. N. Ionescu-Sisești. A fost Extern (1943-1946) și Intern prin concurs (1947-1949) al spitalelor din capitală, fiind şi ultimul președinte al Societății internilor și foștilor interni, desființată în mod abuziv în anul 1948.

În anul 1952 este exclus de la catedră și din Institutul Medico-Farmaceutic, din motive politice, dar este angajat ca medic specialist neurolog la Spitalul Colentina, în perioada 1952-1957. Ulterior, se mută la Spitalul Dr. Cantacuzino, apoi, în perioada 1965 – 1970, devine medic primar neurolog, prin concurs, la Spitalul „Gheorghe Marinescu” din București şi, în aceeaşi perioadă, şeful Serviciului Metodologic de Neurologie și Neurochirurgie, cu sarcina de coordonare a activității rețelei naționale medicale în aceste specialități.

După ce a fost confirmat doctor în ştiinţe medicale de către IMF Bucureşti şi Ministerul învăţământului, în 1967, între anii 1971-1972 devine profesor suplinitor la catedra de Cibernetică generală a Facultăţii de Filosofie a Universității din București, iar între anii 1974 – 1993 este medic primar geriatru și șef de secție la Institutul Național de Gerontologie, din anul 1991 fiind şi director general al Institutului. Aici, el a tratat pacienţi dintre cei mai renumiţi, de la ambasadori la terorişti arabi, de la psihanalistul Jaques Lacan la liderul palestinian Yasser Arafat.


„De cand am amintiri am vrut să fac medicina, și nici o dată nu mi-am propus o altă profesiune deși în familia mea erau juriști, diplomați și ingineri. Am avut norocul să am profesori mari și colegi de calitate, am avut voința să muncesc dârz și, cu toate condițiile care nu au fost totdeauna bune, am reușit să devin un neuropsihiatru și un geriatru care s-a impus în lumea medicală de la noi și de afară. Nu a fost ușor, dar am avut mari satisfacții. Miile de bolnavi pe care i-am vindecat și sutele de pacienți pe care i-am salvat de la moarte sunt o recompensă extraordinară”, mărturisește academicianul.

A predat cursuri ca profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), la Universitatea Pontificală din Porto Allegre (Brazilia), la Universitatea Menendez Pelayo din Santander (Spania), la Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania) şi la Colegiul de Medicină din Paris.

Voce extrem de respectată în societatea civilă, cu o statură intelectuală de necontestat, a girat cu figura sa, de-a lungul timpului, instituții de învățământ sau presă, fiind rector de onoare al Universității „Andrei Șaguna” din Constanța, precum și mentor și colaborator al ziarului ZIUA.  
A scris peste 25 de cărţi de neuroștiință, în limbile română şi franceză, și a publicat circa 300 de lucrări ştiinţifice. A inventat, împreună cu dr. A. Willenz şi I. Bruckner, un termometru electronic pentru măsurarea tensiunii intraoculare, iar împreună cu Edmond Nicolau, un model original al neuronului, două modele sinoptice, modele de module neuronale şi un model holografic al organizării cortexului cerebral, invenţii menţionate în literatura de specialitate şi în dicţionare.

În anul 2007, presa i-a cam ”șifonat” imaginea, punându-i în umbră cariera de excepție, atunci când a făcut dezvăluiri grave cu privire la colaborarea sa cu organele represive ale epocii comuniste. „Este o politică de decapitare a personalităților", a replicat Stolnici, într-o intervenție pe ziua.ro.
Într-un amplu interviu acordat la Radio România, Stolnici, a declarat că, „în ciuda vicisitudinilor istoriei și a răutății umane de care m-am izbit, viața mea a fost o viață fericită...”

 

De cand am trecut de vârsta de 80 de ani, m-am considerat un privilegiat al soartei deoarece depasisem deja atunci durata medie de viata de la noi din vremurile acestea. De atunci, am considerat fiecare zi, saptamana sau an ce au urmat drept un dar de la Dumnezeu pentru care ii multumesc.

Am avut astfel prilejul să parcurg un lung traseu prin istoria noastră, traseu ce acoperă aproape un veac în care am trecut printr-un regim democratic, trei dictaturi și un regim de tranziție care pare a nu se mai termina. Am avut astfel o viață frământată plină de evenimente și bune și rele, o viață extrem de interesantă care, evident, ar fi fost mult mai fericită daca nu se abătea asupra noastra urgia regimului comunist, care ne-a strivit venind de la răsărit dar cu îngăduința cinică a celor mari din apus.

Grație celor învățate de la părinții mei, am reușit să înving majoritatea greutăților deoarece am fost obișnuit să duc o viață cumpătată, ordonată, fără excese sau derapaje spre zone extreme și centrată de muncă. De mic tata mi-a spus ca nu trebuie sa ma bazez pe averea noastra, caci este probabil să vie vremuri în care aceasta nu va mai fi, ci pe propriile mele puteri, dar și pe o profesiune pe care să o exercit cu seriozitate și competență.

Grație educației primite acasa am avut și o deschidere spre orizonturile culturii. Cred că nici un om, oricât de performant ar fi nu este complet dacă nu dispune și de o dimensiune culturală. Nu este neaparat nevoie să fie creator de cultură dar este bine, chiar foarte bine, sa fie un consumator de cultura sub toate aspectele ei. Nu trebuie să uitam ca ceea ce definește specia noastră este în special latura ei culturală. Din pacate, am tristețea să constat că trăim intr-o epoca in care cultura este neglijata, marginalizata si inlocuita de o kitschizare nefasta sustinuta de societatea de consumatie si sprijinita de autoritati, ceea ce va duce la o degradare a societatii noastre. Aceasta lipsa de cultura, a dus la ruinarea printre altele a reperelor morale.

Privind in jurul meu, cred ca unul din aspectele care intuneca optimismul meu fata de viitorul societatii romanestii, este diluarea orientarilor spirituale si amplificare secularizarii fie din convingere fie din teribilism care merge uneori pana la blasfemie. Viața spirituală este esențială pentru condiția umană. Ea a stat la baza dezvoltării istorice a popoarelor lumii si a poporului roman. Cred ca este una din soluțiile majore pentru a ieși din criza noastra in care aviditatea de bani si de putere, si lipsa de considerare față de normele etice și juridice sunt caracteristicile esențiale. Este și soluția pentru îngrijoratoarea destrămare a conceptului de familie care a stat din Paleolitic până astăzi la baza vieții sociale a lui Homo sapiens sapiens. Personal, am fost totdeauna un om credincios ceea ce m-a ajutat foarte mult in viață, oricat de paradoxal ar parea pentru un om al stiintelor exacte. Fac parte însă dintre aceia care consideră că între religie și stiință nu există contradicții, ci doar o complementaritate.

Sursa foto: rador.ro
 

Citește și:

Imagini de la eveniment Bălăceanu Stolnici a lansat volumul „Amintiri... Vacanţele mele în vremurile bune de altădată” la Universitatea Andrei Şaguna (galerie foto + video)