Imagini de la eveniment. Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului Baletul „Peer Gynt“, succes răsunător pe scena Teatrului „Oleg Danovski“ (galerie foto)
Imagini de la eveniment. Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului: Baletul „Peer Gynt“, succes răsunător
14 Nov, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
3210
Marime text
Cel mai aplaudat spectacol din cadrul Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, ediția a 43-a, organizat de Teatrul de Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ în perioada 23-26 noiembrie, l-a avut în prim-plan, duminică seară, pe Peer Gynt, faimosul personaj din poemul dramatic omonim al norvegianului Henrik Ibsen.
Colectivul Baletului constănțean a dovedit, o dată în plus, prin acest spectacol că este unul competitiv, bine închegat, gata să facă față cu brio oricărei provocări.
Reluat după doi ani de absență, într-o distribuție nouă și tânără, după cum anunța Horaţiu Cherecheş cu câteva zile înaintea reprezentației, spectacolul poate fi considerat unul al debuturilor. Astfel, în rolul titular tânărul australian Douglas Callum Steward, de 23 de ani, a confirmat aşteptările cu care l-a... investit cuplul Monica şi Horaţiu Cherecheş încredinţându-i debutul de duminică seară. El a dat viaţă unui Peer Gynt persuasiv, bine conturat, carismatic, cu care publicul din sală a empatizat în mod constant. Emoţiile debutului le-a încercat şi Nozomi Miura, în dificilul rol dublu Ingrid/Fata mării, impresionând prin tehnica şi siguranţa interpretării.
Şi Amalia Mîndruţiu a debutat duminică seară, asumându-şi rolul mamei cu o intensă şi admirabilă sensibilitate. De altfel, momentele tandre dintre Peer Gynt şi mama sa, alături de cele care a avut-o în prim-plan pe Solveig, în interpretarea sensibilă a experimentatei prim-soliste Irina Ganea Mihaiu, au fost unele dintre cele mai emoţionante ale întregii serii, transmițând un intens şi (uneori) sfâşietor lirism, apanajul marilor iubiri.
Șamanul a fost interpretat de Ștefan Răuț, iar Dorina Drăgoeaș și Keito Shimomura au fost diavoli. Roluri încântătoare prin naturalețea interpretării au creat Mihai Pâslaru și Francesco de Benedictis – muzicanți.
În reprezentaţia de duminică seară a baletului „Peer Gynt“ au mai debutat: Mizuki Kubota şi Daia Kashiwaba, în pas de trois, unde au avut-o ca parteneră pe Mayu Takahashi, Renata Soares şi Cătălina Iliescu, în rolul celor patru prietene (alături de Kanoko Suzuki şi Laima Costa), Gabriele de Fazio și Keito Shimomura, în cel al crabilor.
Spectacolul, în viziunea coregrafică a lui Gheorghi Kovtun, pe muzica sensibilă a lui Edvard Grieg, a avut forţă, dinamism, culoare, şi datorită costumelor (create de Eugenia Tărăşescu-Jianu), dar şi graţie rolurilor secundare şi ansamblului, aflat într-o formă de zile mari, ca urmare a intenselor ore petrecute în sala de repetiții și a pasiunii lor pentru dans.
Publicul a aplaudat minute în șir pentru a răsplăti munca și dăruirea Baletului de la Marea Neagră.
Spectacolul de duminică seară a urmat operei „Carmen“, de Bizet, prezentată sâmbătă seară, cu mezzosoprana Carmen Topciu (Carmen), tenorul Doru Iftene (Don Jose) și soprana Laura Eftimie (Micaela) în rolurile principale.
Până pe 26 noiembrie, cea de-a 43-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului continuă conform programului:
Marți, 14 noiembrie 2017 - ora 11.00 - Sala Teatrului
„Micuța Dorothy“
Muzica: Marius Țeicu
Text: Silvia Kerim
Regia artistică: Ștefan Munteanu
Concepția scenografică: Nicoleta Onaș, Daniela Vlădescu, Ștefan Munteanu
Solişti: Bogdan Ocheșel, Silvia Simionescu, Smaranda Drăghici, Ștefan Lepădatu, Raluca Dărăban, Elena Moșteanu, Veronica Coman, Mihaela Ionescu, Daiana Gavrilescu, Adrian Bădilă, Adrian Pârlea, Laurențiu Severin, Garofița Gâdei, Georgiana Medeleanu
Solişti: Carmen Angheloiu, Iliana Velescu, Mirela Voicu
Recită: actorul Geo Dobre
În program: Daniela Cojocaru - „In vestigiis Ovidii“, poem pentru recitator, voce și pian (versuri Publius Ovidius Naso)
Ioana Popa - „Memento Ovidius“ 2 lieduri pentru voce și pian (versuri Publius Ovidius Naso)
Daniela Cojocaru - „Muntele îndepărtat“ (versuri Ion Codrescu)
Prezintă: muzicolog prof. univ. dr. Mariana Frățilă
Coordonator artistic: conf. univ. dr. Octavian Velescu
Conferința „Eu, Tu și Ovidius“
Participă Istoricul de artă Doina Păuleanu
Moderatori: prof. univ. dr. Mariana Frățilă, conf. univ. dr. Octavian Velescu
Regia artistică: Alice Barb
Scenografia: Adriana Grand
Solişti: Lucia Mihalache, Stefan Popov - București, Lică Gherghilescu, Cristina Oprean Constantin Acsinte, Gabriela Dobre, Doru Iftene, Constantin Botezatu, Anca Bănică, Daiana Gavrilescu Laurențiu Severin, Adrian Bădilă Octavian Minea, Bogdan Ocheșel, Silvia Simionescu, Marian Irimia, Robert Safta, Anișoara Botezatu, Bogdan Bârsănescu, Luminița Cristea Raluca Dărăban, Iulian Bratu, Georgiana Medeleanu, Ștefan Lepădatu
Conducerea muzicală: Gheorghe Stanciu
Regia artistică: Anghel I. Arbore
Scenografia: Cătălin I. Arbore
Soliști: Nicoleta Ardelean, Alfredo Pascu - București, Ioan Ardelean, Stela Sîrbu, Andrei Băican, Bogdan Ocheșel, Iulian Bratu, Laurențiu Severin, Ionela Duma, Adrian Bădilă
Conducerea muzicală: Roberto Buffo - Argentina
Muzica: Mikis Theodorakis
Libretul și coregrafia: Lorca Massine
Solişti: Mircea Munteanu, Dan Haja, Andreea Jura, Augustin Gribincea, Liana Talos
Constanța Brass Band
Florin Voinea - trompetă, Sorin Mustățea - trompetă, Nicolae Gribinic - corn, Valeri Baran - trombon, Iurie Postolache - tuba, Valentin Tănase - percuție
Muzici „Tari ca piatra“
Spectacol-concert cu Adrian Naidin - violoncel, voce și Ionuț Micu - percuție
Regia artistică: Ognian Draganov
Scenografia: Boris Stoinov
Solişti: Renata Vari - Craiova, Mihai Irimia Brașov, Daniel Pop București, Marius Eftimie, Smaranda Drăghici, Constantin Acsinte, Laurențiu Severin, Andrei Băican, Cristian Parmac
Conducerea muzicală RADU CIOREI
Regia artistică: Alice Barb
Scenografia: Maria Miu
Solişti: Akiko Hayakawa - Japonia, Ventseslav Anastasov - Bulgaria, Răzvan Săraru, Orest Pâslariu - București, Alina Dragnea - București, Constantin Acsinte, Marius Eftimie, Gabriela Dobre, Laurențiu Severin, Andrei Băican, Iulian Bratu
Conducerea muzicală: Koichi Inoue - Japonia
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Citeşte şi:
Violonistul Alexandru Tomescu a revenit la Constanța, pe scena unde și-a început cariera solistică în urmă cu 32 de ani (video)
Imagini de la eveniment. Diplome de Excelență pentru sopranele Gabriela Țigănașu-Popescu și Iacobina Vlad (galerie foto)
Imagini de la eveniment, „Spărgătorul de nuci“, o poveste fără anotimp la Teatrul „Oleg Danovski“. Seara a doua de festival (galerie foto)
Imagini de la eveniment. „Aida“ a deschis... triumfal Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului (galerie foto)
Zile de sărbătoare la Teatrul „Oleg Danovski“ - începe Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului

Marți, 14 noiembrie 2017 - ora 18.30 - Muzeul de Artă
Universitatea „Ovidius“ - Facultatea de Arte prezintă: Seară liricăSolişti: Carmen Angheloiu, Iliana Velescu, Mirela Voicu
Recită: actorul Geo Dobre
În program: Daniela Cojocaru - „In vestigiis Ovidii“, poem pentru recitator, voce și pian (versuri Publius Ovidius Naso)
Ioana Popa - „Memento Ovidius“ 2 lieduri pentru voce și pian (versuri Publius Ovidius Naso)
Daniela Cojocaru - „Muntele îndepărtat“ (versuri Ion Codrescu)
Prezintă: muzicolog prof. univ. dr. Mariana Frățilă
Coordonator artistic: conf. univ. dr. Octavian Velescu
Conferința „Eu, Tu și Ovidius“
Participă Istoricul de artă Doina Păuleanu
Moderatori: prof. univ. dr. Mariana Frățilă, conf. univ. dr. Octavian Velescu
Joi, 16 noiembrie 2017 - ora 18.30 - Sala Teatrului
„My Fair Lady“, de Frederick LoeweRegia artistică: Alice Barb
Scenografia: Adriana Grand
Solişti: Lucia Mihalache, Stefan Popov - București, Lică Gherghilescu, Cristina Oprean Constantin Acsinte, Gabriela Dobre, Doru Iftene, Constantin Botezatu, Anca Bănică, Daiana Gavrilescu Laurențiu Severin, Adrian Bădilă Octavian Minea, Bogdan Ocheșel, Silvia Simionescu, Marian Irimia, Robert Safta, Anișoara Botezatu, Bogdan Bârsănescu, Luminița Cristea Raluca Dărăban, Iulian Bratu, Georgiana Medeleanu, Ștefan Lepădatu
Conducerea muzicală: Gheorghe Stanciu
Sâmbătă, 18 noiembrie 2017 - ora 18.30 - Sala Teatrului
„Traviata“, de Giuseppe VerdiRegia artistică: Anghel I. Arbore
Scenografia: Cătălin I. Arbore
Soliști: Nicoleta Ardelean, Alfredo Pascu - București, Ioan Ardelean, Stela Sîrbu, Andrei Băican, Bogdan Ocheșel, Iulian Bratu, Laurențiu Severin, Ionela Duma, Adrian Bădilă
Conducerea muzicală: Roberto Buffo - Argentina
Duminică, 19 noiembrie 2017 - ora 18.30 - Sala Teatrului
„Zorba“, spectacol prezentat de ansamblul de balet al Operei Naționale Române Cluj - NapocaMuzica: Mikis Theodorakis
Libretul și coregrafia: Lorca Massine
Solişti: Mircea Munteanu, Dan Haja, Andreea Jura, Augustin Gribincea, Liana Talos
Joi, 23 noiembrie 2017 - ora 18.30 - Sala Teatrului
„Albumul cu amintiri“Constanța Brass Band
Florin Voinea - trompetă, Sorin Mustățea - trompetă, Nicolae Gribinic - corn, Valeri Baran - trombon, Iurie Postolache - tuba, Valentin Tănase - percuție
Muzici „Tari ca piatra“
Spectacol-concert cu Adrian Naidin - violoncel, voce și Ionuț Micu - percuție
Sâmbătă, 25 noiembrie 2017 - ora 18.30 - Sala Teatrului
„Boema“, de Giacomo PucciniRegia artistică: Ognian Draganov
Scenografia: Boris Stoinov
Solişti: Renata Vari - Craiova, Mihai Irimia Brașov, Daniel Pop București, Marius Eftimie, Smaranda Drăghici, Constantin Acsinte, Laurențiu Severin, Andrei Băican, Cristian Parmac
Conducerea muzicală RADU CIOREI
Duminică, 26 noiembrie 2017 - ora 18.30 - Sala Teatrului
„Forța destinului“, de Giuseppe VerdiRegia artistică: Alice Barb
Scenografia: Maria Miu
Solişti: Akiko Hayakawa - Japonia, Ventseslav Anastasov - Bulgaria, Răzvan Săraru, Orest Pâslariu - București, Alina Dragnea - București, Constantin Acsinte, Marius Eftimie, Gabriela Dobre, Laurențiu Severin, Andrei Băican, Iulian Bratu
Conducerea muzicală: Koichi Inoue - Japonia
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Citeşte şi:
Violonistul Alexandru Tomescu a revenit la Constanța, pe scena unde și-a început cariera solistică în urmă cu 32 de ani (video)
Imagini de la eveniment. Diplome de Excelență pentru sopranele Gabriela Țigănașu-Popescu și Iacobina Vlad (galerie foto)
Imagini de la eveniment, „Spărgătorul de nuci“, o poveste fără anotimp la Teatrul „Oleg Danovski“. Seara a doua de festival (galerie foto)
Imagini de la eveniment. „Aida“ a deschis... triumfal Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului (galerie foto)
Zile de sărbătoare la Teatrul „Oleg Danovski“ - începe Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii