In memoriam Mihail Magiari, avocat, scriitor și prefect
In memoriam Mihail Magiari, avocat, scriitor și prefect
13 May, 2023 16:06
ZIUA de Constanta
1326
Marime text
- În anul 1913, izbucnirea celui de Al Doilea Război Balcanic, dar și anexarea județelor Durostor și Caliacra la România, a făcut ca familia Magiari să urmeze drumul ales și de alte familii aromâne, migrând către nord, cu intenția de a se stabili în țara noastră
- În anii comunismului, deoarece activitatea sa era considerată incompatibilă cu noile viziuni, lui Mihail Magiari i s-a interzis orice participare efectivă la activități politice sau economice
- Mihail Magiari a popularizat în România opera multor scriitori bulgari, printre alții numărându-se Dora Gabe, Bogumil Rainov, Anton Doncev, Iordan Radicikov, I. Argentiski etc
Născut în orașul grec Salonic, la data de 14 mai 1901, Mihail Magiari a fost urmașul unor antreprenori macedo-români.
În anul 1913, izbucnirea celui de Al Doilea Război Balcanic , dar și anexarea județelor Durostor și Caliacra la România, a făcut ca familia Magiari să urmeze drumul ales și de alte familii aromâne, migrând către nord, cu intenția de a se stabili în țara noastră.
Stabilit la Silistra, Mihail Magiari a absolvit cursuri de drept și științe economice, deschizându-și un cabinet de avocatură. Nu după mult timp, a căpătat un bun renume profesional și a fost instalat în funcția de prefect al județului Durostor în timpul guvernării lui Octavian Goga.
În acele vremuri, Mihail Magiari a desfășurat și o activitate latifundiară. El a achiziționat sute de hectare pe care a cultivat cereale și mai ales bumbac, dar în 1940, tratatul de la Craiova l-a obligat să părăsească totul fără recompensă și să se refugieze cu familia în București.
Ulterior, el s-a mutat în Piatra Neamț, unde prelua administrarea morii statului. S-a implicat pe deplin în viața orașului și în 1942 a înființat ziarul Ceahlăul.
În anii comunismului, deoarece activitatea sa era considerată incompatibilă cu noile viziuni, lui Mihail Magiari i s-a interzis orice participare efectivă la activități politice sau economice.
Astfel, macedo-românul și-a găsit o nouă preocupare în literatură.
Calitatea traducerilor din limba bulgară îi conferă de la început locul de membru al Fondului Literar și nu după multă vreme pe acela de membru al Uniunii Scriitorilor, unde a activat până în ultima zi a vieții sale.
Mihail Magiari a popularizat în România, opera multor scriitori bulgari, printre alții numărându-se Dora Gabe, Bogumil Rainov, Anton Doncev, Iordan Radicikov, I. Argentiski etc. Unele din traducerile sale au fost prezentate ca piese de teatru la radio și s-au jucat pe scena teatrelor românești.
El s-a stins din viață pe 4 noiembrie 1983, la vârsta de 82 de ani, în București.
Citește și:
Cola Fudulea. Absolventul de științe juridice devenit unul dintre cei mai de seamă poeți aromâni
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii