Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:22 09 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In memoriam Sandra Cotovu, un nume de prestigiu al culturii dobrogene

ro

08 Jan, 2025 17:00 536 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: Facebook Biblioteca Județeană Constanța

Sandra Cotovu a venit pe lume în anul 1898, pe 9 ianuarie, la Hârșova, județul Constanța.
 
Ea se trage din familia lui Costache Oancea și Mariei Găitan, ce are rădăcini brașovene. Familia Sandrei s-a stabilit în Dobrogea, după colonizarea românească.
 
Sandra Cotovu a început studiile primare în orașul natal și le-a continuat în București, la Notre Dame de Sion.
 
În anul 1921, Sandra s-a măritat cu inginerul Virgil Cotovu, cel care a elaborat planurile de sistematizare ale Portului Constanța, Midia și Mangalia.
 
Cei doi au rămas cunoscuți în istoria culturii dobrogene ca fiind o familie de prestigiu.
 
În anul 1936 se produce debutul literar al Sandrei Cotovu cu schițe publicate în „Însemnări ieșene”. Debutul este legat de numele lui George Topârceanu, cu care scriitoarea a fost în corespondență până la decesul poetului din anul 1937.
 
După ce soțul ei a obținut o avansare, familia Cotovu s-a mutat în București.

 
Sandra Cotovu a intrat în cenaclul „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu, la îndemnul Ioanei Postelnicu. Aici a legat prietenii cu nume ilustre precum: Felix Aderca, Ion Biberi, Petru Comarnescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Geo Bogza și nu în ultimul rând, cu Otilia Cazimir. Cele două au început să corespondeze în 1937. Ultimul an epistolar este 1960. Corespondența este păstrată în arhiva de familie a nepoatei sale, arhitect Mihaela Odobescu.
 
Însoțindu-și soțul în călătoriile sale profesionale, scriitoarea a avut ocazia de a vizita țări precum Turcia, Grecia, Egipt, Italia, Franța, Spania. Ea și notat mereu impresii de călătorie pe care le-a folosit în operele sale.
 
Chiar dacă a avut ocazia să vadă atâtea țări, tot pămânurile natale de la Hârșova i-au rămas cele mai dragi, partea descriptivă a romanelor sale fiind inspirată din acest oraș.
 
Iată romanele pe care scriitoarea le-a publicat de-a lungul anilor: „Jocuri de apă” (București, 1938); „Fascinația” (București, 1943) și „Vijelie” (București, Editura „Casa Școalelor”, 1947). Acest volum a fost reeditat la Editura „Minerva” din București, în 1985.
 

Sandra Cotovu a decedat în ziua de 17 iulie 1987, la București.
 
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene, vol IV
 
Citește și:
Personalitate născută în Cernavodă Ioan Chirescu, artistul strâns legat de biserică, la ceas comemorativ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii