In memoriam Virgil Coman, istoricul care în Ajunul Crăciunului ar fi împlinit 49 de ani
In memoriam Virgil Coman, istoricul care în Ajunul Crăciunului ar fi împlinit 49 de ani
24 Dec, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3898
Marime text
- Virgil Coman a avut o carieră de istoric, arhivist, profesor și publicist
- A fost coautor și coordonator a 19 volume de studii și a semnat peste 100 de articole publicate în reviste de specialitate, atât din țară, cât și din străinătate
- Virgil Coman a fost decorat post-mortem de Primăria Constanța cu titlul de cetățean de onoare al județului Constanța, precum și cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța
Virgil Coman s-a născut pe data de 24 decembrie 1973 și astăzi ar fi trebuit să împlinească 49 de ani. A decedat în seara zilei de 5 august 2016, chiar în timpul unei lansări de carte scrisă de Cristian Cealera, intitulată „La marginea Imperiului – Origini”.
Născut în Dobrogea, mai precis în Medgidia, Virgil Coman a avut o carieră de istoric, arhivist, profesor și publicist.
A studiat la Facultatea de Istorie și Științe Administrative, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, între anii 1993-1997. A continuat să muncească în domeniu, după absolvire devenind profesor de istorie la Grupul Școlar „Ioan N. Roman”. A predat la catedră până în anul 2003, atunci când a fost instalat în funcția de director al Direcției Județene a Arhivelor Constanța, prin reorganizarea Arhivelor Naționale ale României, pe data de 10 aprilie.
Doi ani mai târziu, a obținut titlul de doctor în istorie absolvind cursurile Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Teza sa de doctorat a fost denumită „Din istoria românilor sud-dunăreni în prima jumătate a secolului al XX-lea. Meglenoromânii.” Această lucrare a fost lansată în 2020 la Constanța și Medgidia, în prezența foștilor prieteni și colegi ai fostului istoric. Evenimentul a fost presărat de evocări la adresa personalității sale.
Pasionat de istorie, Virgil Coman a contribuit la aducerea la lumină a unor importante documente și realizarea unor studii de specialitate. A fost coautor și coordonator a 19 volume de studii și a semnat peste 100 de articole publicate în reviste de specialitate, atât din țară, cât și din străinătate.
A scris lucrarea „Aromânii și meglenoromânii din Banat (1945-1951). Demografie, societate, izvoare” apărută în anul 2016, după moartea sa. În plus, a fost autorul unei lucrări foarte importante de cercetare documentară a istoriei orașului Constanța, pe care a intitulat-o „Constanța – mărturii documentare”, volumul I cuprinzând regulamentele administrației locale din perioada 1879 – 1949.
De asemenea, a fost realizatorul și moderatorul emisiunii „Călător printre dosarele vremii”, difuzată de postul Litoral TV. Subiectele abordate erau despre momentele importante ale istoriei naționale și a celei locale, discutate cu diverși invitați.
În ianuarie 2010, Virgil Coman a devenit șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale.
În data de 5 august 2016, când se afla la lansarea cărții lui Cristian Cealera „La marginea Imperiului – Origini”, ținută în Prăvălia cu Cărți, Virgil Coman a suferit un infarct ce i-a provocat decesul, la doar 42 de ani.
În semn de respect pentru munca depusă, pe 17 august 2017, Virgil Coman a fost decorat post-mortem de Primăria Constanța cu titlul de cetățean de onoare al județului Constanța, precum și cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Constanța.
La data de 22 septembrie 2017 a fost inaugurată galeria de artă din pasajul pietonal de la Tomis Mall, galerie ce îi poartă numele.
Pe 23 noiembrie 2017, în cadrul evenimentului #sărbătoreșteDobrogea, cotidianul ZIUA de Constanța i-a acordat, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean” și medalia comemorativă „Remus Opreanu”.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii