Ion Caraion și viața scriitorului ajuns din deținut politic, informator al Securității

 
Botezat ca Stelian Diaconescu, scriitorul s-a născut în satul Pălici, comuna Viperești, județul Buzău, la data de 24 mai 1923.
 
Ion Caraion a învățat la Liceul „B.P. Hașdeu” din Buzău, în perioada 1935 – 1942.
 
Cu un an înainte de absolvire, el a început să scrie la revista „Zarathustra”, alături de Alexandru Lungu, un alt nume al literaturii.
 
După terminarea liceului, Caraion s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din București, lucrând în paralel pentru ziarele „Timpul” (1942 – 1943) și „Ecoul” (1943 – 1944).
 
În mod oficial, debutul literar a avut loc în anul 1939, la „Universul literar”. După un an, buzoianul s-a mutat la „Curentul literar”. A scris versuri și recenzii.
 
Anul 1945 l-a găsit pe Ion Caraion în postura de secretar general de redacție la revista „Lumea”, a cărei director era George Călinescu.
 
Ion Caraion era numit, în anul 1947, șef de presă la Editura Fundațiilor Regale, condusă de Alexandru Rosetti. El și cu Virgil Ierunca au editat revista de poezie „Agora”, în care au publicat atât poeți și eseiști din România, cât și din străinătate. Revista a fost finanțată din bugetul editurii Fundațiilor Regale.
 

Articolele sale, „Criza culturii” și „Criza omului”, publicate în ziarul „Jurnalul de dimineață” i-au adus privarea de libertate, fiind arestat în anul 1950 de comuniști. A fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a spart piatră, apoi a lucrat în minele de plumb de la Cavnic și Baia Sprie. A fost eliberat în anul 1955.
 
Ion Caraion și-a reluat activitatea și a fost redactor la publicația „Limbă și literatură”. A fost arestat, din nou, în anul 1958 și condamnat inițial la moarte pentru trădare, apoi pedeapsa i s-a schimbat la muncă silnică pe viață. A fost grațiat în 1964, după ce a acceptat să fie informator al Securității. Ion Caraion a primit numele de cod „Nicolae Anatol”, apoi pe cel de „Artur”. A lucrat pentru Securitate, întocmind rapoarte și semnând indirect sentințe până a plecat din România.
 
Doi ani mai târziu, Caraion publica volumul de versuri „Eseu”. A scris într-un ritm accelerat pentru a „recupera anii ce i s-au furat” în închisoare.
 
Scriitorul părăsea țara în anul 1981, după ce obținea azil politic în Elveția. S-a stabilit la Lausanne, unde a editat revistele internaționale „Don Quijote” și „Correspondances”. El a scris volumul „Insectele tovarășului Hitler”, unde a atacat regimul comunist, pe conducători și torționari.
 
Ion Caraion s-a stins pe 21 iulie 1986, pierzând lupta cu o boală incurabilă.

 
În anul 2006 apărea volumul „Cazul Artur și exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS”, editat de Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, ce cuprinde dosarul de informator al scriitorului.
 
Redăm în rândurile de mai jos câteva dintre volumele sale:

 
Citește și:
Ștefan Hălălău Viața militarului ce a fost închis în lagărul „Peninsula”