Ion Tutunea, poetul din județul Olt, „adoptat” din copilărie de Tulcea
Ion Tutunea, poetul din județul Olt, „adoptat” din copilărie de Tulcea
06 Jun, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
910
Marime text
- De-a lungul timpului, Ion Tutunea s-a bucurat de numeroase premii obținute pentru poezie precum: premiul ziarului „Scînteia tineretului” (1967); premiul I acordat de revistele „Amfiteatru”, „Viața studențească”, „Săptămâna”; premiu obținut de la Casa Centrală a Creației Populare (1971); premiul II la Festivalul „Cântarea României”; premiul I și premiul special al juriului la Festivalul „Argeșule, plai de soare” (1979); premiul I și Marele premiu la același festival (1985)
Ion Tutunea s-a născut într-o zi de 7 iunie 1948. Este originar din satul Gropșanu, comuna Vulpeni, județul Olt.
Anii copilăriei și ai adolescenței i-a petrecut la Tulcea și Sulina, unde tatăl său a profesat ca medic militar în 1953. Ion Tutunea a fost copil de trupă între 1953 – 1955.
Este absolvent al Liceului „Spiru Haret” din Tulcea, urmând apoi Facultatea de Drept din cadrul Universității București, pe care a terminat-o în 1972. Ulterior, a primit repartiție la Ministerul Justiției.
Pe parcurs, Ion Tutunea s-a reprofilat și a urmat cursurile fără frecvență ale Facultății de Filozofie (secția sociologie) și ale Academiei de Studii Economice (secția relații internaționale).
A fost președintele cenaclurilor literare „Liviu Rebreanu” și „Nicolae Tăutu” din București. În plus, a activat la cenaclurile „Panait Cerna”, „Ovidius”, „Nicolae Labiș”, „Junimea”, „Mihai Eminescu” și la Cenaclul Radiodifuziunii Române.
De-a lungul timpului, Ion Tutunea s-a bucurat de numeroase premii obținute pentru poezie precum: premiul ziarului „Scînteia tineretului” (1967); premiul I acordat de revistele „Amfiteatru”, „Viața studențească”, „Săptămâna”; premiu obținut de la Casa Centrală a Creației Populare (1971); premiul II la Festivalul „Cântarea României”; premiul I și premiul special al juriului la Festivalul „Argeșule, plai de soare” (1979); premiul I și Marele premiu la același festival (1985).
El a mai obținut premii pentru dramaturgie, pentru proză și pentru reportaj, cele din urmă fiind acordate de Dobrogea nouă (1966) și de Televiziunea Română (1971).
A colaborat cu versuri, proză, reporaje, cronici literare și muzicale la: „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Viața studențească”, „Scînteia tineretului”, „Tomis”, „Pentru patrie”, „Universitas”, „Clopotul”, „Albina” „Ramuri”, „Ateneu”, „Familia”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Corriere della Sera” (Italia), „Steaua Dobrogei”, „Iulia Hașdeu”, „Acum” și „Delta”. De asemenea, a conlucrat și pentru diverse emisiuni ale Radiodifuziunii și Televiziunii Române precum „Moment poetic”, „Cenaclu” și „Poetica”.
Timp de zece ani, din 1985 și până în 1995, Ion Tutunea a trăit în Italia, unde a lucrat la două volume bilingve de poeme.
A revenit la Tulcea în 1996, iar în 2005 a devenit președintele Cenaclului „Aegyssus” a Ligii Navale Tulcea. A mai fost membru de onoare în Fundația Culturală „Ginta Latină”, cu sediul la Roma, membru în Fundația „Dacia Revival Minor” din Tulcea și în Asociația Scriitorilor „Aegyssus” din Tulcea.
El a mai semnat cu pseudonimele Ion Tutunea – Balș și Hans Eckstein.
A tradus autori din lirica universală precum: Aldous Huxley, James Elroy Flecker, Andre Breton, Pierre Reverdy sau Miodrag Pavlovic.
Ion Tutunea este autorul volumelor: „Vina culorilor” (București, Editura „Eminescu”, 1971); „Sonate” (București, Editura „Eminescu”, 1972); „Amfore” (București, Editura „Albatros”, 1972); „Rapsodia Română” (București, Editura „Albatros”, 1973); „Arcul timpului” (București, Editura „Cartea Românească”, 1975); „Elegii marine” (Milano, Editura „Nagard”, 1991); „Trepte” (Milano, Editura „Nargard”, 1993) și „Elegii tulcene” (Tulcea, Editura „Harvia”, 2002 – 2006).
Ion Tutunea a trecut în neființă în anul 2019.
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene vol. IV
Citește și:
In memoriam Georges Boulanger, violonistul născut la Tulcea care a găsit gloria artistică peste hotare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii