Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:17 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Literatura pentru copii vorbește, prin Siobhán Parkinson, și la Constanța

ro

28 Feb, 2020 00:00 3127 Marime text

Siobhán Parkinson, cea mai cunoscută scriitoare irlandeză pentru copii, va fi prezentă, în perioada 4-8 martie, în România, la Constanța și la București. Siobhán Parkinson a publicat peste 20 de cărți, premiate și traduse în numeroase limbi. Lucrează, ca editor, pentru Little Island - editură care publică literatură pentru copii -, editează o revistă dedicată cărților pentru cei mici, traduce din germană și ține cursuri de creație literară.


„Copiii sunt cei mai buni cititori din lume“, crede Siobhán Parkinson, care vede în lectura practicată la vârste fragede o experiență cu mult mai puternică decât cea a unui adult. Siobhán Parkinson scrie cu precădere pentru copiii de 10-12 ani, iar cărțile sale sunt căutate și publicate cu succes în întreaga lume.


În România, volumul pentru copii Miracolele Mirandei a fost publicat de editura Corint Junior, la sfârșitul anului 2019. Este vorba de o poveste emoționantă despre revelația micuței Miranda, care descoperă că fantezia, scrisul și literatura au puterea magică de a ne însănătoși. Eroina iubește cuvintele, ale căror sensuri le explică în felul ei, plin de imaginație. Pasiunea pentru scris, curiozitatea și viziunea proaspătă asupra lumii, neîngrădită de convenții și limitări, o transformă într-un personaj de o imensă candoare, iar poveștile sale, de pe tărâmul imaginar al insulei Mărinimie, ajung să producă miracole în propria familie.


Siobhán Parkinson va fi prezentă la Constanța joi, 5 martie, de la ora 10:30, la Universitatea „Ovidius“, dar și la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu“, începând cu ora 14:30. Ne va vorbi despre importanța literaturii pentru copii și va lansa ediția în limba română a volumului „Miracolele Mirandei“, în contextul împlinirii a treizeci de ani de relații diplomatice între România și Irlanda.
 

Citește și:

Ovidiu Dunăreanu - 70. Un povestaș magic, un clasic în viață

Despre critici şi confesiunile lor, în volumul Anastasiei Dumitru

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii