Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:08 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Născută la Constanța Nedret Mahmut și munca de cercetare despre și pentru tătari

ro

17 Oct, 2023 17:00 1197 Marime text
  • Pentru activitatea ei, Nedret Mahmut a fost distinsă cu plachete de onoare, medalii și diplome acordate de Ministerul Culturii din Turcia
  • Ea s-a stins din viață în 2022, pe 6 septembrie
 
Născută în urbea pontică la 18 octombrie 1934, Nedret Mahmut a fost școlită atât în limba română, cât și în cea turcă în timpul claselor primare, făcute în orașul natal.
 
Ea a urmat cursurile Școlii Pedagogice tătare mixte din Constanța și Institutul de Limbă și Literatură rusă „Maxim Gorki” din București.
 
A plecat din România pentru a se înscrie la Facultatea de Istorie și Filologie din Kazan (fostă URSS), specialitatea limba și literatura tătară.
 
A absolvit în anul 1960 și a fost repartizată la Facultatea de Filologie, Universitatea București, ca preparator la specialitatea tătară.
 
În anul 1975, Nedret Mahmut a obținut titlul de doctor în filolgie și un an mai târziu a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu”.
 
Ea a lucrat și în Turcia, în perioada 1994 – 1998, la proiecte de limbă turcă.
 
În 1998 a venit la Constanța, la Universitatea „Ovidius”, unde a avut gradul de conferențiar universitar.
 

În timpul carierei, Nedret Mahmut a derulat lucrări de cercetare asupra folclorului tătar și turc din Dobrogea. Ea a publicat studii despre etnia tătară în reviste de specialitate; a cercetat și emis observații în comunicări științifice despre literatura ramurilor turcice, folclorul dobrogean, modele orientale în literatura română, relațiile culturale literare româno – turce, traduceri ale unor manuscrise orientale, ținute la conferințe, congrese, simpozioane naționale și internaționale.
 
Are traduceri din limba rusă și turcă în limba română și din limba română în limba turcă.
 
Pentru activitatea ei, Nedret Mahmut a fost distinsă cu plachete de onoare, medalii și diplome acordate de Ministerul Culturii din Turcia.
 
Parcursul profesional al lui Nedret Mahmut a fost susținut de soț, Enver Mahmut, de asemenea profesor și cercetător important. Cei doi au colaborat în activitatea științifică.
 
Redăm titlurile volumelor publicate de Nedret Mahmut: „Viteazul cu urechi de urs” (București, 1964); „Trei neadevăruri cu patruzeci de minciuni fiecare” (București, Editura „Univers”, 1970); „Basmele tătarilor din Dobrogea” (București, Editura „Kriterion”, 1991); „Dobruca Turc Halk Edebiyati Metinleri” (Ankara, Editura Ministerului Culturii din Turcia, 1997).

 
Ea s-a stins din viață în 2022, pe 6 septembrie.
 
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene, vol. IV
 
Citește și:
Au trecut 88 de ani de la nașterea profesorului și cercetătorului de origine turcă, Enver Mahmut
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii