Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:47 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Originar din Constanța Tașcu Gheorghiu, poetul atras de literatura străină și de arta desenului

ro

19 Sep, 2024 17:00 1096 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
  • Popularitatea lui Tașcu Gheorghiu este dată, însă, de traducerile sale, iar varianta sa în limba română pentru romanul „Ghepardul” al italianului Giuseppe Tomasi di Lampedusa a rămas pe un piedestal din acest punct de vedere
 
Tașcu Gheorghiu s-a născut pe 20 septembrie 1910, la Constanța, într-o familie cu rădăcini grecești și cu o situație materială prosperă.
 
El a studiat în urbea tomitană până la terminarea liceului, fiind absolvent al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, iar apoi s-a mutat în București, unde s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie.
 
Pentru o perioadă a lucrat la Biblioteca Universitară din Capitală și ca secretar al revistei „Viața Românească”.
 
În anul 1932 a fondat revista de avangardă „Liceu”, pe care a editat-o alături de Virgil Teodorescu și Mircea Pavelescu și unde publica proză.
 
Adevăratul debut literar s-a produs doi ani mai târziu, la publicația „Reporter”, când a publicat un material despre Pablo Picasso.
 
De-a lungul carierei a mai avut colaborări cu: „Ogorul”, „Tribuna”, „Manuscriptum”, „Amfiteatru”, „Orizont”, „România literară”, „Ramuri”, „Arta”, „Luceafărul”, „Tomis” sau „Secolul XX”.
 
Popularitatea lui Tașcu Gheorghiu este dată, însă, de traducerile sale, iar varianta sa în limba română pentru romanul „Ghepardul” al italianului Giuseppe Tomasi di Lampedusa a rămas pe un piedestal din acest punct de vedere.
 

El a tradus opere din literatura franceză, engleză, maghiară, italiană, rusă, chineză, cipriotă, ale unor autori precum: Louis Aragon, Th. Pieridis, William Shakespeare, Luigi Pirandello, Robert Sabatier, Lautreamont, Rimbaud, Rafael Alberti.
 
Pentru traducerile sale, Uniunea Scriitorilor din România l-a premiat în anii 1964, 1969 și 1976.
 
De asemenea, Tașcu Gheorghiu a realizat și o serie de portrete și autoportrete cu care a participat la diverse saloane republicane de desen, gravură și ilustrații de carte.
 
Tașcu Gheorghiu a decedat pe 15 octombrie 1981, în București.
 
Sursă text: dicționar de personalități dobrogene, vol. IV

 
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii