Personalități ale învățământului militar de marină Profesorii cadeților marinari de la Școala Copiilor de Marină (I)

 
Pe data de 3 octombrie 2024, la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța au fost celebrați 143 de ani de învățământ militar de marină, începuți odată cu ridicarea Școlii Copiilor de Marină de la Țiglina-Galați.
 
Cu ocazia aceasta, istoricul Adrian Ilie, directorul Colegiului, a lansat monografia „Școala Copiilor de Marină. Începuturile învățământului mediu de marină în România”, apărută în acest an, la Editura Ex Ponto.
 
Din acest volum aflăm că scopul instituției care și-a pus bazele prima dată la Țiglina-Galați a fost de a școlariza copiii militarilor căzuți în luptă, a militarilor în activitate, iar mai apoi a celor care doreau să urmeze o carieră militară în domeniul maritim.
 

 
În cele 150 de pagini ale cărții, directorul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” amintește de profesorii cadeților marinari în cadrul Școlii Copiilor de Marină.
 
Nu mai puțin de 18 figuri didactice au fost incluse în filele lucrării.
 
În această ediție, prezentăm șase dintre profesorii care i-au ghidat pe elevii Școlii Copiilor de Marină. Este vorba despre: Cdor. Ilie Barbu, Col. Mihail Drăghicescu, Prof. Ion Cetățeianu, Cam. Emanoil Koslinski, Cdor. Alexandru Cătuneanu și Vam. Vasile Scodrea.
 
Facem precizarea că în cazul lui Ilie Barbu nu am găsit suficiente date pentru a-l prezenta în mod corespunzător.
 
Despre Mihail Drăghicescu
 
Unul dintre primii comandanți ai Școlii copiilor de marină din Galați a fost colonelul de marină Mihail Drăghicescu, ce era un profesor desăvârșit, având o ținută morală și profesională de excepție dar și istoric, ce a fost pasionat de cercetarea istoriei țării, realizând numeroase studii despre „Istoricul principalelor puncte de pe Dunăre și Marea Neagră”.
 
Fiul Anei și al lui Dan Drăghicescu, Mihail Drăghicescu s-a născut la Brăila, la 1 septembrie 1848. La vârsta de 15 ani se înscrie la Școala Militară, ale cărei cursuri le urmează până în 1867, cu gradul de elev, iar de la această cu gradul de sergent furier. La terminarea școlii militare cu gradul de sublocotenent este repartizat în Corpul Flotilei, unde va ocupa funcția de ofițer de bord pe nava „Ștefan cel Mare”, iar în 1871, când este înaintat la gradul de locotenent, ca ofițer secund pe nava ”România” apoi pe „Ștefan cel Mare”.
 
Pe timpul războiului de independență, căpitanul Drăghicescu a fost numit comandant de pompieri la Ploiești, ulterior, de la 15 mai 1877, a primit comanda bateriei de coastă de la Calafat și Compania Pontoanelor de marină. În ultima parte a războiului de independență, după ce îndeplinește timp de două luni funcția de comandant militar al porturilor Bechet și Rahova, revine la bateriile de coastă de la Calafat, în calitate de comandant al bateriei Elisabeta, contribuind împreună cu celelalte baterii, prin sprijin de foc, la asaltul victorios al Vidinului. În anul 1877, pentru faptele sale de arme, căpitanul Drăghicescu va fi recompensat cu medalia Virtutea militară de aur, iar în 1878 cu crucea Trecerea Dunării, medalia Apărătorii independenței și Medalia comemorativă rusă.
 
După război, căpitanul Drăghicescu va îndeplini funcția de comandant al Depozitului Flotilei, apoi va fi numit comandant secund al canonierei „Grivița” cu care efectuează primul voiaj în Marea Neagră. Ținându-se cont de experiența acumulată pe timpul războiului de independență, dar și de faptul că între anii 1874-1875 predase cursul de artilerie navală în cadrul Școlii de ofițeri, prin ordinul de zi nr.130 din 1878, căpitanul Drăghicescu este numit comandant de tir al tuturor navelor flotilei întrunite. Cu gradul de maior, Mihail Drăghicescu va îndeplini funcția de comandant al navei „Ștefan cel Mare”, participând în 1882 la operațiunea de schimbare a trupelor din Dobrogea. În același an, execută sondajul Dunării de la Galați la Corabia, în vederea întocmirii planurilor porturilor, apoi face parte din comisia cheiurilor porturilor aflată sub președinția inginerului Charles Hartley, care la bordul navei „Ștefan cel Mare” vizitează în octombrie 1882 lucrările efectuate în porturi, făcând propuneri de îmbunătățire a acestora.
 
În anul 1882, va fi numit provizoriu director al Arsenalului Flotilei, iar din anul 1883 va fi director și profesor al Școlii copiilor de marină din Galați. În cadrul școlii, maiorul Drăghicescu a predat cursuri de geografie maritimă, cosmografie, astronomie, calcule matematice și desen maritim. Respectat și iubit de elevi pentru inteligența sa remarcabilă și volumul de cunoștințe deținut, maiorul Drăghicescu făcea din meseria de marinar un apostolat, dragostea sa fierbinte pentru marină reușind să o transmită și generațiilor de elevi pe care i-a pregătit. Bricul „Mircea” cu care elevii Școlii de marină din Galați făceau campaniile de instrucție în Marea Neagră sau Marea Mediterană era considerat de Drăghicescu, „cel mai mare ambasador al nostru peste mări”, iar copiii, „cei mai buni protagoniști ai țării noaste în afară”. Mulți dintre elevii săi i-au păstrat peste ani o amintire plină de respect și recunoștință.
 
În perioada cât a fost director și profesor al Școlii copiilor de marină, maiorul Drăghicescu a participat și la campaniile de instrucție anuale executate pe fluviu, cea mai importantă fiind cea din iarna anilor 1882-1883, când a comandat o reuniune de bastimente pe Prut, fiind decorat ulterior cu Semnul onorific de argint pentru serviciul de 18 ani, și cea din 1885, când s-au efectuat pentru prima dată exerciții cu mai multe bastimente reunite și cu Compania de instrucție care a jucat rolul trupei debarcate.
 
În 1889 deține funcția de ajutor al comandantului Depozitului Flotilei și Diviziei echipajelor iar după un an este numit șef al Statului Major al Flotilei. În 1890, pentru serviciul îndelungat în cadrul Corpului Flotilei, locotenent-colonel Mihail Drăghicescu este decorat cu Semnul onorific de aur pentru 25 de ani. În anul 1894 este numit comisar maritim la Sulina, unde se stinge din viață la 13 martie 1896. A fost înmormântat în cimitirul din Sulina în zona unde Dunărea se îngemânează cu marea, ape pe care le-a iubit și slujit cu devotament întreaga viață, ca marinar, dar și ca om de știință. Ca un ultim și pios omagiu, ofițerii de marină i-au ridicat un monument, care amintește de ofițerul de marină Mihail Drăghicescu.
 
Despre Ion Cetățianu
 
Găsit pe wikipedia sub numele de Ioan Cetățianu, profesorul de limba română, publicistul, autorul de manuale școlare și traducătorul s-a născut pe 16 iulie 1840 în satul Subcetate din județul Hunedoara.
 
El și-a desfășurat activitatea, preponderent, în Galați.
 
El a fost primul director al Gimnaziului din Galați, cunoscut acum sub numele de Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. A predat la această unitate de învățământ vreme de 23 de ani.
 
Și-a început studiile primare în localitatea natală, a absolvit Gimnaziul Superior din Blaj și Institutul „Sfânta Ana” din Viena, specialitatea filosofie-pedagogie în 1863.
 
Până să ajungă să predea la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, Ioan Cetățianu a fost redactor la Monitorul Oficial din București, în perioada 1864-1866.
 
De numele său se leagă întemeierea Școlii secundare de fete (azi, Liceul „Mihail Kogălniceanu”) și Institutului „Costache Negri” din Galați.
 
Tot el a introdus disciplinele istorie și limba română la Școala de Marină din Galați.
 
Ca publicist, a colaborat cu ziarele: „Delfinul”, „Vocea Covurluiului”, „Poșta”, „Galații”, „Covurluiul” și „Dunărea de Jos”.
 
Ioan Cetățianu a decedat la data de 30 noiembrie 1898, la Galați.
 
Despre Emanoil Koslinski
 
Emanoil Koslinski (n. 1853, București - d. 1909, București), a fost primul ofițer român specialist în Arme sub Apă.
 
După terminarea studiilor medii la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov și la Liceul "Sf. Sava" din București, Emanoil Koslinski s-a înscris în anul 1870 la Facultatea de Științe. După împlinirea vârstei de 18 ani, în urma câștigării concursului organizat de Ministerul de Război, începând cu 1 iulie 1872 a fost înmatriculat la Școala Navală din Brest, fiind al treilea român care a absolvit această instituție. La 20 iulie 1874, a fost repartizat cu gradul de sublocotenent în Corpul Flotilei.
 
La întoarcerea în țară a revenit în Corpul Flotilei, îndeplinind în anii 1877-1878, diverse misiuni de luptă. O dată cu înființarea bateriilor de coastă de la Calafat, s-a numărat printre ofițerii de marină care au încadrat aceste baterii. Ulterior, în calitatea sa de specialist în Arme sub Apă, a fost însărcinat cu execuția barajului de mine de la Nedeia.
 
După încheierea războiului, în februarie 1878, I. C. Brătianu, ministrul secretar de Stat ad-interim la Departamentul de Război, a propus domnitorului, având în vedere recomandațiunea comandantului Corpului Flotilei prin care arată serviciile aduse de sublocotenentul Koslinski Emanuel, cu ocazia așezării torpilelor, înaintarea lui Emanoil Koslinski la gradul de locotenent, începând la data de 10 februarie 1878. În aceeași perioadă a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" clasa a V-a, Ordinul "Sf. Stanislas" clasa a III-a cu spadă și rozetă, Crucea "Trecerea Dunării", Medalia "Apărătorii Independenței" și Medalia comemorativă rusă 1877-1878.
 
În 1882 o dată cu intrarea în dotarea Flotilei noastre a bricului "Mircea", a făcut parte din primul Stat Major al acestuia. În același an, s-a numărat printre profesorii Școlii Copiilor de Marină din Galați, îndeplinind și funcția de subdirector. Începând cu 1 ianuarie 1882 a instruit efectivul Secției de Torpilori din Flotila română și a participat activ la organizarea Corpului Apărării Submarine, care și-a început activitatea la 1 aprilie 1883.
 
În anul 1884, Emanoil Koslinski a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de cavaler, iar regele Serbiei Milan I i-a conferit Ordinul "Crucea de Takovo" clasa a IV-a. În 1885, pe timpul inspectării Corpului Flotilei din Galați de către ministrul de Război, generalul Ștefan Fălcoianu, Compania de Torpilori de sub comanda sa a executat un baraj între Țiglina și Gura Siretului.
 
În 1902, i s-a conferit Ordinul "Coroana României" în grad de comandor, iar în octombrie 1903 Ordinul bulgar "Meritul militar" în grad de mare ofițer.

Răspunzând vizitei escadrei ruse la Constanța, în septembrie 1903, crucișătorul "Elisabeta", la bordul căruia s-a aflat și Emanoil Koslinski, a efectuat un marș la Sevastopol. Cu acest prilej, țarul Rusiei i-a oferit în dar o cupă de o mare valoare artistică aurită, cu încrustații de sidef.
 
Sub comanda sa, în septembrie 1903 s-au executat la Constanța manevre și evoluții la care au participat toate navele Marinei Militare.
 
La 10 mai 1906 a fost avansat la gradul de contraamiral și numit inspector general al Marinei. Sub conducerea sa, în Marina Militară s-a înfăptuit cel de al treilea program de dotare cu nave de luptă. Astfel, în 1907, la Galați, au fost lansate 4 monitoare și 8 vedete fluviale care au format prima Escadră de Dunăre.

Datorită sănătății precare, la 15 ianuarie 1909, a trecut în disponibilitate, contraamiralul Emanoil Koslinski rămânând în istoria Marinei ca unul dintre cei mai apreciați specialiști și continuatorul procesului de modernizare a Marinei Militare.
 
Despre Alexandru Cătuneanu
 
Cel al cărui nume, de mai bine de un veac, i-a fost atribuit Hărții coastei românești a Mării Negre, comandorul Alexandru Cătuneanu, s-a născut la București, în ziua de 17 octombrie 1862, în familia Sidoniei și a lui Constantin Cătuneanu.