Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:17 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personalități ale învățământului militar de marină Profesorii cadeților marinari de la Școala Copiilor de Marină (I)

ro

25 Oct, 2024 17:00 1019 Marime text
Profesori ai elevilor Școlii Copiilor de Marină. Sursa foto: „Școala Copiilor de Marină. Începuturile învățământului mediu de marină în România” de Adrian Ilie
  • În această ediție, prezentăm șase dintre profesorii care i-au ghidat pe elevii Școlii Copiilor de Marină. Este vorba despre: Cdor. Ilie Barbu, Col. Mihail Drăghicescu, Prof. Ion Cetățeianu, Cam. Emanoil Koslinski, Cdor. Alexandru Cătuneanu și Vam. Vasile Scodrea
 
Pe data de 3 octombrie 2024, la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța au fost celebrați 143 de ani de învățământ militar de marină, începuți odată cu ridicarea Școlii Copiilor de Marină de la Țiglina-Galați.
 
Cu ocazia aceasta, istoricul Adrian Ilie, directorul Colegiului, a lansat monografia „Școala Copiilor de Marină. Începuturile învățământului mediu de marină în România”, apărută în acest an, la Editura Ex Ponto.
 
Din acest volum aflăm că scopul instituției care și-a pus bazele prima dată la Țiglina-Galați a fost de a școlariza copiii militarilor căzuți în luptă, a militarilor în activitate, iar mai apoi a celor care doreau să urmeze o carieră militară în domeniul maritim.
 
„Lucrarea se dorește a aduce un omagiu și o recunoaștere a meritelor celor care s-au implicat în activitatea de educare a generații întregi de marinari, mai cu seamă la începuturile acestui tip de educație primară militară, marinărească”, a menționat Adrian Ilie în paginile volumului.
 
În cele 150 de pagini ale cărții, directorul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” amintește de profesorii cadeților marinari în cadrul Școlii Copiilor de Marină.
 
Nu mai puțin de 18 figuri didactice au fost incluse în filele lucrării.
 
În această ediție, prezentăm șase dintre profesorii care i-au ghidat pe elevii Școlii Copiilor de Marină. Este vorba despre: Cdor. Ilie Barbu, Col. Mihail Drăghicescu, Prof. Ion Cetățeianu, Cam. Emanoil Koslinski, Cdor. Alexandru Cătuneanu și Vam. Vasile Scodrea.
 
Facem precizarea că în cazul lui Ilie Barbu nu am găsit suficiente date pentru a-l prezenta în mod corespunzător.
 

Despre Mihail Drăghicescu
 
Unul dintre primii comandanți ai Școlii copiilor de marină din Galați a fost colonelul de marină Mihail Drăghicescu, ce era un profesor desăvârșit, având o ținută morală și profesională de excepție dar și istoric, ce a fost pasionat de cercetarea istoriei țării, realizând numeroase studii despre „Istoricul principalelor puncte de pe Dunăre și Marea Neagră”.
 
Fiul Anei și al lui Dan Drăghicescu, Mihail Drăghicescu s-a născut la Brăila, la 1 septembrie 1848. La vârsta de 15 ani se înscrie la Școala Militară, ale cărei cursuri le urmează până în 1867, cu gradul de elev, iar de la această cu gradul de sergent furier. La terminarea școlii militare cu gradul de sublocotenent este repartizat în Corpul Flotilei, unde va ocupa funcția de ofițer de bord pe nava „Ștefan cel Mare”, iar în 1871, când este înaintat la gradul de locotenent, ca ofițer secund pe nava ”România” apoi pe „Ștefan cel Mare”.
 
Pe timpul războiului de independență, căpitanul Drăghicescu a fost numit comandant de pompieri la Ploiești, ulterior, de la 15 mai 1877, a primit comanda bateriei de coastă de la Calafat și Compania Pontoanelor de marină. În ultima parte a războiului de independență, după ce îndeplinește timp de două luni funcția de comandant militar al porturilor Bechet și Rahova, revine la bateriile de coastă de la Calafat, în calitate de comandant al bateriei Elisabeta, contribuind împreună cu celelalte baterii, prin sprijin de foc, la asaltul victorios al Vidinului. În anul 1877, pentru faptele sale de arme, căpitanul Drăghicescu va fi recompensat cu medalia Virtutea militară de aur, iar în 1878 cu crucea Trecerea Dunării, medalia Apărătorii independenței și Medalia comemorativă rusă.
 
După război, căpitanul Drăghicescu va îndeplini funcția de comandant al Depozitului Flotilei, apoi va fi numit comandant secund al canonierei „Grivița” cu care efectuează primul voiaj în Marea Neagră. Ținându-se cont de experiența acumulată pe timpul războiului de independență, dar și de faptul că între anii 1874-1875 predase cursul de artilerie navală în cadrul Școlii de ofițeri, prin ordinul de zi nr.130 din 1878, căpitanul Drăghicescu este numit comandant de tir al tuturor navelor flotilei întrunite. Cu gradul de maior, Mihail Drăghicescu va îndeplini funcția de comandant al navei „Ștefan cel Mare”, participând în 1882 la operațiunea de schimbare a trupelor din Dobrogea. În același an, execută sondajul Dunării de la Galați la Corabia, în vederea întocmirii planurilor porturilor, apoi face parte din comisia cheiurilor porturilor aflată sub președinția inginerului Charles Hartley, care la bordul navei „Ștefan cel Mare” vizitează în octombrie 1882 lucrările efectuate în porturi, făcând propuneri de îmbunătățire a acestora.

 
În anul 1882, va fi numit provizoriu director al Arsenalului Flotilei, iar din anul 1883 va fi director și profesor al Școlii copiilor de marină din Galați. În cadrul școlii, maiorul Drăghicescu a predat cursuri de geografie maritimă, cosmografie, astronomie, calcule matematice și desen maritim. Respectat și iubit de elevi pentru inteligența sa remarcabilă și volumul de cunoștințe deținut, maiorul Drăghicescu făcea din meseria de marinar un apostolat, dragostea sa fierbinte pentru marină reușind să o transmită și generațiilor de elevi pe care i-a pregătit. Bricul „Mircea” cu care elevii Școlii de marină din Galați făceau campaniile de instrucție în Marea Neagră sau Marea Mediterană era considerat de Drăghicescu, „cel mai mare ambasador al nostru peste mări”, iar copiii, „cei mai buni protagoniști ai țării noaste în afară”. Mulți dintre elevii săi i-au păstrat peste ani o amintire plină de respect și recunoștință.
 
În perioada cât a fost director și profesor al Școlii copiilor de marină, maiorul Drăghicescu a participat și la campaniile de instrucție anuale executate pe fluviu, cea mai importantă fiind cea din iarna anilor 1882-1883, când a comandat o reuniune de bastimente pe Prut, fiind decorat ulterior cu Semnul onorific de argint pentru serviciul de 18 ani, și cea din 1885, când s-au efectuat pentru prima dată exerciții cu mai multe bastimente reunite și cu Compania de instrucție care a jucat rolul trupei debarcate.
 
În 1889 deține funcția de ajutor al comandantului Depozitului Flotilei și Diviziei echipajelor iar după un an este numit șef al Statului Major al Flotilei. În 1890, pentru serviciul îndelungat în cadrul Corpului Flotilei, locotenent-colonel Mihail Drăghicescu este decorat cu Semnul onorific de aur pentru 25 de ani. În anul 1894 este numit comisar maritim la Sulina, unde se stinge din viață la 13 martie 1896. A fost înmormântat în cimitirul din Sulina în zona unde Dunărea se îngemânează cu marea, ape pe care le-a iubit și slujit cu devotament întreaga viață, ca marinar, dar și ca om de știință. Ca un ultim și pios omagiu, ofițerii de marină i-au ridicat un monument, care amintește de ofițerul de marină Mihail Drăghicescu.
 
Despre Ion Cetățianu
 
Găsit pe wikipedia sub numele de Ioan Cetățianu, profesorul de limba română, publicistul, autorul de manuale școlare și traducătorul s-a născut pe 16 iulie 1840 în satul Subcetate din județul Hunedoara.
 
El și-a desfășurat activitatea, preponderent, în Galați.
 
El a fost primul director al Gimnaziului din Galați, cunoscut acum sub numele de Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. A predat la această unitate de învățământ vreme de 23 de ani.
 
Și-a început studiile primare în localitatea natală, a absolvit Gimnaziul Superior din Blaj și Institutul „Sfânta Ana” din Viena, specialitatea filosofie-pedagogie în 1863.
 
Până să ajungă să predea la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, Ioan Cetățianu a fost redactor la Monitorul Oficial din București, în perioada 1864-1866.
 
De numele său se leagă întemeierea Școlii secundare de fete (azi, Liceul „Mihail Kogălniceanu”) și Institutului „Costache Negri” din Galați.
 
Tot el a introdus disciplinele istorie și limba română la Școala de Marină din Galați.
 
Ca publicist, a colaborat cu ziarele: „Delfinul”, „Vocea Covurluiului”, „Poșta”, „Galații”, „Covurluiul” și „Dunărea de Jos”.
 
Ioan Cetățianu a decedat la data de 30 noiembrie 1898, la Galați.
 
Despre Emanoil Koslinski
 
Emanoil Koslinski (n. 1853, București - d. 1909, București), a fost primul ofițer român specialist în Arme sub Apă.
 
După terminarea studiilor medii la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov și la Liceul "Sf. Sava" din București, Emanoil Koslinski s-a înscris în anul 1870 la Facultatea de Științe. După împlinirea vârstei de 18 ani, în urma câștigării concursului organizat de Ministerul de Război, începând cu 1 iulie 1872 a fost înmatriculat la Școala Navală din Brest, fiind al treilea român care a absolvit această instituție. La 20 iulie 1874, a fost repartizat cu gradul de sublocotenent în Corpul Flotilei.
 
La întoarcerea în țară a revenit în Corpul Flotilei, îndeplinind în anii 1877-1878, diverse misiuni de luptă. O dată cu înființarea bateriilor de coastă de la Calafat, s-a numărat printre ofițerii de marină care au încadrat aceste baterii. Ulterior, în calitatea sa de specialist în Arme sub Apă, a fost însărcinat cu execuția barajului de mine de la Nedeia.
 
După încheierea războiului, în februarie 1878, I. C. Brătianu, ministrul secretar de Stat ad-interim la Departamentul de Război, a propus domnitorului, având în vedere recomandațiunea comandantului Corpului Flotilei prin care arată serviciile aduse de sublocotenentul Koslinski Emanuel, cu ocazia așezării torpilelor, înaintarea lui Emanoil Koslinski la gradul de locotenent, începând la data de 10 februarie 1878. În aceeași perioadă a fost decorat cu Ordinul "Steaua României" clasa a V-a, Ordinul "Sf. Stanislas" clasa a III-a cu spadă și rozetă, Crucea "Trecerea Dunării", Medalia "Apărătorii Independenței" și Medalia comemorativă rusă 1877-1878.
 
În 1882 o dată cu intrarea în dotarea Flotilei noastre a bricului "Mircea", a făcut parte din primul Stat Major al acestuia. În același an, s-a numărat printre profesorii Școlii Copiilor de Marină din Galați, îndeplinind și funcția de subdirector. Începând cu 1 ianuarie 1882 a instruit efectivul Secției de Torpilori din Flotila română și a participat activ la organizarea Corpului Apărării Submarine, care și-a început activitatea la 1 aprilie 1883.
 
În anul 1884, Emanoil Koslinski a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" în grad de cavaler, iar regele Serbiei Milan I i-a conferit Ordinul "Crucea de Takovo" clasa a IV-a. În 1885, pe timpul inspectării Corpului Flotilei din Galați de către ministrul de Război, generalul Ștefan Fălcoianu, Compania de Torpilori de sub comanda sa a executat un baraj între Țiglina și Gura Siretului.
 
În 1902, i s-a conferit Ordinul "Coroana României" în grad de comandor, iar în octombrie 1903 Ordinul bulgar "Meritul militar" în grad de mare ofițer.

Răspunzând vizitei escadrei ruse la Constanța, în septembrie 1903, crucișătorul "Elisabeta", la bordul căruia s-a aflat și Emanoil Koslinski, a efectuat un marș la Sevastopol. Cu acest prilej, țarul Rusiei i-a oferit în dar o cupă de o mare valoare artistică aurită, cu încrustații de sidef.
 
Sub comanda sa, în septembrie 1903 s-au executat la Constanța manevre și evoluții la care au participat toate navele Marinei Militare.
 
La 10 mai 1906 a fost avansat la gradul de contraamiral și numit inspector general al Marinei. Sub conducerea sa, în Marina Militară s-a înfăptuit cel de al treilea program de dotare cu nave de luptă. Astfel, în 1907, la Galați, au fost lansate 4 monitoare și 8 vedete fluviale care au format prima Escadră de Dunăre.

Datorită sănătății precare, la 15 ianuarie 1909, a trecut în disponibilitate, contraamiralul Emanoil Koslinski rămânând în istoria Marinei ca unul dintre cei mai apreciați specialiști și continuatorul procesului de modernizare a Marinei Militare.
 
Despre Alexandru Cătuneanu
 
Cel al cărui nume, de mai bine de un veac, i-a fost atribuit Hărții coastei românești a Mării Negre, comandorul Alexandru Cătuneanu, s-a născut la București, în ziua de 17 octombrie 1862, în familia Sidoniei și a lui Constantin Cătuneanu.

La terminarea studiilor liceale (1881), a optat pentru Școala de Ofițeri, iar ca armă, a ales Marina, fiind avansat la absolvire, în grad de sublocotenent (1883). A fost repartizat la Corpul Flotilei, unde a efectuat practica marinărească la bordul navei-școală Mircea, precum și pe canoniera Grivița.

În anul 1888, a fost desemnat să facă parte din echipajul care a adus crucișătorul Elisabeta din Anglia, de la Șantierul New Castle, până la Galați, iar în același an, la 1 iulie, ofițerul a fost avansat în grad de căpitan și i s-a încredințat comanda remorcherului România.

Următoarea comandă deținută de ofițer, a fost cea a navei-școală Mircea, pe care a condus-o în marșuri de navigație atât pe Marea Neagră, cât și pe Marmara și Egee. Pe timpul acestor marșuri, au fost efectuate măsurători și sondaje necesare determinării coastei și a adâncimilor, sub comanda locotenent-comandorului Al. Cătuneanu (a fost avansat în grad la 8 aprilie 1897). Datele primare au fost prelucrate de către ofițeri, la bordul bricului Mircea, sub coordonarea lui Al. Cătuneanu, a cărui contribuție la definitivarea hărții a fost hotărâtoare.

În anul 1898, ofițerul a fost numit căpitan de port 1 la Constanța, iar în anul următor i s-a încredințat comanda bricului Mircea. În anul 1900 a fost numit comandant la Apărarea port-mine. Un an mai târziu, în calitate de comandant secund al crucișătorului Elisabeta, a efectuat cu acesta un marș de recunoaștere a coastelor asiatice ale Imperiului Otoman și Bosforului. În următorii trei ani a condus portul Constanța. În aprilie 1905 a fost mutat la Divizia de Dunăre.

Anul 1906 a însemnat avasarea ofițerului în grad de căpitan-comandor, iar la 15 aprilie 1909 a fost numit comandant al crucișătorului Elisabeta. Din luna octombrie 1910, ofițerul a fost mutat la Direcția Marinei din cadrul Ministerului de Război, în funcția de director, iar după patru ani a revenit în Marină, la Galați, fiind numit la comanda Diviziei de Dunăre. La organizarea de război a Marinei Militare, martie 1914, comandorul Al.Cătuneanu, fusese avansat în grad în anul 1911, a fost mutat la comanda Depozitelor Generale ale Marinei.

S-a stins din viață în cea mai mare tragedie feroviară din România, care a avut loc în gara Ciurea, judeţul Iași, în ziua de 31 decembrie 1916.

Despre Vasile Scodrea

Vasile Scodrea (n. 1872, București-d. 1934), - sublocotenent (1894) după absolvirea Academiei Navale din Livorno - prin înaintarea, în anul 1926, la gradul de viceamiral, a fost primul viceamiral activ al Marinei române.

Adept al mutării Comandamentului Marinei la Constanța, la 15 iunie 1931 a reușit instalarea acestuia în localul Școlii Navale de pe str. Traian nr. 53 (în prezent, sediul Muzeului Marinei Române).

Vasile Scodrea a urmat, începând din 1889, cursurile Academiei Navale din Livorno, la absolvire, revenind în țară, în 1894, fiind repartizat la Depozitele Flotilei, aflate sub comanda maiorului Constantin Mănescu. În acel an a fost ambarcat pe navele "Bistrița", "România", iar anul următor pe canoniera "Oltul".

La 10 mai 1901 a fost avansat la gradul de căpitan, fiind încadrat la Depozitele Echipajelor. Pentru merite deosebite a fost decorat cu Ordinul "Coroana României" clasa a V-a.

La 1 aprilie 1909 a fost numit director al Diviziei de Mare și comandant al bricului "Mircea", iar la 15 decembrie 1909 a preluat comanda crucișătorului "Elisabeta". În perioada 1 aprilie 1910-1 aprilie 1912, a fost comandantul Școlilor Marinei și al bricului "Mircea".

În ziua intrării României în război împotriva Puterilor Centrale, Vasile Scodrea a fost avansat la gradul de comandor, fiind mobilizat până la 30 iunie 1918. Făcând parte din cadrele de comandament, până în vara anului 1917 și-a desfășurat activitatea de la bordul navei "Măcin". La 22 noiembrie 1916 a fost numit șef de Stat Major de marină, iar la 7 ianuarie 1917 a preluat comanda Flotilei de operațiuni. La data luării comenzii, navele Marinei se aflau pe Canalul Tătaru, la Chilia Nouă și Galați.

Încă din primul an în care a preluat comanda Marinei, a înființat la Constanța, împreună cu mai mulți ofiteri de marină, "Yacht Clubul Român". În cuvântarea pe care a rostit-o la 16 martie 1924, la prima întrunire generală a membrilor clubului, Vasile Scodrea a subliniat: "Înființat acum trei ani, Yacht Clubul Român are ca scop de a atrage spre mare cetățenii din toate unghiurile României Mari pentru a le arăta frumusețile ei, precum și rolul pe care îl are în viața economică și în apărarea țării".

Datorită inițiativei sale, la 1 august 1924 navele militare românești, având la bord elevi ai Școlilor Marinei, au reluat, după mai bine de două decenii, marșurile de instrucție în străinătate.

La 26 mai 1931 a trecut în revistă distrugătoarele tip "M", iar a doua zi a participat la decorarea bricului "Mircea" cu "Semnul onorific pentru 40 de ani de serviciu" și la botezul celor două distruugătoare de tip "R" - "Regele Ferdinand" și "Regina Maria".

La numai o lună de la ieșirea la pensie pentru limită de vârstă, s-a stins din viață, la numai 61 de ani.

Marina nu va uita niciodată munca stăruitoare și serviciile prețioase aduse de acest mare șef și pasionat iubitor al mării, atât în slujba idealului de propășire a armei cât și în vitejeasca acțiune a Flotei de operațiuni din războiul de întregire a neamului - menționau în coloanele ziarelor foștii colegi și subalterni.

Sursă text: wikipedia, navy.ro, anmb.ro și Direcția Hidrografică Maritimă „Alexandru Cătuneanu”

Citește și:

Nicolae Negru, Constantin Niculescu-Rizea, Mihai Gavrilescu și Geo Bogza, absolvenți de seamă ai Școlii Copiilor de Marină

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii