Personalități ale învățământului militar de marină Profesorii cadeților marinari de la Școala Copiilor de Marină (II)

 
Pe data de 3 octombrie 2024, la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța au fost celebrați 143 de ani de învățământ militar de marină, începuți odată cu ridicarea Școlii Copiilor de Marină de la Țiglina-Galați.
 
Cu ocazia aceasta, istoricul Adrian Ilie, directorul Colegiului, a lansat monografia „Școala Copiilor de Marină. Începuturile învățământului mediu de marină în România”, apărută în acest an, la Editura Ex Ponto.
 
Din acest volum aflăm că scopul instituției care și-a pus bazele prima dată la Țiglina-Galați a fost de a școlariza copiii militarilor căzuți în luptă, a militarilor în activitate, iar mai apoi a celor care doreau să urmeze o carieră militară în domeniul maritim.
 

În cele 150 de pagini ale cărții, directorul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” amintește de profesorii cadeților marinari în cadrul Școlii Copiilor de Marină.

Nu mai puțin de 18 figuri didactice au fost incluse în filele lucrării.
 
În ediția de astăzi, prezentăm alți șase profresori care au jucat un rol esențial în formarea elevilor care au trecut pragul instituției de învățământ de marină. Este vorba despre: cdor. Dimitrie Poenaru, cdor. Constantin Pogonat, protopop Gheorghe Rădulescu, cdor. Eugeniu Botez, cdor. Vasile Toescu și cpt. cdor. Angelo Frunzianescu.
 
Menționăm că datele pentru a crea fișa biografică a lui Vasile Toescu au fost insuficiente.
 

Despre Dimitrie Poenaru
 
Dimitrie Poenaru s-a născut în anul 1860 și în 1882 absolvea Școala Navală din Brest.
 
A îndeplinit funcţiile de ofiţer la Depozitul Flotilei, Diviziunea Echipajelor; comandant al puitorului de mine „Alexandru cel Bun", ofiţer secund pe bricul „Mircea" (I) (1890); ofiţer la bordul crucişătorului ,,Elisabeta", cu care a participat la voiajul ocazionat de inaugurarea canalului Kiel (1895); comandant al Diviziei de Dunăre (1897) şi al Şcolii de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină (1898); director al Marinei în Administraţia Centrală a Războiului (1900-1902); căpitan al portului Galaţi (1905); şef de Stat Major în Comandamentul Marinei (1905); comandant al crucişătorului „Elisabeta" (1906-1909); comandant al Diviziei de Mare (191 O); director al
Arsenalului Marinei (1912-1915), de unde a trecut în rezervă cu gradul de comandor.
 
Dimitrie Poenaru a murit în anul 1932.
 

Despre Constantin Pogonat
 
Fiul Elvirei şi al lui Traian Pogonat, Constantin Pogonat s-a născut pe 25 mai 1886, în orașul Bârlad, județul Vaslui.

A absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, Şcoala Navală (1901-1905), Academia Navală din Livorno (1905-1908) și Școala de Aplicație (1912).

Înaintat în gradul de sublocotenent la 1 iulie 1908, și-a început cariera la Divizia de Dunăre.

Îmbarcat între 16 martie și 1 decembrie 1909 pe avizoul „România”, comandantul Diviziei de Dunăre, comandorul Constantin Bălescu a propus să fie îmbarcat în Escadră.

Ca urmare, tânărul sublocotenent – înalt, bine făcut, prezentabil și robust – a fost încadrat la 1 aprilie 1910 în echipajul monitorului „I.C. Brătianu”, însărcinat fiind cu manevrele și proiectorul din gabie și, temporar, cu turela din bordul babord.

„Format deja într-o școală navală străină, posedă înclinare spre a pricepe situațiile și arată voință să ajungă bun marinar – avea să aprecieze în Memoriul calificativ pe anul 1910 comandantul navei, căpitan-comandorul Nicolae Negrescu.
 
Înaintat la gradul de locotenent la 1 octombrie 1911, tânărul Pogonat avea să suporte un duș rece din partea noului comandant al navei, posacul căpitan-comandor Constantin Ciuchi. „Nici mai mult nici mai puțin, acesta avea să conchidă în Foaia calificativă pe anul 1911 că subordonatul său „N-are spirit de ordine. Cultura generală spre progres.”
 
Mutat la Serviciul Transporturilor, comandantul său, locotenent-comandorul Vasile Pantazzi, va descoperi că tânărul locotenent este un om de ispravă, cu reale perspective de evoluție în carieră.

Aprecierile sale din Foaia calificativă pe anul 1912, mult mai realiste și mai binevoitoare, sunt la superlativ: „Inteligență mijlocie. Disciplinat și respectuos față de superiori. Educație militară și socială îngrijită.
Muncitor, lucrează întotdeauna cu bunăvoință și de multe ori cu entuziasm, iar ca însărcinat administrativ al serviciului a fost de o corectitudine exemplară (sic!).”
 
Desemnat comandant al vedetei nr. 2 „Căpitan Nicolae Lascăr Bogdan”, a luat parte la toate operațiunile Escadrei de Monitoare.
 
Comandorul Dimitrie Poenaru, comandantul Diviziei de Dunăre s-a arătat încântat de prestația sa, constatând că „A comandat vedeta cu distincție, executând diferite recunoașteri și numeroase voiaje pentru Marele Cartier General al Armatei. Sănătate robustă, poate suporta greutățile unei campanii.”
 
Pentru meritele sale fusese deja distins cu Medalia jubiliară din 10 mai 1906 și Avântul Țării din 1913 iar comandantul monitorului „Brătianu”, căpitan-comandorul Dumitru Lupașcu l-a propus pentru avansarea la Excepțional la gradul de căpitan.
 
La 1 septembrie 1926 a fost numit ajutor al comandantului Şcolii Navale.

„Pe timpul verii (15 mai – 15 octombrie 1926 – n.n.) a comandat bricul «Mircea», având la bord o parte din elevii Institutului Maritim și ofițerii care lucrau la hidrografie. A condus nava cu multă pricepere și tact, dând rezultate apreciabile, constatate la inspecția de sfârșit de campanie” – avea să remarce în Foaia calificativă pe anul 1927 comandantul Bazei Navale Maritime, comandorul Petre Bărbuneanu.
 
La 1 aprilie 1927 a fost desemnat comandant al Institutului Maritim, reușind să se pună repede la curent cu regulamentul și specificul acestei instituții, de care s-a ocupat cu multă dragoste.

De la 27 aprilie la 1 octombrie 1928 a fost și comandant al N.M.S. „Mircea”.

La 1 octombrie 1928 a fost numit comandant al Şcolii de Specialităţi.
 
Până la trecerea sa în rezervă, din oficiu, la 7 iunie 1939, pentru limită de vârstă, Constantin Pogonat, înaintat la gradul de comandor la 10 mai 1931, a îndeplinit funcții la fel de importante, precum comandant al Școlii de Aplicație (1 octombrie 1928 – 1 aprilie 1931), comandant al Corpului Depozitelor Maritime (1 aprilie – 10 mai 1931), comandant al Bazei Navale Maritime (10 mai 1931 – 1 aprilie 1939) și la dispoziția Comandamentului Litoralului Maritim (1 aprilie – 7 iunie 1939).
 
Despre Gheorghe Rădulescu
 
Părintele Gheorghe Rădulescu s-a născut pe 21 noiembrie 1866, în satul Lutu-Alb, comuna Urleasca (azi, satul Urleasca, comuna Traian), din judeţul Brăila. Părinţii lui, Marioara şi Radu Jipa, au avut 11 copii, iar unul din bunici, părintele Nicolae Duhovnicul, era preot în satul Herăşti, judeţul Giurgiu.
 
A urmat cursurile şcolii primare „de la Maica Domnului“ din Brăila, apoi pe cele ale gimnaziului, până în 1881 (când le întrerupe) şi, în urma unui concurs, s-a înscris ca bursier la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei“ din Galaţi. După ce şi-a încheiat studiile seminariale în 1885, a fost numit învăţător în Satu Nou, comuna Chişcani, judeţul Brăila. Ajutat de micile economii pe care le-a adunat ca învăţător, a plecat la Bucureşti, unde, între anii 1886 şi 1889, a beneficiat iarăşi de o bursă, de data aceasta la cursul superior al Seminarului Central din capitală. După absolvirea studiilor Seminarului Central, s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
 
În urma căsătoriei cu Zina Emilian Dănescu, oficiată la 19 august 1890, a fost hirotonit preot pe seama Bisericii „Antim“ din Bucureşti, în data de 22 martie 1892. Nu după mult timp, la 1 iunie 1893, a fost transferat preot paroh la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa şi numit protoiereu al judeţului Constanţa, la aceeaşi dată, de episcopul Partenie Clinceni al Dunării de Jos, funcţie din care a demisionat pe 25 mai 1902.
 
Sub păstorirea sa, Protoieria Constanţa a cunoscut o perioadă înfloritoare. În cei aproape zece ani cât a fost protopop (iunie 1893 - mai 1902), s-a îngrijit de bunul mers al vieţii bisericeşti, fiind ridicate mai multe lăcaşuri de cult şi ocupându-se îndeaproape de creşterea nivelului cultural al preoţilor. A dat exemplu personal prin continuarea şi finalizarea lucrărilor la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, sfinţită la 22 mai 1895 de episcopul Partenie Clinceni. A fost un protopop deosebit de vrednic, un intelectual de marcă şi un luptător neobosit pentru ridicarea prestigiului Bisericii, adevărat apostol al promovării vieţii religioase în Dobrogea.
 
Fiind hirotonit preot şi numit protopop înainte de a termina Facultatea de Teologie, a reuşit să îşi susţină teza de licenţă cu titlul „Starea religioasă a Dobrogei în decursul vremurilor“ abia în anul 1904. Monografie foarte bine apreciată, teza sa de licenţă a devenit, pentru acea vreme, o lucrare de referinţă.
 
După ce a urmat cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Bucureşti, şi-a susţinut teza intitulată „Studiu istoric asupra celor dintâi veacuri creştine“, la 28 decembrie 1920, având ca referent principal pe profesorul Dragomir Demetrescu. În urma susţinerii tezei, a obţinut doctoratul în Teologie cu calificativul „Magna cum laude“.
 
Despre Eugeniu Botez
 
Cunoscut mai târziu și ca Jean Bart, pseudonim adoptat după ce a devenit scriitor, comandorul Eugeniu Botez s-a născut la 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava. Fiu de militar (tatăl generalul Panait Botez), tânărul Botez a urmat cursurile primare la Iași, avându-l ca învățător pe marele povestitor Ion Creangă. În anul 1889, se transferă la Şcoala Fiilor de Militari.
 
La 1 iulie 1894, a intrat în Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti, pe care a absolvit-o la 1 iulie 1896, cu gradul de sublocotenent de marină. Între anii 1896-1898, este elev-ofițer la Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină, de pe lângă Depozitul Echipajelor Flotilei din Galaţi. După absolvire ocupă funcții în cadrul Diviziei de Dunăre și, mai apoi, la Divizia de Mare.
 
La 10 mai 1901, este avansat în grad de locotenent, iar din 1905 până în 1906, lucrează la Căpitenia Portului Călărași, unde înființează primul Registru istoric al portului Călărași. În anul 1906 este avansat în grad de căpitan. Între anii 1910 -1912, lucrează în calitate de comisar maritim în Portul Sulina. Demisionează din funcție și este trecut în rezervă începând cu 1 ianuarie 1912.
 
În timpul războiului mondial, a fost mobilizat în funcția de comandant militar al portului Sulina, pe lângă Comisia Europeană a Dunării, având un rol important, în special în relațiile cu rușii, după 1917. Odată cu demobilizarea, în 1919, demisionează si se dedică numai scrisului.
 
Referindu-ne la activitatea comandorului Eugeniu Botez în Marina Militară: comandant de port la Constanța și Sulina ( în anii foarte grei ai războiului de întregire), ofițer la Arsenalul Marinei din Galați, comandant de navă fluvială etc., ne vom opri la cea didactică, desfășurată în mediul civil, cât și cel militar. În anul de învățământ 1902 -1903, a fost profesor suplinitor pentru disciplinele matematică și geografie la viitorul Liceu „Mircea cel Bătrân”, școală ce purta numele aceluiași patron spiritual – Domnul Țării Românești (1386-1418), ca și bricul „Mircea” unde a fost elev și ofițer.
 
Între anii 1902 -1904, a fost numit director de studii la Școala de Marină dar și profesor de istorie, geografie și gramatică. Pentru activitatea desfășurată în cadrul școlii a fost decorat cu Coroana României clasa a V-a.
 
Despre Angelo Frunzianescu
 
Angelo Frunzianescu a fost un ofiţer al Marinei Române, născut în Viena.
 
A fost absolvent al Şcolii navale din Fiume - Italia, fost director al Şcolilor şi Depozitelor de Mare.
 
În timpul Primului Război Mondial, el se afla la comanda apărării portului Constanța. Din păcate, odată cu venirea trupelor ruseşti în port, Angelo Frunzianescu este pus sub ordinele amiralului Patton, comandantul escadrilei ruse. Escadrila rusă montează posturi de observaţie, pe toată lungimea litoralului, şi un baraj de circa 1.000 de mine mecanice, ancorate în larg. Baterii de coastă şi artilerie se aşezau peste tot. Prima pierdere de război a fost a remorcherului „Ovidiu“, comandat de sublocotenentul I. Stoicescu. În 14 august 1916, vrând să avertizeze o navă turcească ce se îndrepta spre barajul de mine deja montat, remorcherul însuşi s-a lovit de o mină şi a sărit în aer. Au murit patru marinari, printre care şi comandantul (Fond. Muzeul Marinei Române, M.M.R., Mss, comandor A. Frunzianescu).
 
Din însemnările cpt. comandor Angelo Frunzianescu: „La 8 dimineaţa, deasupra portului au apărut trei aeroplane inamice. În ciuda ripostei puternice a bateriilor ruseşti şi româneşti şi a tuturor navelor de război, au fost aruncate 22 bombe. Dintre acestea una a avariat staţia de petrol, alta un depozit gol, trei bombe au căzut între magazii. Prima victimă - un muncitor docher. I se alătură alţi 6 marinari de pe cuirasatul rus «Rostislav»“.
 
Sursă text: anmb.ro, Dicționar enciclopedic de marină vol. II, ZIUA de Constanța https://www.ziuaconstanta.ro/in-constanta/lumea-marinarilor/meandrele-unei-cariere-de-succes-747411.html, https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/ziua-dobrogei/scriedobrogea-viata-si-activitatea-primului-preot-ortodox-roman-din-constanta-dupa-razboiul-de-independenta-641687.html , https://www.ziuaconstanta.ro/in-constanta/constanta-de-odinioara-in-imagini/constanta-de-odinioara-se-intampla-in-urma-cu-un-secol-document-604455.html
 
Citește și: