Regizorul din Constanța care a trecut în neființă prea devreme 65 de ani de la decesul lui Jeni Acterian

• Jeni Acterian a murit la doar 41 de ani
• În anul 1947 s-a înscris la secția regie a Conservatorului de Artă Dramatică. Treptat, a fost asistentă de regizor de scenă și apoi regizor principal la Teatrul Odeon, Teatrul Municipal și Teatrul Tineretului din București

„S-a născut la 9 iunie 1916 în Constanța. Primii zece ani de școală i-a făcut la «Notre Dame de Sion», la București. După bacalaureat se înscrie la Facultatea de Filozofie și Matematică. Teza de licență și-a ales-o singură, pe o temă de logică matematică: «Raționamentul prin recurență». Frecventând cu alți colegi de facultate «Maison Française» - Jeni Acterian participă la prelegerile despre Pascal și alte teme filozofice susținute de conducătorul instituției, pe atunci profesorul Dupront. Acesta apreciind calitățile tinerei licențiate îi propune o bursă la Sorbona.

Și ca prim pas, directorul «Casei Franceze» organizează o excursie de vreo două săptămâni la Paris, care a și avut loc, și la care au luat parte în afară de Jeni Acterian, Ion Frunzetti, Ștefan Popescu, Simion Stolnicul și alții. Izbucnește războiul. Înghesuită de nevoi, Jeni caută o slujbă. Profesorul ei de etică, de la Facultatea de Filozofie, Mircea Vulcănescu, în acea vreme și subsecretar de Stat la finanțe, îi oferă un post de referent la Casa de Amortizare și Finanțe. După patru ani de funcționarism, Jeni Acterian se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică (secția regie). Lucrează la Teatrul Odeon ca asistentă de regie pe lângă Marieta Sadova, soția fratelui ei Haig Acterian, apoi ca actriță, director de scenă.
Este autoarea unei cărți tulburătoare - «Jurnalul unei ființe greu de mulțumit» (Editura «Humanitas»), primită cu imens interes de critică și cititori, fiind socotit o revelație a memorialisticii românești. Scriind despre «Jurnal», Monica Lovinescu spune între altele: «În prefața unei ediții franceze din «Moartea lui Ivan Ilici», Cioran (cel mai apropiat prin obsesii de Jeni Acterian) nota că oamenii pot fi împărțiți în două categorii distincte - unii au sentimentul, până la panică - al morții, alții nu-l au. Paradoxal, Dostoievski nu-l avea, iar Tolstoi din plin. Lui Jeni Acterian îi fusese dăruit din plin. Putându-se compara acest punct de vedere cu alt prieten al ei pe care-I și citează: Eugen Ionescu. Pentru cei care n-au trăit finalul perioadei interbelice a Bucureștiului intelectual, «Jurnalul» scris de Jeni Acterian constituie și un document de epocă de mare însemnătate».
 
«Jeni Acterian însă îmi impunea, de la început, un anumit prestigiu, care era destul de intimidant pentru mine - spune Al. Paleologu. Dar o intimidare care s-a spulberat repede din cauza naturii ei nu foarte comunicative, dar foarte comprehensive. Rar am văzut pe cineva apt să înțeleagă repede și esențial ceva, ceva din sufletul altuia, ceva dintr-o carte citită și de alții, dar rău sau insuficient înțeleasă, ceva dintr-un fapt al societății care are mai multă importanță decât pare să aibă.

 
Convenția cu ea era întotdeauna nu numai îmbogățitoare și stenică, dar era și fermecătoare. Fermecătoare pentru că avea această inteligență atât de solidă, atât de eficientă, atât de capabilă să facă din orice nuanță evazivă un fapt indimenticabil.


Afară de asta, avea un farmec, un farmec fizic, extraordinar. Nu era o femeie foarte frumoasă, dar era o femeie extraordinar de fermecătoare. Ea nefiind tipul ființei sentimentale sau foarte tămâietoare a lumii și a lucrurilor. Dimpotrivă. Avea un simț critic de o acuitate și o inflexibilitate extraordinară. Inflexibilitate, dar nu lipsă de suplețe»".