#DobrogeaDigitală Jeni Acterian și farmecul literaturii memorialistice

Născută în Constanța, pe 9 iunie 1916, într-o familie de intelectuali armeni, care a dat nume prestigioase ale culturii românești, Jeni Acterian ne-a lăsat, prin opera ei, o mărturie valoroasă, inteligentă și lucidă, a uneia dintre cele mai efervescente perioade ale culturii românești.
A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, fiind una dintre studentele preferate ale profesorului Nae Ionescu.
După război, s-a înscris la secţia de Regie a Conservatorului de Artă Dramatică, căci teatrul a fost dintotdeauna pasiunea ei. După absolvire, a colaborat, ca asistent de regie, cu Marietta Sadova și Liviu Ciulei. A pus în scenă, ca regizor principal, piese de Shakespeare sau Cehov, folosind numele de scenă „Jeni Arnotă”, deoarece familia Acterian devenise indezirabilă noului regim. A lucrat, de asemenea, ca director de scenă și traducător.
Mai cunoscută cititorilor a devenit abia după 1990, odată cu publicarea impresionantelor sale memorii, apărute la editurile „Humanitas” (1991) şi „Ararat” (1998), sub titlul „Jurnalul unei fete greu de mulţumit. 1932–1947”.



Deși opera ei se rezumă doar la acest jurnal și la un volum de corespondență, avem de-a face cu o scriitoare în toată puterea cuvântului, paginile debordând de talent, dar mai ales de autenticitate și un acut simț al observației.
Jurnalul însumează peste 1000 de pagini de mărturii despre Bucureştiul intelectual al perioadei interbelice, fiind un prețios document ce reconstituie o epocă marcată de cele mai importante personalități ale culturii române.
 
Prin analizele subtile și reflecțiile lucide despre sine sau despre lumea în care a trăit, însemnările lui Jeni Acterian au farmecul literaturii memorialistice de înaltă calitate, în care descoperi un întreg univers de evenimente și emoții, de oameni și sentimente, de cărți și impresii.


Mintea ascuţită, analizele psihologice fine, cinismul, frica de moarte, dar și romantismul și sensibilitatea de moment, toate se îmbină în personalitatea acestei „fete greu de mulțumit”. Cum jurnalul nu a fost niciodată menit publicării, autoarea însăși mărturisind, în paginile lui, că ar trebui să fie ars pentru a nu ajunge public, Jeni nu se auto-cenzurează și dă verdicte sigure, ajunge la concluzii nemiloase și apelează, uneori, la o ironie cât se poate de tăioasă.
Contemporană și prietenă cu cele mai importante personalități ale vremii  (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Ţutea, Constantin Noica, Petru Comarnescu, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Dan și Emil Botta), Jeni Acterian a fost totuși o femeie nefericită, cu o căsătorie deprimantă și trăind într-o realitate vitregă pentru o persoană ca ea, cu o viață interioară atât de bogată.
”Cred că e absolut imposibil să nu mor tânără,” scria autoarea, ceea ce s-a dovedit a fi o premoniție sumbră, căci Jeni s-a stins la doar 41 de ani, răpusă de maladia Hodgkin, iar jurnalul ei a așteptat aproape patru decenii până să vadă lumina tiparului.

Regretatul publicist constănțean Simion Tavitian îi dedică lui Jeni Acterian, în volumul său „Armeni de seamă din România”, un întreg capitol, din care transpare inteligența și farmecul personajului:

„S-a născut la 9 iunie 1916 în Constanța. Primii zece ani de școală i-a făcut la «Notre Dame de Sion», la București. După bacalaureat se înscrie la Facultatea de Filozofie și Matematică. Teza de licență și-a ales-o singură, pe o temă de logică matematică: «Raționamentul prin recurență». Frecventând cu alți colegi de facultate «Maison Française» - Jeni Acterian participă la prelegerile despre Pascal și alte teme filozofice susținute de conducătorul instituției, pe atunci profesorul Dupront. Acesta apreciind calitățile tinerei licențiate îi propune o bursă la Sorbona.
 
Și ca prim pas, directorul «Casei Franceze» organizează o excursie de vreo două săptămâni la Paris, care a și avut loc, și la care au luat parte în afară de Jeni Acterian, Ion Frunzetti, Ștefan Popescu, Simion Stolnicul și alții. Izbucnește războiul. Înghesuită de nevoi, Jeni caută o slujbă. Profesorul ei de etică, de la Facultatea de Filozofie, Mircea Vulcănescu, în acea vreme și subsecretar de Stat la finanțe, îi oferă un post de referent la Casa de Amortizare și Finanțe. După patru ani de funcționarism, Jeni Acterian se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică (secția regie). Lucrează la Teatrul Odeon ca asistentă de regie pe lângă Marieta Sadova, soția fratelui ei Haig Acterian, apoi ca actriță, director de scenă.
Este autoarea unei cărți tulburătoare - «Jurnalul unei ființe greu de mulțumit» (Editura «Humanitas»), primită cu imens interes de critică și cititori, fiind socotit o revelație a memorialisticii românești. Scriind despre «Jurnal», Monica Lovinescu spune între altele: «În prefața unei ediții franceze din «Moartea lui Ivan Ilici», Cioran (cel mai apropiat prin obsesii de Jeni Acterian) nota că oamenii pot fi împărțiți în două categorii distincte - unii au sentimentul, până la panică - al morții, alții nu-l au. Paradoxal, Dostoievski nu-l avea, iar Tolstoi din plin. Lui Jeni Acterian îi fusese dăruit din plin. Putându-se compara acest punct de vedere cu alt prieten al ei pe care-I și citează: Eugen Ionescu. Pentru cei care n-au trăit finalul perioadei interbelice a Bucureștiului intelectual, «Jurnalul» scris de Jeni Acterian constituie și un document de epocă de mare însemnătate».
 
«Jeni Acterian însă îmi impunea, de la început, un anumit prestigiu, care era destul de intimidant pentru mine - spune Al. Paleologu. Dar o intimidare care s-a spulberat repede din cauza naturii ei nu foarte comunicative, dar foarte comprehensive. Rar am văzut pe cineva apt să înțeleagă repede și esențial ceva, ceva din sufletul altuia, ceva dintr-o carte citită și de alții, dar rău sau insuficient înțeleasă, ceva dintr-un fapt al societății care are mai multă importanță decât pare să aibă.
 
Convenția cu ea era întotdeauna nu numai îmbogățitoare și stenică, dar era și fermecătoare. Fermecătoare pentru că avea această inteligență atât de solidă, atât de eficientă, atât de capabilă să facă din orice nuanță evazivă un fapt indimenticabil.

Afară de asta, avea un farmec, un farmec fizic, extraordinar. Nu era o femeie foarte frumoasă, dar era o femeie extraordinar de fermecătoare. Ea nefiind tipul ființei sentimentale sau foarte tămâietoare a lumii și a lucrurilor. Dimpotrivă. Avea un simț critic de o acuitate și o inflexibilitate extraordinară. Inflexibilitate, dar nu lipsă de suplețe»".

#citește mai departe în „Armeni de seamă din România”
#„Armeni de seamă din România”
#Autor Simion Tavitian
 
Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“. 

 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
   
Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian: Arșavir Acterian, poreclit „martorul secolului”, prietenul celor mai importanți intelectuali ai României

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian: Criticul literar Valeriu Râpeanu, despre pilduitoarea putere morală a lui Haig Acterian