Scriitorul și profesorul Eugen Lumezianu a trecut la cele veșnice în urmă cu 33 de ani

• Prima experiență ca profesor a avut-o la Școala Medie din Adamclisi și la Liceul Agricol din Poarta Albă, la ambele instituții predând limba română
• Și-a făcut apariția în breasla scriitorilor în anul 1961, publicând schița „Urluia” în revista „Luceafărul”
• Opera sa cuprinde trei nuvele, un roman, patru piese de teatru și un memoriu

• Nuvele – „Mersul ciudat al lucrurilor” (1968), „Ultima zi optimistă” (1971), „Memoriu către ministru” (1990);
• Roman – „Fluxul apei dulci” (1985);
• Piese de teatru – „Tatăl nostru uneori” (1976), „Capcana de nichel” (1979); „Petreceri duminicale” (1980), „Musafiri pe viață” (1985);
• Memoriu – „Compuneri libere pe ilustrate” (1986).

„După o tradiţie care se pare că începe să se statornicească, stagiunea constănţeană a început, ca și anul trecut, cu lansarea unui debut scenic local. (Termenul nu cuprinde nici o nuanţă peiorativă). Eugen Lumezianu este un nume cunoscut în proza tînără. Autor al unor volume de epică, deţinător al unui premiu al revistei „Luceafărul" , considerat de critica literarii ca o promisiune pentru o proză detaşată de modele, tînărul scriitor şi publicist constănţean este azi lansat de teatru ca autor dramatic.
 
Prima piesă jucată, Tatăl nostru uneori se arată un debut dramatic timid. Stilul piesei, personajele, schema conflictului, dialogul au puține rădăcini comune cu proza sa, sensibil bizară, sugestivă in subtext, nutrită de o continuă stare de perplexitate.

Abordînd genul dramatic, Eugen Lurnezianu nu şi-a propus, pentru această piesă (care nu reprezintă prima încercare «în dialog», aşa după cum rezultă dintr-o mărturisire a sa din caietul program, confesiune semnificativ intitulată Purgatoriul dramaturgului!), o miză prea mare. Tema: familia, relaţiile dintre părinţi, dintre părinţi şi copii ; situaţia-limită ; părinții în pragul despărţirii, pe un drum bătătorit al rutinei şi blazării, propriu unei maturităţi obosite. Tatăl, chirurg faimos, preocupat de meserie, de publicitate, de aventura-i extraconjugală, uneori, şi de copiii săi (de aici şi titlul, moralizator, deşi nu prea inspirat). Mama, pictoriţă (observ că, în nenumărate piese, mamele se ocupă cu pictura), interesată doar de cariera ei artistică, abulică, nepăsătoare faţă de familie, de existențele din jur. Copiii, în pragul ieşirii din adolescență, vîrstă cu probleme şi întrebări, amestecînd şi confundînd realitatea şi visul, încurcîndu-se în greutăţi şcolare şi răspunderi civice scoțînd-o din platitudinea unor situaţii, estompîndu-i unele clișee caracterologice[...]
 
Reprezentaţia echilibrează, cu mult farmec, veselia şi tristeţea, stări de exuberanță cu momente de gravitate, într-un cuvînt, valorifică textul, slujindu-l cu real devotament. Devotament demonstrat şi de echipa de actori, într-o strădanie comună de a da scînteie, har și haz personajelor. Jean Ionescu, tată... uneori, creionează cu fermitate portretul unui boss de spital, bîntuit de demonul amiezii. O compoziție în tonuri violente, o femeie pătimașă, realizează Agatha Nicolau, înnobilînd cu sentimente mobilurile intrusei în viața pașnicei  familii; Diana Cheregi este adolescenta vaporoasă, melomană, plutind cu nonșalanță pe valuri de muzică, iar Vasile Cojocaru, absovent al Institutului, aduce farmec și o impetuoasă participare în spectacol, desenînd un fiu necăjit de mici probleme mari.
Cu Tatăl nostru uneori, stagiunea constănţeană deschide seria pieselor originale din acest an, promițîndu-ne în continuare titluri inedite, clasice şi contemporane, care, dacă vor fi şi valorificate scenic, vor configura teatrului unul dintre cele mai interesante programe repertoriale.”

#citeșteDobrogea Eugen Lumezianu, profesor și scriitor dobrogean - „Este considerat ca o promisiune pentru o proză detaşată de modele“

#citeșteDobrogea Eugen Lumezianu - 85 de ani de la naștere