Silviu Panțîru și destinul implacabil al fostului dirijor și director de la Teatrul Liric Constanța

 
Născut la Iași, într-o zi de 14 ianuarie 1931, Silviu Panțîru a fost introdus în tainele muzicii de tatăl său, Grigore Panțîru, compozitor și bizantinolog, care poate fi considerat primul său profesor.
 
După cum menționează regretatul Jean Badea în volumul „Dulcea povară”, severitatea părintelui probabil l-a împins pe tânărul Silviu să urmeze cursurile Conservatorului București, unde a studiat în perioada 1945-1953. Dintre mentorii pe care i-a avut aici îi amintim pe: George Breazul, Vasile Popovici, Ioan Șerfezi, Ioan D. Chirescu, Victor Iușceanu, Paul Constantinescu, Zeno Vancea, Harry Brauner, Tiberiu Alexandru și Constantin Silvestri.
 
S-a numărat printre primii absolvenți ca medie, fiind reținut la catedra de regie de operă a profesorului Panait V. Cottescu.
 
Până să ajungă la Constanța, Silviu Panțîru a mai avut funcțiile: dirijor la Orchestra Simfonică a Cinematografiei din București (1953-1967, 1966-1968), dirijor la Teatrul Tineretului din București (1957-1960), asistent la clasa de operă la Conservatorul București (1960-1964), secretar al Comisiei Muzicii din Clasa Centrală a Armatei din București (1964-1966).
 
În anul 1966 ajungea la Teatrul Liric din Constanța, unde a ocupat mai întâi postul de dirijor al orchestrei, rămas vacant după plecarea lui Liviu Florea.
 

 
Silviu Panțîru ajungea să conducă destinele Liricului de pe litoral din 1973 și până în 1975. Sub conducerea sa, teatrul a lansat premiere care și-au lăsat amprenta pe plan local, dar și național. Este vorba despre spectacolele: „Pericola”, „Pescuitorii de perle”, „Soarele Londrei”, „Giselle” și „Cântărețul mexican”.
 
El a compus partitura operetei „Peneș Curcanul”, la îndemnurile lui Costică Ghinea și Nicky Popescu.
 

Același Silviu Panțîru a realizat linia melodică a filmelor „Rățoiul Mac-Mac” (1957, în regia lui Constantin Popescu) și „Alfabetul” (1958, în regia lui Iulian Hermeneanu).
 
Iată ce au spus cronicari muzicali ai vremii despre munca lui: „... sub bagheta sa, orchestra a fost echilibrată, nuanțată și expresivă” (N.G. Ionescu), „Conducerea muzicală are meritul de a fi subliniat filonul meditativ al partiturii” (Constantin Moraru), „Dirijorul a ridicat producția artistică la un nivel superior” (George Sbârcea).
 
După ce și-a încheiat socotelile cu Teatrul Liric, a plecat la Teatrul Muzical din Brașov și, așa cum precizează Jean Badea, „după alți ani de aventuri artistice și sentimentale, s-a stabilit în fostul spațiu iugoslav, găsindu-și liniștea sufletească și profesională, după cum i-a fost scris de implacabilul său destin”.
 
Sursă text: Dicționar de personalități dobrogene vol. IV și „Dulcea povară” de Jean Badea
 
Citește și:

Constantin Daminescu, unul dintre întemeietorii Teatrului Liric Constanța, la ceas comemorativ