Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:30 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stere Gulea, regizorul dobrogean recunoscut la nivel internațional, la ceas aniversar

ro

02 Aug, 2021 00:00 4398 Marime text

 
  • Stere Gulea este un regizor și scenarist născut pe meleagurile Dobrogei. Aproape jumătate de veac a creat scenarii și a regizat filme care au captivat publicul român și nu numai.
Stere Gulea împlinește astăzi 78 de ani, dintre care 48 de ani i-a trăit în lumea artei cinematografice. Provine dintr-o ramură a aromânilor care a venit din Grecia. Despre oamenii cărora le curge prin vene sânge de fârşeroţi, la fel ca lui Stere Gulea, se spune că au o înclinație puternică în zona artistică. De altfel, marele actor Toma Caragiu se trăgea din aceleași rădăcini. 

Mama regizorului a făcut școala în Grecia și a ajuns în România în 1923. Bunicul său, un fruntaș al românismului, a fost omorât de comitagii greci, un fel de extremişti. Părinții săi erau căsătoriți și locuiau în Cadrilater, lângă Caliacra. O dată cu împărțirea teritoriilor, undeva prin anul 1940, cuplul a decis să se mute în Dobrogea. Astfel, regizorul s-a născut în comuna Mihail Kogălniceanu. În perioada copilăriei, între anii 1952-1956, tatăl său a fost arestat. Având avere era considerat chiabur. Sora sa mai mare era la școală, iar el era cel care-și ajuta mama la treburile gospodărești.

Liceul l-a făcut în Constanța. Pentru a se susține financiar, regizorul a lucrat la un șantier de construcții, ținea socoteala materialelor aduse pe șantier.
După terminarea liceului, a vrut să devină profesor. A urmat astfel, Institutul Pedagogic și Facultatea de Filologie, care abia se înființase în Constanța. A locuit în orașul de la malul mării pentru șapte ani, din perioada adolescenței până la vârsta de 20 de ani.

După finalizarea cursurilor, a fost repartizat la o școală dintr-un sat din Dobrogea. După doar un an, a conștientizat că nu se potrivea acestei meserii. S-a reorientat către Insitutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ din București, secţia de teorie, „Teatrologie-Filmologie“. După absolvire, în 1970, având prieteni la Regie, și-a dat seama că nu îi plăcea teoria. A fost repartizat ca redactor la Studioul Cinematografic Bucureşti.

Între 1990 - 1996 a fost decan al Facultății de Cinema din cadrul ATF. A ocupat scaunul de director general interimar al Televiziunii Române în perioada 1996-1998. Încă din 1990 până în 2015 a fost profesor de film la ATF, iar din 2001 la UNATC.

2006 a reprezentat un an important în cariera regizorului dobrogean. Atunci a avut loc lansarea DVD-ul cu filmul „Moromeții“, marcând împlinirea a 20 de ani de la realizarea acestei producții. Acesta este celebrul film al său cu care a câștigat numeroase premii internaționale. După 1989 s-a remarcat ca militant politic, fiind unul dintre participanții la vestita mişcare socială „Piaţa Universităţii“, din 1990.
 
Filmografie-Regizor:

„Apa ca un bivol negru“ (1970), „Dincolo de nisipuri“ (1974) - asistent de regie, „Iarba verde de acasă“ (1977), „Castelul din Carpați“ (1981), „Ochi de urs“ (1983), „Moromeții“ (1987), „Piața Universității – România“ (1991), „Vulpe – vânător“ (1993), „Stare de fapt“ (1995), „Hacker (serial TV) (2003)“ - serial TV, „Weekend cu mama“ (2009), „Sunt o babă comunistă“ (2013), „Moromeții 2“ (2018).

Scenarist:
„Ochi de urs“ (1983), „Moromeții“ (1987), „Stare de fapt“ (1995) - în colaborare cu Eugen Uricaru.
Pe data de 1 decembrie 2000 a primit ordinul național „Steaua României“ în grad de Comandor „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României“.
În prezent, regizorul trăiește în București.
 
Citește și:


Interviu cu Stere Gulea. Cum a reușit să creeze o punte între generații cu filmul „Moromeții 2“, devenit fenomen (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii