Universitatea „Ovidius” Constanța aduce un omagiu regretatului actor Lucian Iancu
Universitatea „Ovidius” Constanța aduce un omagiu regretatului actor Lucian Iancu
20 Nov, 2024 16:55
ZIUA de Constanta
217
Marime text
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) aduce un omagiu la trecerea în eternitate a artistului Lucian Iancu, fondator al Facultății de Arte și un profesor excepțional, care a scris scenarii teatrale și a regizat spectacole studențești. Datorită moștenirii lăsate, tinerii actori au avut și au în continuare șansa să-și descopere vocația, să-și desăvârșească talentul și să ducă mai departe flacăra culturii.
Lucian Iancu s-a născut pe data de 3 februarie 1940, la Constanța și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, promoția 1964, la clasa profesorului Jules Cazaban.
Lucian Iancu și-a început cariera artistică la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, unde a fost actor în perioada 1964 – 1965, întorcându-se apoi pe meleagurile dobrogene, la Teatrul Dramatic „Ovidius”, actualul Teatru de Stat Constanța, unde a ocupat funcția de director, între anii 1984 – 1985 și 1994 – 1998, și pe scena căruia a jucat peste 60 de roluri, printre care Ianke din „Take, Ianke și Cadîr” și Tatăl din „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă”.
Lucian Iancu a jucat în peste 20 de filme de cinema și televiziune și a fost distins cu diverse premii și recunoașteri pentru contribuțiile sale la arta dramatică.
De asemenea, acesta a regizat numeroase piese de teatru, cum ar fi „Răzbunarea”, de Aleksander Fredro și „Ultima oră”, de Mihail Sebastian.
Spiritul său creator va continua să trăiască prin fiecare spectacol, lucrare sau operă născută în Facultatea de Arte.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite comunitatea academică a Universității „Ovidius” Constanța.
Citește și:
Lucian Iancu, actor și fost director al Teatrului Dramatic Constanța, a murit
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii