„Zguduitoare veste!“. S-a stins un autentic savant român de sorginte aromână, Nicolae-Șerban Tanașoca
„Zguduitoare veste!“. S-a stins un autentic savant român de sorginte aromână, Nicolae-Șerban TanașocaIstoricul și filologful Nicolae-Șerban Tanașoca de origine aromână, prim-vicepreședinte al Societății de Cultură Macedo-Române, s-a stins pe 7 aprilie, la vârsta de 75 de ani.
„Zguduitoare veste - Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace pe acest autentic savant român de sorginte aromână! Iată, se duc, cei muritori, unul câte unul... Se subţiază, astfel, de tot, rândurile celor care mai ostenesc (dintre aromâni / românii balcanici; în vară, a «plecat» Virgil Coman, în decembrie 2015 - şi Tănase Bujduveanu) pe câmpul ştiinţific al aromânisticii. Mai suntem, cei peste 60, vreo doi-trei... Iar cei până în 40-50 ani, încă două-trei cercetătoare, lingviste“, a spus, profund întristat, istoricul constănțean prof. univ. dr. Stoica Lascu, care ar fi trebuit să se reîntâlnească cu regretatul intelectual, vineri, la reuniunea anuală a Societăţii de Cultură Macedo-Române.
„Membrii Societății de Cultură Macedo-Române, întruniți în ședința adunării generale, au aflat cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice a prim-vicepreședintelui Societății, prof. univ. dr. Nicolae Șerban Tanașoca. Personalitate marcantă a vieții științifice românești, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Nicolae Șerban Tanașoca și-a dedicat viața și activitatea istoriei românilor nord și sud-dunăreni. Societatea de Cultură Macedo-Română deplânge marea pierdere. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească!“, au transmis membrii Societății.
Un mesaj de condoleanțe a transmis și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel: „Am aflat cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a prof. dr. Nicolae-Șerban Tanașoca, filolog și istoric român, erudit specialist în filologie clasică, în studiul civilizației bizantine și al culturilor din Balcani. Domnul profesor Nicolae-Șerban Tanașoca a fost un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române, aducând în ultimii ani de viaţă o importantă contribuţie, în calitate de membru colaborator al Comisiei Patristice a Patriarhiei Romane, la buna desfășurare a proiectului de traduceri din opera Sfinților Părinți. În aceste momente de întristare pentru toți cei care l-au cunoscut şi apreciat, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morții și Domnul vieții, să odihnească sufletul său în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam! Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndoliată“.
Sursă foto: ZIUA de Constanța și Facebook - Societatea de Cultură Macedo-Română
Citește și:
În ajunul Crăciunului, Virgil Coman ar fi împlinit 43 de ani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp