Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:11 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost lansat cel de-al doilea apel de proiecte pentru valul renovării clădirilor finanțat de Ministerul Dezvoltării. Constanța a depus solicitări pentru anveloparea a 8 blocuri, lucrări în valoare de 10 milioane de euro

ro

12 Oct, 2022 00:00 1639 Marime text
  • Ministerul Dezvoltării a lansat pe 10 octombrie, cea de-a doua rundă de apel, cu un buget disponibil de 985.405.000 de euro, pentru proiecte care vizează eficientizarea energetică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, gestionat de Ministerul Dezvoltării
  • Dacă la apelul din primăvară, un număr infim de Asociații de Proprietari au reușit să depună documentele pentru renovarea energetică a blocurilor prin PNRR. Mai exact, 146 de Asociații din totalul celor 1839 care există la nivelul municipiului Constanța
  • Biroul de presă al Primăriei Constanța au precizat la solicitarea ZIUA de Constanța că municipalitatea ar fi depus încă din prima zi a apelului proiecte în valoare de 10 milioane de euro, așa cum se prevede în ghidul UAT-urilor. Proiectele ar fi fost selectate din rândul celor care îndeplineau condițiile de eligibilitate
  • Este vorba despre 8 blocuri care au fost selectate pe renovare moderată în bugetul de 10 milioane de euro și alte 2 blocuri pentru renovare integrală din bugetul pus la dispoziție la nivel național
 


 
În primele ore de la lansarea celui de-al doilea apel de proiecte pentru Valul renovării, au fost depuse 1.503 de cereri de finanțare, în valoare totală de 2,34 miliarde de euro, a anunțat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.
 
”Programul de renovare a clădirilor derulat de Ministerul Dezvoltării este de succes, fapt care se arată în numărul mare de cereri depuse. A fost un program transparent, bine pregătit, astfel că beneficiarii au accesat rapid și eficient fondurile” – a mai spus ministrul dezvoltării. 
 
În conformitate cu reglementările și ghidurile solicitantului, Ministerul Dezvoltării a lansat pe 10 octombrie, la ora 10:00, cea de-a doua rundă de apel, cu un buget disponibil de 985.405.000 de euro, pentru proiecte care vizează eficientizarea energetică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, gestionat de Ministerul Dezvoltării.
 
Cele mai multe cereri au fost depuse pentru renovarea integrată a clădirilor publice, pentru renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, precum și pentru renovarea energetică moderată a clădirilor publice la nivel local.
 
Cererile de finanțare pot fi depuse exclusiv online, de către autoritățile publice, pe site-ul ministerului www.mdlpa.ro/investitii/PNRR, până la data de 23 octombrie 2022, ora 23:59, iar termenul estimat pentru finalizarea etapei de verificare și contractare este 31 decembrie a.c.
 
Numărul cererilor primite poate fi consultat, în timp real, pe pagina ministerului: https://mdlpa.ro/pages/pnrrbuget.

 
Dacă la apelul din primăvară, un număr infim de Asociații de Proprietari au reușit să depună documentele pentru renovarea energetică a blocurilor prin PNRR. Mai exact, 146 de Asociații din totalul celor 1839 care există la nivelul municipiului Constanța.
 
Biroul de presă al Primăriei Constanța au precizat la solicitarea ZIUA de Constanța că municipalitatea ar fi depus încă din prima zi a apelului proiecte în valoare de 10 milioane de euro, așa cum se prevede în ghidul UAT-urilor.

Proiectele ar fi fost selectate din rândul celor care îndeplineau condițiile de eligibilitate. Este vorba despre 8 blocuri care au fost selectate pe renovare moderată în bugetul de 10 milioane de euro și alte 2 blocuri pentru renovare integrală din bugetul pus la dispoziție la nivel național.

Pentru apelul din această toamnă au fost luate în calcul solicitările depuse la sesiunea anterioară și care aveau documentația la zi.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Constănțeanul supărat. Asociațiile de proprietari din Constanța ar putea rata reabilitarea termică gratuită a blocurilor chiar din cauza Primăriei (DOCUMENTE)

Doar 12.6% dintre Asociațiile de Proprietari au reușit totuși să depună dosarele pentru reabilitare termică prin PNRR. După ce a făcut-o lată, Primăria Constanța le transmite că mai au o șansă la toamnă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii