ANR poate ajunge la Curtea de Arbitraj de la Londra Concesionarea Pavilionului Românesc, o afacere ce poate costa statul 12 milioane de euro

22 Sep, 2015 00:00 D.E.I. 5694 Marime text

Într-un material publicat anterior, am arătat cum avocatul Albrecht Gundermann, cu sprijinul lui Valentin Preda, Stelian Cojocaru şi Eugen Olteanu, a pus la punct detaliile pentru concesionarea Pavilionului Naţional către un offshore din Cipru. În paralel, Stelian Cojocaru a înfiinţat Colegiul Nautic Român, fără ca legea învăţământului să permită asta. În episodul de astăzi, vă prezentăm continuarea afacerii „Pavilionul Naţional“, care se poate sfârşi cu o nouă pierdere pentru statul român şi cu înfiinţarea unei noi forme de învăţământ de marină ce a fost creat pe lângă Legea 200.

În iulie 2012, Albrecht Gunderman avea contractul pregătit pentru punerea în operă a celui de-al doilea pavilion românesc. L-a prezentat conducerii ANR. Partenerul german a venit cu o companie offshore din Cipru, Ilvana Holding, care avea să-şi schimbe numele în Romanian International Flag Administration (RIFA) abia după câteva luni. Cum am arătat şi în episodul trecut, această firmă a fost achiziţionată de nemţi pe data de 1.08. 2012, când germanii aveau deja garanţii din partea părţii române că semnarea contractului de concesionare a Pavilionului Naţional este doar o formalitate. O a doua companie a fost achiziţionată pe 8.08.2012, în Germania. Pe numele ei iniţial DNOTV GMBH, societatea îşi va schimba numele abia la începutul anului 2015 în RIFA Deutschland. Societatea cumpărată de Albrecht Gundermann şi partenerii săi avea un an de funcţionare şi nicio legătură cu shipping-ul. Ea a fost achiziţionată doar ca să pară că afacerea era una pornită din Germania. De fapt, acţiunile acesteia au fost preluate de offshore-ul din Cipru.

Constantin Matei a tolerat semnarea contractului

Au urmat bâlbâielile directorilor. Pe 28 august 2012, au fost publicate în Monitorul Oficial modificările legislative ale Ordonanţei 42/1997, iar ANR s-a grăbit să anunţe că Ilvana Holding a câştigat licitaţia de concesionare a Pavilionului Naţional. Constantin Matei, director al ANR la acea dată, personaj care participase activ la negocieri, a refuzat să semneze contractul cu Ilvana Holding şi a plecat în concediu medical. Șerban Berescu, adjunctul lui Matei, a refuzat la rândul său semnarea contractului. Directorul Costantin Matei şi-a prelungit concediul pentru a-i da posibilitatea lui Valentin Preda să găsească o soluţie.

Eugen Olteanu, „săgeata“ lui Valentin Preda

Soluţia a venit pe 12.09.2012, odată cu numirea lui Eugen Olteanu director interimar la ANR, care, la acea dată, era încadrat la Autoritatea Aeronautică Română. El deţinuse funcţia de şef al Biroului Juridic, dar, la acel moment, avea contractul de muncă suspendat. Faxul de numire a ajuns după-amiază la ANR. În aceeaşi zi, Olteanu a şi semnat contractul cu offshore-ul cipriot Ilvana Holding, prin care a concesionat Pavilionul Naţional pentru o perioadă de 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire din zece în zece ani. Pe 10.09.2012, Albrecht Gundermann a preluat managementul Ilvana Holding. Se pune întrebarea: când a avut timp Olteanu să negocieze termenii contractului? Pare evident că Eugen Olteanu ştia despre ce este vorba şi că afacerea fusese pusă la punct de el împreună cu Stelian Cojocaru, consilier onorific al secretarului de stat Valentin Preda. Cei trei cunoşteau în detaliu contractul. Din cursul evenimentelor, reiese că cei doi au participat activ la promovarea contractului, cu mult înainte de încercarea de modificare a legislaţiei. Conducerea ANR a încercat să dea o aparenţă de legalitate acestei achiziţii. Consiliul de conducere a obţinut dreptul de a achiziţiona asistenţă juridică în valoare de 5.000 de euro pentru întocmirea unui contract de agenturare care să fie propus părţii germane. În fapt, avocaţii ANR au făcut figuraţie şi au încasat onorariul pentru un contract deja existent, redactat de o firmă de avocatură din Londra şi care a fost impus de partea germană. De promovarea contractului s-a ocupat aceeaşi echipă anterior menţionată: Valentin Preda, Eugen Olteanu şi Stelian Cojocaru. Avocatul care ar fi trebuit să apere interesele ANR-ului nu şi-a îndeplinit mandatul, mai mult, după semnarea contractului, a devenit avocatul părţii germane. Se pare că Eugen Olteanu era şi într-o relaţie de rudenie cu unul dintre avocaţii casei de avocatură care s-a ocupat de contractul de agenţie.

Modificări legislative insuficiente

Într-un final, Stelian Cojocaru nu şi-a desăvârşit „opera“, aşa cum îşi dorea „maestrul“ său Valentin Preda. OG 42, la art. 4, alin. 2, specifică faptul că MT „îşi exercită atribuţiile direct sau prin delegare de competenţă, prin instituţiile publice, companiile naţionale, regiile autonome sau societăţile comerciale aflate în subordinea sa“! Ilvana Holding Cipru nu era în subordinea MT. Pe fondul acesta, Eugen Olteanu a luat plasa vieţii sale, pentru că a semnat un contract doar pe vorbele prietenului său Valentin Preda. Cu toată influenţa PSD Constanţa, în frunte cu Radu Mazăre, legislaţia nu a fost schimbată pentru a putea fi concesionate Pavilionul Naţional şi serviciile conexe din responsabilitatea ANR. La Comisia de transporturi din Camera Deputaţilor, modificările propuse de Stelian Cojocaru nu au fost promovate. Eugen Olteanu a fost răpus de o boală necruţătoare chiar înainte să fie tras la răspundere penal şi a părăsit această lume cu oful că tocmai prietenul său Valentin Preda l-a băgat în bucluc. De altfel, contractul, redactat în limba engleză şi fără să îndeplinească cele mai elementare cerinţe ale legislaţiei naţionale, a fost semnat fără să treacă prin CA-ul ANR şi fără ca o copie a acestuia să fie înregistrată în instituţie. Documentul a fost semnat şi secretizat în arhiva ANR de Eugen Olteanu. Mulţi dintre responsabilii din ANR nu au avut cunoştinţă de forma şi existenţa lui. Chiar directorul Mihail Șagău, cel care l-a succedat pe Constantin Matei la conducerea ANR, nu a văzut acest contract, deşi era presat de Valentin Preda să-l pună în operă.

Statul român, responsabilităţi pe bani puţini

Care era miza acestui contract? Statul român, prin ANR, ar fi cedat pe 30 de ani dreptul exclusiv de a administra noul registru al virtualului pavilion internaţional românesc. Din această afacere, statul român ar fi câştigat cam 1.000 de euro pe navă, iar firma germană, sume între 6.000 şi 40.000 de euro, în funcţie de tonajul navei. Condiţia ca ANR să poată încasa taxele pe navă era să înregistreze minimum 200 de nave. Dacă registrul internaţional nu reuşea să depăşească acest număr de nave, RIFA nu plătea nimic către ANR timp de cinci ani, ci abia după acest termen autoritatea încasa ceva. Nemţii, adică administratorii RIFA - pe numele lor, Albrecht Gundermann şi Jorg Molzahn -, îşi construiseră un contract beton, iar ANR trebuia să se mândrească pentru că are nave sub pavilion român. Profitul ANR era doar de imagine, dacă totul ar fi mers bine, fără ca navele înscrise să fie implicate în acţiuni ilegale sau incidente navale care ar fi adus prejudicii ce se contabilizau în contul statului român. De fapt, toate responsabilităţile faţă de navă rămâneau în sarcina statului de pavilion România. Problemele de ordin penal sau de poluare intrau în sarcina statului român. În realitate, dacă s-ar fi desăvârşit afacerea, se putea înzeci plata contribuţiei României asupra tonajului navelor la organismele internaţionale. Nemţii au menţionat foarte clar în contract că intră în sarcina statului român contribuţia mărită la Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO), precum şi cheltuielile ce îi revin conform Protocolului de la Kyoto privind poluarea. România ar fi pierdut un procent serios la emisia de gaze, aşa cum stabileşte Protocolul de la Kyoto. La o mie de nave, cu tonaj mediu de 35.000 de tone, s-ar fi pierdut 15-17% din cota de emisii alocate ţării noastre. În plus, toate taxele privind personalul navigant, emiterea brevetelor şi a carnetelor de marinar ar fi fost încasate de firma cipriotă. Ar fi fost o pierdere uriaşă! Nemţii şi-au definitivat lanţul de firme RIFA la câteva luni de la semnarea contractului. Pe 22.11.2012, Ilvana Holding Limited şi-a schimbat numele în RIFA Holdings Limited Cipru, iar RIFA Deutschland GMBH şi-a schimbat numele din DNOTV GMBH abia la începutul lui 2013. Nici statul german nu câştiga nimic pentru că tot profitul era redirecţionat spre firma din Cipru. Aşa că Pavilionul Românesc era o variantă disimulată a unui pavilion de complezenţă controlat din Cipru.

Prejudiciul

Într-o adresă remisă redacţiei, ANR afirmă că nu există prejudiciu care să rezulte în urma încheierii contractului cu RIFA Limited Cipru. Cu toate acestea, Agenţia Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a amendat ANR cu 180.000 de lei pentru modul în care au fost achiziţionate „servicii de intermediere de înmatriculare nave străine sub pavilion român“, de fapt, obiectul contractului cu RIFA. ANRMAP a constatat că ANR nu a respectat legea achiziţiilor publice atunci când a concesionat Pavilionul Naţional către RIFA, fostă Ilvana Holding. Acesta este de fapt prejudiciul rezultat în urma acestei afaceri oneroase. De altfel, ANR se judecă cu RIFA pentru constatarea nulităţii acestui contract, care nici nu trebuia semnat din moment ce procedura de achiziţie a fost făcută cu încălcarea legii. Pe cale de consecinţă, contractul ar trebui declarat nul. Albrecht Gundermann a făcut o declaraţie în urmă cu doi ani, prin care ameninţa că va da statul român în judecată la Curtea de Arbritraj de la Londra. Motivul: partea română refuză să pună în operă contractul. Părţile: ANR şi RIFA se angajaseră în contract ca orice litigiu să fie soluţionat la Curtea de Arbitraj de la Londra, iar partea română, să plătească în jur de 13 milioane de euro despăgubiri, dacă nu îşi duce la îndeplinire angajamentele din contract. Este posibil ca plângerea făcută de Gundermann la Curtea de Arbitraj de la Londra să fi fost făcută, dar judecata să fie suspendată până la terminarea procesului din România. ANR, într-o adresă, afirma cu nu are cunoştinţă de un asemenea litigiu. Dacă procedura de achiziţie a fost declarată ilegală de ANRMAP, şi contractul ar trebui să fie, la rândul său, declarat nul de drept. Aşa că procesul de la Londra nu ar mai avea obiect.

Povestea Colegiului Nautic

Bineînţeles că se pune întrebarea care a fost interesul lui Stelian Cojocaru în afacerea „Pavilionul Naţional“? Interesul lui Stelian Cojocaru era indirect. El urmărea să dezvolte Colegiul Nautic de la Mogoşoaia, care era creaţia sa. Ajutorul dat lui Valentin Preda în afacerea „Pavilionul Naţional“ nu era unul dezinteresat, mai ales că el nu era angajat al Ministerului Transporturilor. În învăţământul de marină, condiţia pentru a intra în examenul pentru a obţine brevetul de ofiţer maritim punte, mecanic sau electrician este să ai 12 luni de ambarcare pe funcţia de cadet. Pentru că România nu mai are flota maritimă, acest stagiu pe mare a devenit o problemă pentru toţi absolvenţii de învăţământ de marină. Foarte puţini sunt armatorii care acceptă să ambarce cadeţi pe care să-i şi plătească. Majoritatea statelor cu tradiţie în învăţământul de marină alocă fonduri pentru plata cadeţilor pe timpul stagiului, măsură care vine în sprijinul studenţilor, dar şi al armatorilor. Stelian Cojocaru a afişat pe site-ul Colegiului Nautic că asigură stagiul de 12 luni absolvenţilor pe nave germane. Probabil se baza pe sprijinul celor de la RIFA. La solicitarea Colegiului Nautic, prin directorul său, Stelian Cojocaru, în anul 2010 a fost modificată Clasificarea Ocupaţiilor din România fără să existe o consultare publică prealabilă a factorilor implicaţi şi fără ca acestea să fie însoţite de întreaga documentaţie necesară actualizării COR impusă de Ordinul nr. 270 din 12 iunie 2002 privind aprobarea Procedurii de actualizare a nomenclatorului Clasificarea Ocupaţiilor din România. Modificarea solicitată a apărut în Monitorul oficial nr. 447/01.07.2010. Este vorba despre Ordinul nr. 453/11.06.2010, care a mutat profesiile Ofiţer de punte şi Ofiţer mecanic din grupa majoră 2 - Specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice în grupa majoră 3 - Tehnicieni şi asimilaţi. În aceeaşi modalitate, profesiile Ofiţer de punte maritim aspirant, Ofiţer mecanic aspirant şi Ofiţer electrician maritim aspirant au fost scoase şi ele din grupa majoră 2 şi trecute în grupa majoră 3. La momentul depunerii cererii de către utilizator (16.02.2010), Colegiul Nautic Român, în calitate de organizaţie non-guvernamentală, nu dobândise personalitate juridică. Conform Ordonanţei de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, art. 5, dobândirea personalităţii juridice are loc la momentul înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul. Data înregistrării acestei asociaţii a fost 22.04.2010.

Pe 2.07.2010, la numai o zi după publicarea în Monitorul Oficial a ordinului de modificare a COR, Colegiul Nautic Român a fost autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări să desfăşoare cursuri pentru specializarea „ofiţer de punte maritim“ şi „ofiţer mecanic maritim“.

Aceasta a fost portiţa de care s-a folosit Stelian Cojocaru pentru a înfiinţa Colegiul Nautic. Cursurile pentru Ofiţer maritim punte durează un an şi opt luni, pentru ofiţer mecanic, doi ani, la care se adaugă un stagiu de ambarcare de 12, respectiv şase luni. Cu o bază materială mai mult decât minimală şi cu o durată a studiilor mult mai mică decât cea universitară, Colegiul Nautic scoate ofiţeri de marină. Numai că Legea 200/2004 încadrează aceste profesii la cursuri universitare de minimum trei ani, iar găselniţa lui Stelian Cojocaru nu are cadru legislativ, acelaşi neajuns ca şi în afacerea „Pavilionul Naţional“.

Citeşte şi
Valentin Preda şi Stelian Cojocaru, artizanii „privatizării“ Autorităţii Navale Române şi a învăţământului de marină

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii