Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Valentin Preda şi Stelian Cojocaru, artizanii „privatizării“ Autorităţii Navale Române şi a învăţământului de marină
Valentin Preda şi Stelian Cojocaru, artizanii „privatizării“ Autorităţii Navale Române şi a învăţământului
21 Sep, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
6952
Marime text
6952
Marime text
După 1989, România capitalistă a moştenit o flotă comercială care însuma 288 de nave comerciale aparţinând după cum urmează: Navrom - 275, Navlomar - 11 (societate care aparţinea Întreprinderii de Comerţ Exterior Bucureşti) şi Rolliship - 2 (companie mixtă româno-libaneză). Flota de pescuit oceanic însuma 100 de traulere şi nave de colectare a peştelui, la care se adăugau 12 nave frigorifice de transport tip POLAR 2. Toate aceste nave erau sub pavilion românesc. Destrămarea blocului comunist şi a comunităţii economice de tip socialist - CAER - a dus şi la pierderea flotei comerciale. Prima componentă care a intrat în colaps a fost flota de pescuit oceanic patronată de Întreprinderea de Pescuit Oceanic (IPO) Tulcea. Această componentă a flotei era paradoxală pentru un stat cu 245 de kilometri de litoral la o mare semiînchisă. Perimetrele de pescuit oceanic concesionate de România pe baza influenţei URSS au fost pierdute, şi, odată cu acestea, şi flota de pescuit românească, ce a rămas fără obiectul muncii. Flota comercială de transport a avut aceeaşi soartă, chiar dacă s-a încercat divizarea ei în trei companii: Navrom SA, Petromin SA şi Romline SA. Managementul defectuos şi controlul precar al statului asupra acestor companii, plus crizele din shipping au dus la colapsul flotei.
Două nave maritime sub pavilion românesc
Astăzi, sub pavilionul românesc mai sunt înregistrate la Autoritatea Navală Română (ANR) doar două nave maritime cu capacitate de operare nelimitată, „Eforie“ şi „Mangalia“. Cele două feriboturi aparţin SNCFR şi sunt scoase din uz de peste zece ani. În 1998 şi 2010, au exista iniţiative ale guvernanţilor pentru revizuirea legislaţiei navale şi fiscale care să ofere facilităţi armatorilor şi să facă din pavilionul românesc unul atractiv. Deşi, în 2010, proiectul de lege s-a plimbat pe la comisiile de specialitate din Parlament, iniţiativa a rămas nefinalizată. Armatorii români au preferat să-şi înmatriculeze navele sub pavilioane de complezenţă din ţări ca Liberia, Malta, Cipru, Cambodgia sau Panama. Motivul: taxele pe care le plătesc statelor care le-au înmatriculat navele sunt insignifiante faţă de cele percepute de ANR şi de ţările UE. De asemenea, navele înmatriculate sub pavilioane de complezenţă pot opera cu echipaje din ţări non-UE, pe salarii de trei-patru ori mai mici decât cele impuse de fiscalitatea europeană. Multe ţări europene precum Olanda, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Irlanda şi altele au realizat că armatorii lor preferă paradisurile fiscale. Aşa a apărut conceptul celui de-al doilea pavilion naţional, care oferă condiţii de taxare avantajoase. UE a introdus facilităţi financiare de stimulare a armatorilor care îşi înmatriculează navele sub pavilionul unei ţări membre a uniunii, fapt care i-a motivat pe armatori să-şi reconsidere strategia şi să încerce să-şi înmatriculeze navele sub pavilioane europene. Cu toate acestea pavilionul românesc a rămas neatractiv pentru orice armator. Legislaţia românească în domeniul maritim este depăşită şi nu ţine cont de situaţia din transportul maritim internaţional. Pe fondul acesta, în anul 2012, a apărut o nouă afacere legată de pavilionul românesc, de fapt, de înmatricularea navelor şi de gestionarea activităţii personalului ambarcat. La ideea unor avocaţi nemţi, urma să se înfiinţeze în România un al doilea pavilion, care să ofere taxe mici şi care să permită armatorilor să beneficieze de facilităţile fiscale introduse de UE.Valentin Preda, vectorul PSD pentru schimbarea legislaţiei maritime
La iniţiativa fostului secretar de stat Valentin Preda, omul lui Radu Mazăre, a fost demarată o iniţiativă de schimbare a legislaţiei navale româneşti. Scopul acestui demers era înfiinţarea unui al doilea pavilion românesc şi a unui serviciu privat de înmatriculări nave. Transportul maritim românesc este legiferat în prezent de OG 42/1997, act normativ care nu permite cedarea dreptului de a emite documente, de a face inspecţii sau de a emite certificate de înmatriculare nave unei firme private româneşti sau străine. Ca să se poată privatiza acest serviciu, echipa lui Valentin Preda a încercat schimbarea Ordonanţei 42. Responsabil pentru această modificare a fost Stelian Cojocaru, consilier onorific al lui Valentin Preda, directorul Colegiului Nautic de la Mogoşoaia. Discuţiile dintre sindicate, reprezentanţii ANR şi ceilalţi factori responsabili au fost duse, în primăvara lui 2012, la sediul Colegiului Nautic din Mogoşoaia. Această instituţie de învăţământ de marină, relativ nou înfiinţată, de Stelian Cojocaru, entitate denumită „vocaţională“, şcolarizează, de câţiva ani, fără a respecta Legea 200/2004 şi fără o bază materială adecvată, viitori ofiţeri de marină comercială de punte, mecanici şi electricieni. Revenind la afacerea „Pavilionul naţional“, trebuie menţionat rolul lui Stelian Cojocaru, care, aparent fără a avea o calitate oficială, a conceput modificarea Ordonanţei 42 prin Ordonanţa 19, schimbare care asigura modificările legislative ce permiteau concesionarea pavilionului naţional. Această modificare era condiţia esenţială pentru realizarea contractului dintre ANR şi Romanian International Flag Administration (RIFA).
Valentin Preda, Eugen Olteanu şi Stelian Cojocaru au premeditat afacerea „Pavilionul naţional“?
Rolul activ al lui Eugen Olteanu şi al lui Stelian Cojocaru reiese din corespondenţa dintre ANR şi Albrecht Gunderman, acţionar al RIFA Holding. Numele celor doi sunt invocate de partea germană şi apar ca personaje-cheie în materializarea contractului. Corespondenţa din luna mai 2012 dintre nemţi şi ANR sau Ministerul Transporturilor îi are ca interlocutori din partea română pe Eugen Olteanu şi pe Stelian Cojocaru. Cei doi se fac responsabili de semnarea contractului şi, respectiv, de ajustarea după interesul părţii germane a legislaţiei în domeniu. Cursul discuţiilor demonstrează premeditarea modificării legislaţiei (OG 42/1997) în interesul unei entităţi străine. Albrecht Gundermann, reprezentantul oamenilor de afaceri nemţi, a venit cu propunerea semnării unui contract de „agenturare“ care seamănă mai mult cu unul de înstrăinare a pavilionului naţional.
Cronologia derulării afacerii începând cu 20 iulie 2012 a fost următoarea: din corespondenţa dintre Albrech Gundermann, Stelian Cojocaru şi Eugen Olteanu, consilier, respectiv subordonat al lui Valentin Preda, reiese că, fizic, contractul exista înainte de modificarea legii şi de anunţul licitaţiei. Nemţii prezentaseră părţii române termenii contractului, iar mai apoi s-a lucrat la organizarea licitaţiei internaţionale şi la schimbarea legislaţiei. Pe data de 3.08.2012, Stelian Cojocaru le explica într-un mail lui Eugen Olteanu şi lui Lupaşcu, însărcinatul de la ANR cu realizarea afacerii, că prioritatea este să urce pe portalul Uniunii Europene „ted.europa.eu“ anunţul cu privire la licitaţia de „concesionare“ a pavilionului naţional. Conţinutul demonstrează simulacrul cererii de ofertă pentru desemnarea câştigătorului şi faptul că nemţii îi grăbeau pe cei doi să urgenteze demersurile. Cu toate că, pe data de 10.08.2012, nu exista cadrul legal prin care se înfiinţa Registrul matricol internaţional, ANR a postat anunţul de cerere de ofertă pe site-ul www.ted.europa.eu, aşa cum este cerut în mail-ul transmis de Cojocaru. Mai mult, licitaţia organizată de ANR, fără a respecta legislaţia din domeniul achiziţiilor publice, a fost anunţată şi s-a desfăşurat chiar dacă nu exista încă un cadru legislativ care să permită ANR-ului să întreprindă un asemenea demers, şi nici să încheie un astfel de contract. Se pune întrebarea: cum a anticipat ANR o asemenea modificare şi de ce o asemenea grabă pentru publicarea anunţului, desfăşurarea procedurii de licitare şi desemnarea câştigătorului?
Culmea este că firma câştigătoare tocmai îşi punea bazele juridice la data la care la ANR se discuta despre anunţul public. Albrecht Gunderman şi asociaţii săi au achiziţionat, pe data de 1.08. 2012, un offshore în Cipru - Ilvana Holding, iar pe 8.08.2012, o altă societate germană cu răspundere limitată, numită DNOTV GMBH. Ambele companii fuseseră înfiinţate cu un an înainte, iar firma din Germania nu a avut activitate anterior preluării ei şi nu a avut nicio legătură cu shipping-ul.
La scurt timp, pe data de 23.08.2012, Guvernul României a aprobat modificarea OG 42/1997 prin OG 19/2012. Cinci zile mai târziu, modificarea a fost publicată în Monitorul Oficial 618 din 28.08.2012. De fapt, singurele modificări erau legate de schimbarea sediului ANR de la Constanţa la Bucureşti şi lăsau o portiţă pentru ca ANR să poată să opereze un nou registru matricol internaţional pentru înmatricularea de nave străine. Restul modificărilor pregătite de Cojocaru, care ar fi permis concesionarea pavilionului, chiar dacă au trecut de Senat, s-au împotmolit la Camera Deputaţilor. ANR nu a stat pe gânduri şi a anunţat câştigătorul licitaţiei în aceeaşi zi cu data publicării ordonanţei în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, fără modificările cerute de nemţi şi puse în operă de Stelian Cojocaru, contractul nu putea fi încheiat. În ediţia de mâine, vă vom prezenta cum a fost semnat contractul cu RIFA Holding şi povestea Colegiului Nautic Român.
Citeşti şi
ANR poate ajunge la Curtea de Arbitraj de la Londra
Concesionarea Pavilionului Românesc, o afacere ce poate costa statul 12 milioane de euro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
_thumb2.jpg)
