Constănțeanul supărat Medicul care i-a salvat viața pacientului Chițac îl acuză pe edilul Chițac de faptul că pune bețe în roate reluării activității Spitalului de Infecțioase. Iar în timpul astă mor oameni!
Constănțeanul supărat: Medicul care i-a salvat viața pacientului Chițac îl acuză pe edilul Chițac de faptul
18 Oct, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
6782
Marime text
- Dr. Corina Mitroi-Maxim revine cu un nou mesaj public, după ce autoritățile locale nu au fost în stare să prezinte un plan concret și nici să creeze un orizont de așteptare serios, în privința reluării activității la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța
- Doctorița este unul dintre cadrele medicale care l-au tratat de Covid 19 chiar pe edilul Vergil Chițac, dar și pe alți membrii ai familiei sale
- Medicul îl acuză pe primarul Chițac de faptul că nu ajută la redeschiderea Spitalului de Boli Infecțioase și mai mult, pune și bețe în roate
- Asistentele și infirmierele se tem că vor fi trimise acasă
- Actualul manager interimar al spitalului, dr. Claudia Cambrea, declara zilele trecută că se fac demersuri pentru obținerea unei autorizații parțiale de fucționare pentru clădire
Este medic infecționist în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța Este prezentă la datorie, din prima clipă a pandemiei de SARS-Cov2. Dr. Corina Mitroi-Maxim revine cu un nou mesaj public, după ce autoritățile locale nu au fost în stare să prezinte un plan concret și nici să creeze un orizont de așteptare serios, în privința reluării activității la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța.
Medicul este unul dintre cei care l-au tratat de Covid 19 la începutul anului 2020, pe edilul Vergil Chițac, dar și pe alți membrii ai familiei sale.
Iată mesajul medicului infecționist:
„Am avut încredere în domnul primar și în echipa lui. Ce naivă am fost...
Chiar am crezut ca va da o mâna de ajutor spitalului care i-a salvat, realmente, viața.
Dar nu numai că nu ajută dar pune și bețe în roate!
Și în timpul ăsta, mor constănțenii iar peste 200 de angajati nu știu ce vor face de luna viitoare. Numai promisiuni și vorbe în vânt.
Nu a avut curajul, nici măcar sa desemneze un manager interimar...să-și asume numirea unui manager!
Iar cei care sunt interimari la conducere, fac hârtii peste hârtii și memorii, să se miște ceva!
Dar nimic nu se mișcă.
Sunt sigură că ar fi mulți oameni de bine care ar vrea să se implice în refacerea instalației electrice a spitalului care e afectat de incendiu doar într-o mică parte a lui, dar nici măcar nu suntem lăsați!
Și dacă am reintra în normal, nu ar mai aștepta, zilnic, peste 50 de oameni în UPU (n.r. Unitatea de primiri-urgențe de la Spitalul Județean Constanța), un pat de spital.
Blocurile în Mamaia Nord se ridica în câteva luni, Constanța nu e în stare să-și renoveze singurul spital de infecțioase?! Al cui e interesul ca el să se desființeze?”, afirmă doctor Corina Mitroi-Maxim.
Medicilor de la infecțioase nu li s-a adus la cunoștință că planul pentru redeschiderea unității medicale poate fi unul de durată, de până la șase luni.
Mai mult, fără banii promiși de ministerul Finanțelor (n.r. când România va avea din nou, un guvern funcțional), bani pentru lucrările de reabilitare a instalației și a saloanelor afectate de incendiul de la începutul lunii octombrie, pentru a putea fi ulterior, autorizate, nu sunt. Asta spun, cam cu jumătate de gură, reprezentanții primăriei Constanța.
Actualul manager interimar al spitalului, dr. Claudia Cambrea, declara zilele trecută că se fac demersuri pentru obținerea unei autorizații parțiale de funcționare pentru clădire : „Acest lucru înseamnă o analiză a clădirii, pentru a vedea ce parte nu este afectată de incendiu și poate să funcționeze.
Suntem în demersuri pentru obținerea unei autorizații parțiale de fucționare pe clădire. Trebuie să vedem exact care parte din clădire nu este afectată și poate să funcționeze. În acest moment nu funcționează niciuna din secțiile care funcționau înainte în spital”.
Asistentele și infirmierele se tem că vor fi trimise acasă!
O parte din personalul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța va fi concediat?
Este un zvon care circulă, alimentat de lipsa crasă de reacție a autorității publice locale.
„Noi, asistenții medicali și infirmierele cu contract determinat am muncit în linia I de la începutul pandemiei cot la cot cu cei cu contract permanent de aproape doi ani, în condiții de criza sanitara, de presiune greu de imaginat. Am luptat cu frica de a ne îmbolnăvi, de a îmbolnăvi membrii familiei, am acceptat să muncim într-un loc evitat de multe cadre medicale, și am demostrat pe deplin capacitate profesională și umană.
De ce acum nu mai este nevoie de noi? De ce întreg personalul de cadre medicale al Spitalului de Boli infecțioase Constanta, este în pericol de concediere, într- un moment când numărul de pacienți infectați este mai mare ca niciodată?
Normativul de personal este, în continuare, subdimensionat în instituțiile sanitare publice.
De ce un cadru medical la Spitalul de Urgenta Constanta în sectorul de covid urgență îngrijește singur 40-50 pacienți 12 ore în timp ce noi suntem eliminați din sistem?
Care este calitatea îngrijirilor primite de acești pacienți speriați de moarte și izolați de lume?
În contextul lipsei acute de personal calificat în instituțiile sanitare și perspectivele grave privind situația epidemiologică națională actuala, solicităm autorităților să găsească o rezolvare la situația dramatică în care ne găsim.
Consideram asta o datorie profesionala și morala, în același timp!
Vrem să ajutam la îngrijirea pacienților de covid pentru că, noi chiar știm să o facem!“, este apelul cadrelor medicale medii din cadrul SCBI.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii