„Divorţ“ în SC STOP SRL Costică Zelcă pierde din apartamentele construite pentru medici în complexul Mamaia Summerland
„Divorţ“ în SC STOP SRL: Costică Zelcă pierde din apartamentele construite pentru medici în complexul
19 Aug, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
14818
Marime text
SC Stop SRL și Costică Zelcă figurează pe lista celor 19 inculpați, persoane fizice și juridice, trimiși în judecată de procurorii DNA într-unul din dosarele lui Nicuşor Constantinescu. Zelcă şi societatea pe care o administrează - STOP SRL - sunt judecaţi pentru o presupusă infracțiune de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. Motivul - 25 de apartamente de lux în care CJC-ul ar fi trebuit să cazeze mai mulţi medici. În urmă cu câteva săptămâni însă, firma STOP SRL a trecut prin schimbări majore, capitalul social fiind divizat între entităţile care controlau compania. Astfel, Costică Zelcă şi soţia sa au rămas cu o parte din patrimoniul firmei, cealaltă parte fiind transmisă unei alte firme cu nume sonor - Millenium Global Development SRL.
Despre proiectul de divizare vom vorbi pe larg puţin mai încolo, acum vom face însă o trecere în revistă a faptelor pentru care Costică Zelcă şi firma sa fanion au intrat în vizorul legii. Potrivit DNA, în luna noiembrie 2014, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Constantinescu şi a altor 18 persoane fizice sau juridice. Printre acestea se număra şi Stop SRL şi administatorul său Costică Zelcă. Speța pare a fi fost generată de scandalul apartamentelor pentru medici. Consiliul Judeţean Constanţa a decis, în toamna anului 2012, în cadrul unei ședințe, să cazeze 20 de medici şi cinci angajaţi proprii în locuinţe de serviciu. Potrivit proiectului de hotărâre supus votului consilierilor judeţeni, cei 25 urmau să fie cazați în vile situate pe bulevardul Mamaia, numerele 534, 538 şi 542. De fapt, era vorba despre complexul rezidenţial Mamaia Summerland, administrat de Costică Zelcă. Pentru apartamentele medicilor, CJC a cheltuit 3,6 milioane de euro. Istoria apartamentelor despre care vorbim este una destul de tumultoasă, iar cu privire la situaţia acestor construcţii, regăsim nereguli scoase la lumină de Curtea de Conturi (CCR) şi făcute publice în Raportul pe anul 2012. Astfel, CCR a constatat că au fost efectuate plăţi nelegale de peste 1.138.000 de lei către SC STOP SRL, societatea care a construit blocurile de apartamente pentru medici şi care este administrată de Costică Zelcă. Locuinţele de serviciu cumpărate de CJ Constanţa sunt situate în cartierul exclusivist Mamaia Summerland, pe plaja Fratelli.
Motivul pentru care a fost trimis în judecată Costică Zelcă alături de şeful CJC
Mazăre şi Sorina Moscu - trimişi în judecată. Cercetările faţă de deputatul Babuş, clasate (rechizitoriu+document)
Potrivit proiectului de divizare, societatea absorbantă Milenium Global Development SRL preia, alături de partea de patrimoniu reprezentând parte din Complexul rezidenţial Summerland Mamaia şi spaţiul comercial situat pe bulevardul Alexandru Lăpuşeneanu nr. 190B, şi toate licenţele, autorizaţiile şi avizele de funcţionare aferente. După retragerea Millenium Global Development din firma STOP SRL, asociaţi în firmă rămân Costică Zelcă (90%) şi Silvia Zelcă (10%)
Despre proiectul de divizare vom vorbi pe larg puţin mai încolo, acum vom face însă o trecere în revistă a faptelor pentru care Costică Zelcă şi firma sa fanion au intrat în vizorul legii. Potrivit DNA, în luna noiembrie 2014, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Constantinescu şi a altor 18 persoane fizice sau juridice. Printre acestea se număra şi Stop SRL şi administatorul său Costică Zelcă. Speța pare a fi fost generată de scandalul apartamentelor pentru medici. Consiliul Judeţean Constanţa a decis, în toamna anului 2012, în cadrul unei ședințe, să cazeze 20 de medici şi cinci angajaţi proprii în locuinţe de serviciu. Potrivit proiectului de hotărâre supus votului consilierilor judeţeni, cei 25 urmau să fie cazați în vile situate pe bulevardul Mamaia, numerele 534, 538 şi 542. De fapt, era vorba despre complexul rezidenţial Mamaia Summerland, administrat de Costică Zelcă. Pentru apartamentele medicilor, CJC a cheltuit 3,6 milioane de euro. Istoria apartamentelor despre care vorbim este una destul de tumultoasă, iar cu privire la situaţia acestor construcţii, regăsim nereguli scoase la lumină de Curtea de Conturi (CCR) şi făcute publice în Raportul pe anul 2012. Astfel, CCR a constatat că au fost efectuate plăţi nelegale de peste 1.138.000 de lei către SC STOP SRL, societatea care a construit blocurile de apartamente pentru medici şi care este administrată de Costică Zelcă. Locuinţele de serviciu cumpărate de CJ Constanţa sunt situate în cartierul exclusivist Mamaia Summerland, pe plaja Fratelli.
Celebrele apartamente pentru medici
Mai exact, potrivit procurorilor DNA, „în perioada 10.09.2012 - 24.03.2014 (n.r. Constantinescu Nicuşor Daniel) a încălcat dispoziţiile legale care interzic plata în avans, din fonduri publice, pentru achiziţia de imobile, precum şi pe cele ale prevederilor procesului verbal de negociere. Mai mult, inculpatul a modificat natura actului juridic încheiat cu SC Stop SRL, administrată de inculpatul Zelca Costică, din contract de vânzare-cumpărare în antecontract de vânzare-cumpărare, data la care Consiliul Judeţean Constanţa urma să dobândească dreptul de folosinţă asupra a 25 de apartamente şi a făcut plăţi nelegale către societatea comercială amintită, în cuantum de 5.187.156,29 lei. Un alt beneficiu important de care s-a bucurat SC Stop SRL, de pe urma activității ilicite a inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel, a fost amânarea cu 5 ani a momentului la care ar fi trebuit să achite impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată corespunzătoare valorii tuturor celor 25 de apartamente“, se arată în comunicatul remis de DNA.Citeşte şi:
File din al treilea dosar al lui Nicuşor ConstantinescuMotivul pentru care a fost trimis în judecată Costică Zelcă alături de şeful CJC
Cine este însă STOP SRL astăzi?
SC Stop SRL a fost înfiinţată în anul 1993 şi are sediul social pe strada Dezrobirii nr. 92, având ca obiect principal de activitate „comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule“. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, societatea are doi asociați persoane fizice și unul persoană juridică. Este vorba despre Costică Zelcă (45%), Silvia Zelcă (5%) și SC Millenium Global Development SA (50%). Costică Zelcă, unul dintre acţionarii societăţii şi apropiat al primarului Radu Mazăre, este cunoscut drept patronul Hotelurilor Oxford şi Malibu.Millenium Global Development, în ultimul dosar al lui Mazăre
Cât despre asociatul persoană juridică Millenium Global Development, firma este trimisă în judecată pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de spălare de bani în ultimul dosar al lui Radu Mazăre, instrumentat de procuroul Andrei Bodean din DNA Constanţa. În cauză, a mai fost deferită Justiţiei Sorina Gina Hortolomei Moscu, reprezentant al societăților comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development SA, pentru presupusa săvârșire a două infracțiuni de spălare a banilor. În prezent însă, Sorina Gina Hortolomei Moscu nu mai apare direct implicată în firma Millenium Global Development. Potrivit datelor din Registrul Comerţului, consultat la data de 18 august, firma are un capital social de 600.000 de lei, divizat în 25.000 de acţiuni deţinute de o listă de 5 acţionari persoane fizice. Administratorul firmei este însă Galactica House SRL, reprezentată prin Şerban Georgiana Andreea, nimeni alta decât fiica Sorinei Gina Hortolomei Moscu. Firma are ca obiect principal de activitate „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“. Firma a fost, la un moment dat, condusă de Sorina Gina Hortolomei Moscu. Potrivit datelor din MO nr. 2392/29.04.2014, Sorina Moscu a fost revocată din funcţia de administrator, fiind numită în locul său SC Galactica House SRL.Citeşte şi:
Lovitură năucitoare a DNAMazăre şi Sorina Moscu - trimişi în judecată. Cercetările faţă de deputatul Babuş, clasate (rechizitoriu+document)
Din culisele proiectului de divizare
Cum au decis asociaţii să facă împărţirea patrimoniului STOP SRL? Potrivit datelor din Monitorul Oficial nr. 4261/14 august 2015, atât Stop SRL, cât şi Millenium Global Development au hotărât, separat, la data de 29 iunie 2015, în cadrul AGA, adoptarea proiectului de divizare, în urma raportului de evaluare efectuat de firma Primoval SRL şi de PFA Iuliana Săvulescu. Potrivit MO, „Divizarea STOP SRL se face prin desprinderea unei părţi din patrimonial acesteia reprezentată de parte din Complexul Summerland Mamaia şi spaţiu comercial Lăpuşneanu şi transmiterea către Millenium Global Development SA“. Potrivit lui Costică Zelcă, administratorul STOP SRL, „o parte din activul societăţii se desprinde şi merge cu Millenium Development, adică o serie de apartamente din complexul Summerland şi un spaţiu comercial de vreo 300 de metri pătraţi de pe Lăpuşneanu, iar o parte din apartamente rămân la STOP SRL. Millenium Global Development iese astfel complet din firmă“, a explicat Costică Zelcă pentru ZIUA de Constanţa.Potrivit proiectului de divizare, societatea absorbantă Milenium Global Development SRL preia, alături de partea de patrimoniu reprezentând parte din Complexul rezidenţial Summerland Mamaia şi spaţiul comercial situat pe bulevardul Alexandru Lăpuşeneanu nr. 190B, şi toate licenţele, autorizaţiile şi avizele de funcţionare aferente. După retragerea Millenium Global Development din firma STOP SRL, asociaţi în firmă rămân Costică Zelcă (90%) şi Silvia Zelcă (10%)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii