Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:16 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drumul banilor până la Sibiu Nicuşor Constantinescu, finul Zgabercea şi un interpret de muzică populară, trimişi în judecată de DNA

ro

17 Apr, 2015 00:00 7025 Marime text
Procurorii DNA l-au trimis, ieri, în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Nicușor Constantinescu, președinte suspendat al Consiliului Județean Constanța (CJC), într-un alt dosar.
 
El este acuzat de abuz în serviciu (3 infracțiuni, din care 2 în formă continuată), constituire de grup infracțional organizat și conflict de interese (9 infracțiuni, din care 5 în forma continuată).
 
În dosar au mai fost deferiți justiției pentru infracțiuni săvârșite în funcțiile menționate: Cristian Bogdan Zgabercea, consilier al șefului CJ Constanța, Carmen Florentina Oproiu, director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din aceeași instituție, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundației Culturale Thalia, precum și Fundația Fantasio, Fundația Culturală Thalia.

Ce spun anchetatorii

Potrivit unui comunicatului DNA „în 2012, Nicușor Constantinescu, împreună cu ceilalți inculpați, a constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală.”
 
În aceeași perioadă, Constantinescu, ajutat de inculpații Zgabercea și Oproiu, este acuzat că și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din calitatea de președinte CJ și a plătit în mod nelegal suma de aproximativ 5,1 milioane lei, reprezentând finanțări nerambursabile din fonduri publice către asociații și fundații.
 
DNA precizează că finanțarea și plățile au fost efectuate numai în baza unei hotărâri a CJ, fără respectarea normelor legale în vigoare prevăzute de Legea 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice, alocate pentru activități non-profit de interes general și de OG 51/1998, actualizată, referitoare la îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile și regulile în care se pot asigura finanțări nerambursabile din fonduri publice.
 
Anchetatorii îl acuză pe șeful CJ Constanța că în perioada 2009 - 2014, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în scopul obținerii direct sau indirect a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul, a efectuat următoarele acțiuni: a aprobat virarea a 100.000 lei către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța la solicitarea acestei instituții, pentru achitarea unui avans către un hotel, în condițiile în care acesta este deținut de o societate la care inculpatul deține 25% din părțile sociale; a finanțat echipa de handbal a municipiului Constanța, în mod ilegal, de la bugetul județean, cu 3.750.000 lei iar din această sumă clubul sportiv, al cărui președinte era tot el, a achitat societății la care deținea 25% din părțile sociale suma de 113.032 lei; a încheiat 7 contracte de prestări servicii cu trei firme, la care asociat este o persoană aflată în relații comerciale cu el și a efectuat plăți din fonduri publice în temeiul acestor contracte, în mai multe rânduri, în cuantum total de peste 3 milioane euro.
 
Despre ce societate ar putea fi vorba? Potrivit celei mai recente declaraţii de avere completate de Nicuşor Constantinescu, acesta deţine 25% din părţile sociale ale SC Xenoti SRL, societatea pe care funcţionează hotelul Flora din Mamaia.

Vezi aici averea şi interesele lui Nicuşor Constantinescu:

EXCLUSIVITATE. Şeful CJC face declaraţii din America: Nicuşor Constantinescu şi-a împărţit bunurile cu soţia (documente)
 
Amintim aici că în luna februarie, mai precis pe data de 19, au avut loc mai multe percheziţii în judeţul Constanţa, preintre care şi la Fundaţia Fantasio şi la Hotelul Flora, în care sunt asociaţi Radu Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu, Sorin Gabriel Strutinsky (care şi administrează afacerea) şi defunctul Mihail Gheorghe Cârciog. ZIUA de Constanţa a încercat să obţină un punct de vedere de la Marius Puşcaşi, directorul hotelului Flora din Mamaia, însă acest lucru a fost imposibil: „Du-te-n p... mă-tii, cu ziarul vostru, cu tot!“, şi-a încheiat Puşcaşi scurta declaraţie.

Citeşte mai multe detalii despre acest subiect pe ZIUA de Constanţa:
Nicuşor Constantinescu a fost încătuşat de Bodean. Totul despre firmele controlate ieri de DNA

Constantinescu - „ de ce sunt arestat la domiciliu ?“

Contactat de ZIUA de Constanţa, şeful suspendat al CJC Nicuşor Constantinescu a transmis poziţa sa faţă de recentul dosar în care a fost trimis în judecată. Redăm integral răspunsul său primit printr-un MMS: „Sunt noi abuzuri ale Poliției Politice DNA! Sunt minciuni fără probe! Sunt încadrări ilegale penale ale unor Hotărâri de Consiliu Județean în vigoare! Sunt bazate pe un Raport al Curţii de Conturi Constanţa, abuziv, contestat de CJ Constanţa în contencios-administrativ, la Tribunalul Constanţa, proces în curs de soluționare! După finalizarea acestuia, peste câteva luni, ani, pot fi acuzații penale, dacă vor fi păgubași; în acest moment nu sunt! Nici Statul Român, nici CJ Constanţa, niciun cetățean român, nimeni! Întrebarea e: de ce sunt arestat la domiciliu dacă dosarul e la instanță, finalizat de procurorii DNA? Prin acest nou abuz sunt blocate și falimentate toate cluburile sportive constănțene, neplătite de luni de zile, falimentate și muribunde! Nici existența campioanelor României la handbal, volei, rugby etc nu mai contează pentru dobrogeni, constănțeni, români? CND “.

Ce spune DNA despre finul Zgabercea?

„În 2012, Zgabercea, împreună cu Fundația Fantasio, a disimulat realitatea prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale (impozitul pe venit datorat bugetului de stat), pentru veniturile plătite din fonduri publice pe baza unor contracte de sponsorizare, întocmite fictiv cu ocazia organizării a două festivaluri de muzică. În acest sens, Zgabercea a înregistrat în contabilitate facturile emise de Fundația Culturală Thalia, prin Marcel Părău și a efectuat plăți în temeiul lor, deși cunoștea că operațiunile comerciale facturate aveau un caracter fictiv, iar cheltuielile subsecvente erau nereale”, se susține în comunicat.
 
Sursa citată subliniază că aceste documente nu au fost însoțite de documente justificative iar serviciile a căror plată se solicitase nu fuseseră recepționate de beneficiarii lor, care cunoșteau că Fundația Thalia nu le prestase în fapt. În această modalitate a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma de peste 152.000 lei.
 

Prejudiciul produs Unității Administrativ Teritoriale Constanța este de peste 8 milioane de euro.
 
Până la momentul întocmirii prezentului rechizitoriu, CJ Constanța nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deși i s-a solicitat acest lucru. În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparținând lui Zgabercea.

Cristian Zgabercea

În acest dosar, producătorul general al Televiziunii Române, Cristian Zgabercea, este acuzat că, împreună cu președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a cauzat un prejudiciu de opt milioane de euro statului. Se pare că acesta l-a însoțit pe Nicușor Constantinescu și în SUA, atunci când era căutat de autoritățile române. Referitor la acest nou dosar, Cristian Zgabercea a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa că nu a mai păstrat legătura cu şeful suspendat al CJC. „Ştiam de dosar. Lăsăm discuţia să-şi dea verdictul, nu vreau să comentez.”, a mai menţionat acesta.
 
Citeşte şi
„Şi-a luat omul concediu şi l-a îngrijit o lună”: Zgabercea, producătorul general al TVR, i-a schimbat pamperşii lui Nicuşor Constantinescu

Cristian Bogdan Zgabercea, fostul şef al Direcţiei de Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), are 53 de ani şi este căsătorit cu actriţa Dana Dumitrescu, cea care este, de anul trecut directorul Teatrului de Stat Constanţa. Acesta a fost cununat chiar de către fostul său şef de la CJC, Nicuşor Constantinescu. Zgabercea este implicat în mai multe business-uri. Dintre partenerii lui de afaceri de-a lungul vremii îi putem aminti pe Cristian şi Daniela Lulache, fostă şefă a Fondului Proprietatea, dar şi pe mondenul Serghei Niculescu Mizil. Zgabercea a ocupat în trecut un post de consilier în administraţia publică judeţeană. Mai precis, Cristian Zgabercea a deţinut în perioada 2004-2012 funcţia de consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, nimeni altul decât naşul său.

Carmen Florentina Vasile (actuală Oproiu)

Carmen Vasile a fost directorul Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. La începutul anului 2014, aceasta a pierdut calitatea de membru în cadrul consiliilor de administraţie ale unităţilor sanitare al căror management al asistenţei sanitare a fost preluat de către CJC. Hotărârea a fost aprobată într-o şedinţă a Consiliului Judeţean Constanţa şi era vorba despre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa, Spitalul de Ftiziologie Agigea şi Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud.
 
Cel mai probabil, Carmen Vasile a renunţat la calitatea de membru în aceste consilii de administraţie deoarece devenise consultant pe probleme de management în cadrul Societăţii Române de Televiziune. Potrivit unei reţele de socializare, Carmen Vasile ar fi renunţat chiar şi la postul de director din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa pentru a ajunge să lucreze la Societatea Română de Televiziune, acolo unde coordonator cu atribuţii de producător general este nimeni altul decât Cristian Zgabercea, fostul său şef din CJC.

Carmen Vasile a absolvit Liceul „George Călinescu” din Constanţa, Universitatea „Ovidius” Constanţa, Şcoala Media Bucureşti şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Potrivit CV-ului său, este secretar al Consiliului Director al Fundaţiei Fantasio.

„Popularul“ Marcel Brâncoveanu Părău

Marcel Brâncoveanu Părău a fost trimis în judecată în acest dosar că reprezentant al Fundației Culturale Thalia la data faptelor. Marcel Părău este, de altfel, un cunoscut interpret de muzică populară din zona Sibiului. Într-un interviu acordat blogger-ului Mihai Teodor Nască în anul 2009 acesta explica de unde provine numele Brâncoveanu: „M-am născut pe data de 15 august şi aşa a fost soarta să fie şi am fost botezat Marcel Brâncoveanu “. „Pe lângă faptul că culege şi interpretează melodii din zona reprezentată, Marcel Părău se ocupă de brodarea pălăriilor şi recondiţionarea costumelor populare “, potrivit jurnalistului Mihai Teodor Nascca. Marcel Părău provine din satul Coveş, la doar câţiva kilometri de Agnita, judeţul Sibiu, actualul domiciliu al acestuia. La Agnita îşi are, de altfel adresa Fundaţia Culturală Thalia. Înfiinţată în anul 1999 Fundaţia Thalia are drept scop „promovarea valorilor culturale ale zonei la nivel naţional “.

Eterna fundaţie „Fantasio“

Înfiinţată pe 25 martie 2005, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Constanţa. Potrivit actului constitutiv, Fundaţia Fantasio are ca obiectiv „dezvoltarea unei vieţi culturale - diversificate şi competitive - ca element definitoriu pentru afirmarea identităţii şi coeziunii sociale în spaţiul cultural dobrogean “. De menţionat este însă că această fundaţie nu are nicio legătură cu dezvoltarea vieţii culturale din Constanţa. Iar din acest punct de vedere, amintim închiderea Muzeului de Artă „Lucian Grigorescu “din Medgidia, în 2009, reorganizarea haotică a instituţiilor de cultură din Constanţa, dar şi închiderea revistei de cultură „Tomis “. Inevitabil, ne putem întreba: la care dezvoltare a culturii a pus umărul fundaţia condusă astăzi de directorul executiv Cristina Moldovanu. Anterior, conducerea acestei fundaţii a fost asigurată de Virgil Iosif, o altă persoană des întâlnită în anturajul lui Nicuşor Constantinescu, după ce preluase funcţia de la Cristian Zgabercea, în anul 2013. Trebuie precizat faptul că Fundaţia Fantasio Constanţa a avut, până nu demult, drept de administrare asupra imobilului „Pavilion Expoziţional Constanţa “, devenit proprietate publică a Judeţului Constanţa în 2009, ca urmare a unei hotărâri a CJC. În ianuarie 2015, Consiliul Judeţean i-a retras Fundaţiei Fantasio dreptul de administrare a Pavilionului Expoziţional din pricina unor impuneri ale Curţii de Conturi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii