Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:55 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv Patrimoniul Administrației Fondului Imobiliar SRL înainte ca acesta să fie preluat de Primăria municipiului Constanța!

ro

30 Mar, 2023 00:00 3026 Marime text
  • Reorganizarea fostei RAEDPP, prin transformarea sa în Administrația Fondului Imobiliar SRL cu asociat unic Consiliul Local Constanța, s-a dorit a fi o etapă importantă în procesul de reformă și modernizare a serviciului de administrare și exploatare a domeniului public și privat al municipiului Constanța
  • Administrația Fondului Imobiliar SRL s-a subrogat în drepturile și obligatiile regiei continuând activitatea regiei de gestionare a fondului imobiliar public și privat al municipiului Constanța, până Ia data Ia care, municipiul Constanța va stabili prin hotărâre de Consiliu local, modalitatea de atribuire a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public și privat, dar nu mai târziu de 30.06.2023.
  • Activitatea AFI pe componentele legate de locuri de joacă și piețe, târguri și oboare a fost deja dezgolită de conținut prin „revocarea dreptului de administrare al societăţii Administraţia Fondului Imobiliar SRL Constanţa asupra imobilelor situate în municipiul Constanţa”, proiecte aprobate în ședința Consiliului Local din 28 februarie a.c.
  • În ședința Consiliului Local Municipal din 30 martie a.c., AFI va pierde și administrarea campusului social Henri Coandă, care trece în subordinea Direcției de Asistență Socială Constanța
  • Serviciul Administrare Imobile din cadrul AFI SRL administrează un număr de 2.385 de spații și terenuri
  • Serviciul Administrare Imobile din cadrul AFI SRL are în derulare 1.775 de contracte
  • Serviciul Administrare Henri Coandă din cadrul AFI SRL are în derulare 1.481 contracte de închiriere.
  • Serviciul Administrare Piețe, Târguri și Oboare din cadrul AFI SRL are încheiate 168 de contracte de închiriere
  • Serviciul Tehnic Investiții din cadrul AFI SRL are în derulare 14 contracte de închiriere
  • Administrația Fondului Imobiliare SRL are în administrare și 23 de terenuri în stațiunea Mamaia care fac obiectul unor contracte de asociere
 

 
 
Reorganizarea fostei RAEDPP, prin transformarea sa în Administrația Fondului Imobiliar SRL cu asociat unic Consiliul Local Constanța, s-a dorit a fi o etapă importantă în procesul de reformă și modernizare a serviciului de administrare și exploatare a domeniului public și privat al municipiului Constanța.

Astfel, prin noul statut Administrația Fondului Imobiliar SRL s-a subrogat în drepturile și obligatiile regiei continuând activitatea regiei de gestionare a fondului imobiliar public și privat al municipiului Constanța, până Ia data Ia care, municipiul Constanța va stabili prin hotărâre de Consiliu local, modalitatea de atribuire a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public și privat, dar nu mai târziu de 30.06.2023.
Administratorii societății Administrația Fondului Imobiliar SRL, sunt în acest moment: Alexandru-Marius Timofte, Ionel Damian, Mărioara Nițu, Stere Hira, Cristina Mădălina Filip, iar din 09.07.2022, director general cu delegare este Iuliana Dobrin.
  
Potrivit RECOM, în 2021, AFI SRL, a raportat un profit de 224.941 lei la un număr mediu de 100 de salariați și o cifră de afaceri de 9.192.512 lei.
Activitatea AFI pe componentele legate de locuri de joacă și piețe, târguri și oboare a fost deja dezgolită de conținut prin „revocarea dreptului de administrare al societăţii Administraţia Fondului Imobiliar SRL Constanţa asupra imobilelor situate în municipiul Constanţa”, proiecte aprobate în ședința Consiliului Local din 28 februarie a.c. În ședința Consiliului Local Municipal din 30 martie a.c., AFI va pierde și administrarea campusului social Henri Coandă, care trece în subordinea Direcției de Asistență Socială Constanța.

Este vorba despre 27 de unități locative modulare (HC1- HC27) și 6 blocuri sociale (B1-B6) situate pe aleea Umanității și strada Zmeurei, un modul administrativ, un modul cantină și un modul sanitar, toate situate pe aleea Umanității.
  
Pe 25 ianuarie a.c. am cerut conducerii Administrației Fondului Imobiliar SRL, să ne pună la dispoziție în conformitate cu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată în Monitorul Oficial nr. 663/23.10.2001, situația patrimonială.

 
Astfel, am solicitat informații despre numărul imobilelor/spațiilor/terenurilor care se află în administrarea Administrației Fondului Imobiliar SRL atât în municipiu cât și în stațiunea Mamaia dar și o situație a numărului contractelor de închiriere aflate în derulare.
 
După aproape două luni de la formularea solicitării am primit un răspuns pe care îl sintetizăm mai jos.


 
Serviciul Administrare Imobile din cadrul AFI SRL administrează un număr de 2.385 de spații și terenuri.
 

55 de imobile reprezintă terenuri aflate în proprietatea municipiului Constanța, un imobil este clădire proprietate a municipiului cu un spațiu comercial; 23 de imobile reprezintă clădiri și terenuri aferente acestora – proprietate municipiului Constanța, cu 54 de spații comerciale prin Serviciului Administrare Piețe, Târguri și Oboare.

27 de blocuri de unități modulare HC1- HC27) și 6 blocuri sociale (B1-B6) situate pe aleea Umanității și strada Zmeurei prin Serviciul Administrare Henri Coandă.

Spații rămase în urma desființării Direcției Învățământ, prin Serviciul Tehnic Investiții: 12 imobile. De asemenea, Serviciul Tehnic Investiții deține în administrare un teren amenajat ca parcare.



 
Cât privește contractele de închiriere aflate în derulare, situația de prezintă astfel:
 
Serviciul Administrare Imobile din cadrul AFI SRL are în derulare 1.775 de contracte: 127- ANL, 910 – locuințe din fondul locativ de stat, terenuri(curți imobile) – 699 contracte și 39 de contracte pentru spații cu altă destinație.
 
Serviciul Administrare Henri Coandă din cadrul AFI SRL are în derulare 1.481 contracte de închiriere.

Serviciul Administrare Piețe, Târguri și Oboare din cadrul AFI SRL are încheiate 168 de contracte de închiriere – 11 contracte spații comerciale aflate în proprietatea municipalității; 6 contracte spații comerciale și terenuri aflate în proprietatea municipiului și alte 151 de contracte pentru spații comerciale aflate în proprietatea Administrației Fondului Imobiliar SRL.
 
Serviciul Tehnic Investiții din cadrul AFI SRL are în derulare 14 contracte de închiriere:  5 locuințe și 9 terenuri (parcări).
 
Administrația Fondului Imobiliare SRL are în administrare și 23 de terenuri în stațiunea Mamaia care fac obiectul unor contracte de asociere.
 
Conducerea AFI SRL nu a putut preciza câte contracte noi vor fi încheiate până la momentul preluării fondului imobiliar de către Primăria municipiului Constanța.
 
În acest moment în cadrul AFI SRL își defoșoară activitatea 98 de angajați.
 

 PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

După piețe și locuri de joacă, Administrația Fondului Imobiliar nu va mai administra nici Campusul Social Henri Coandă. Ce se întâmplă cu asistații social? (DOCUMENT)

Prin dispoziție de primar. Felicia Ovanesian conduce Comisia care va decide sub ce formă Primăria va prelua în administrare domeniul public și privat de la Administrația Fondului Imobiliar (DOCUMENTE)

Tun mascat?! Ce se va întâmpla cu patrimoniul imobiliar administrat în prezent de RAEDPP – Administrația Fondului Imobiliar? (DOCUMENTE)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii