Executate silit de AJFP Constanța Gut Enise SRL și Pastry Tin'Tin SRL, chemate în instanță de două persoane fizice. La mijloc un teren, situat în zona Promenada Năvodari (DOCUMENTE)
Executate silit de AJFP Constanța: Gut Enise SRL și Pastry Tin'Tin SRL, chemate în instanță de două persoane
15 Sep, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1514
Marime text
- Pe masa magistraților din Constanța a ajuns litigiuul dintre Boceanu Felix și Boceanu Elena care sunt reclamanți, cu Gut Enise SRL și Pastry Tin'Tin SRL, care sunt pârâți.
- Cei doi reclamați cer o hotărâre care sa ţină loc de act de vânzare-cumpărare rezoluțiune contract, pretenții.
- Deocamdată nu a fost stabilit primul termen în dosar.
- Asociat unic și administrator al firmei Gut Enise SRL este Cadir Sibela.
- Olexiuc Vasilică Cristinel este asociat unic și administrator în Pastry Tin'Tin SRL.
Pe data de 12 septembrie, pe rolul Tribunalului Constanța, Secţia a II-a civilă, a fost înregistrat doasarul cu indicativul 6157/118/2024 și obiectul - hotărâre care sa ţină loc de act de vânzare-cumpărare rezoluțiune contract, pretenții.
Părțile dosarului aflat în stadiul procesural de fond sunt: Boceanu Felix și Boceanu Elena - reclamanți, iar Gut Enise SRL și Pastry Tin'Tin SRL- pârâți. Deocamdată nu a fost stabilit primul termen în dosar.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța va organiza o licitație pentru valorificarea unui teren, situat la circa 400 mp de Promenada Năvodari și deținut de Gut Enise SRL și Pastry Tin'Tin SRL.
Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a anunțat organizarea unor licitații pentru valorificarea unor bunuri din patrimoniul firmei Gut Enise SRL și din patrimoniul firmei Pastry Tin'Tin SRL.
Pe data de 24 septembrie, ora 13.00, va avea loc prima licitație pentru valorificarea a unui bun imobil deținut de firma Gut Enise SRL. Licitația se va ține în municipiul Constanța, bd Tomis nr. 312 A, et.4, camera 407. Participanții la licitație vor putea cumpăra un teren de 458 mp, în acte 500 mp, situat în localitatea Năvodari, situat la circa 400 mp de Promenada Năvodari, cota parte de 1/2 din lot 1/2, CF 102997 (situat în sola 24, parcela 158/1/4, lot 1/2). Bunul imobil a fost evaluat la prețul de 327.784 lei, exclusiv TVA. Bunul imobil este grevat de sarciana impusă de AJFP Constanța prin procesul-verbal de sechestru 715540/25.01.2023.
Pe teren a fost identificată o construcție tip bloc locuințe P+4 etaje, care nu este evidențiată în documentația cadastrală nu este înscrisă în cartea funiciară și procesul-verbal de sechstru nr. 715540/25.01.2023. Construcția nu face obiectul evaluării. Raportul de evaluare se poate consulta doar la sediul AJFP Constanța.
De asemenea, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța anunță organizarea unei proceduri publice pentru valorificarea unui bun imobil deținute de firma The Pastry Tin’Tin. Licitația va avea loc pe data de 24 septembrie 2024, ora 13:30, în municipiul Constanța, bd. Tomis nr.312A, et.4, cam. 407. Participanții la licitație vor putea cumpăra un teren construibil, în suprafață de 458 mp, din orașul Năvodari, județul Constanța, cota parte de 1/2, sola 24, parcela 158/1/4, lot 1/2. Terenul este situat la 400 m de Promenada Mamaia Nord și este evaluat la prețul de 328.122 lei (65.624 euro), exclusiv TVA. Bunul este grevat de următoarele sarcici: procest varbal de sechestru nr. 715929/21.04.2023, 716209/11.07.20023, 716614/12.01.2024, titula Administrația Județeană a Finanțelor PUblice Constanța.
Pe teren a fost identificată o construcție tip bloc locuințe P+4 etaje, care nu este evidențiată în documentația cadastrală nu este înscrisă în cartea funiciară și procesul-verbal de sechstru nr. 715540/25.01.2023. Construcția nu face obiectul evaluării. Raportul de evaluare se poate consulta doar la sediul AJFP Constanța.
Cei care pretind vreun drept asupra acestor bunuri sunt invitați să înștiințeze organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare.
Cei interesați în cumpărarea bunurilor sunt invitați să se prezinte Ia termenul de vânzare Ia locul fixat în acest scop și până Ia acel termen să prezinte oferte de cumpărare.
Pentru participarea Ia Iicitație ofertanții vor depune, cu cel puțin o zi înainte de data Iicitației, oferta de cumpărare și dovada plății taxei de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție, reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației.
Despre Gut Enise SRL
Înființată în anul 2018, firma care desfășoară lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezențiale are sediul strada Numerolor, Nr. 14, Năvodari, Județ Constanța. Asociat unic și administrator al firmei este Cadir Sibela.
În 2023, Gut Enise SRL a declarat o cifră de afaceri de zero lei, un singur salariat, o pierdere de 13.953 lei și datorii de 2.508.782 lei.
Despre The Pastry Tin’Tin
Societatea The Pastry Tin Tin SRL s-a înființat în 2011 de către asociați fondatori Lughi Elena și Olexiuc Vasilică Cristinel și are sediul social într-un apartament la adresa Aleea Corbului nr. 5. Firma se ocupă de fabricarea pâinii, prăjituri și produse proaspete de patiserie.
Pentru o scurtă perioadă de timp asociații Lughi Elena și Olexiuc Vasilică Cristinel a avut punct de lucru și în orașul Murfatlar. Lughi Elena se retrage din calitatea de asociat și administrator în august 2019, iar Olexiuc Vasilică Cristinel, asociat unic și administrator, decide schimbarea activității în lucrări de construcții și a sediului social la adresa strada Vârful cu Dor nr. 17.
Olexiuc Vasilică Cristinel a mai deschis un punct de lucru în Năvodari, str. Vacanței nr. 28. Firma lui Olexiuc nu a mai depus declarații la ANAF din 2021.
Societatea The Pastry Tin Tin SRL (2011) Constanța a depus ultimele declarații de venituri în anul 2021 când a declarat o cifră de afaceri de 205.455 lei, pierderi de 135.772 lei și datorii de 1.493.195 lei.
Prefectul Silviu Coșa cere anularea autorizației de construire
Prefectul Silviu Coșa a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța dosarul 5640/118/2024 prin care cere anularea autorizației de construire nr.166/18.05.2022 pentru o investiție în Năvodari.
Astfel, vorbim de un dosar ce are ca obiect acțiune perfect – tutelă administrativă – anulare autorizație nr. 166/18.05.2022. Pârâți sunt Primarul orașului Năvodari, ISC Constanța și firmele Gut Enise SRL (2018) prin Cadîr Sibel și Pastry Tintin SRL (2011) prin Olexiuc Vasilică Cristinel.
În secțiunea Documente puteți consulta anunțurile de paritcipare la licitațiile organizate de AJFP Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
De asemenea, pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro
Citește și:
Firma The Pastry Tin’Tin, executată silit: ANAF Constanța scoate la licitație un teren din Mamaia Nord pentru o sumă modică! Datorii de 1,4 milioane de lei
Teren, deținut de Gut Enise SRL la câteva sute de metri de Promenada Năvodari, scos la mezat de AJFP Constanța (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii