Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:34 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Felicia Ovanesian a sesizat Tribunalul Constanța în legătură cu nelegalitatea desfășurării ședințelor Consiliului Local Municipal în format online

ro

08 Sep, 2024 17:00 1046 Marime text
  • Pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios și administrativ-fiscal a fost înregistrat pe 5 septembrie a.c., dosarul nr. 5902/118/2024 care are ca obiect - anulare act administrativ obligaţia de a face. Pârât în dosar este primarul municipiului Constanța
  • Despre acest demers, Ovanesian spune că este nelegal raportat la Codul administrativ și un regulament de funcționare a consiliului local pe care l-a propus exact actualul primar și aprobat 26 din cei 27 de consilieri în funcție
  • Regulamentulspune că ședințele se țin online doar atunci când consilierii sunt în imposibilitate absolută de a se prezenta la locul desfășurării fizice a ședințelor din cauză de cutremure, inundații, bombardamente
  • Cel mai grav este că legea/Codul administrativ nu permite votul secret online
  • Deocamdată, magistrații de la Tribunalul Constanța un au stabilit un termen de judecată în dosar
  • Reamintim, în luna iulie a.c., Ovanesian a sesizat și prefectul în legătură cu nelegalitatea dispozițiilor primarului Vergil Chițac privind desfășurarea ședințelor consiliului online
 


 
Cu excepția ședinței de constituire din 2020 și a altor două încercări, toate ședintele Consiliului Local Municipal Constanța din mandatul 2020-2024 s-au desfășurat prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.

Deși au mai existat de-a lungul timpul reacții din partea USR Constanța cu privire la această modalitate nelegală prin care s-au derulat ședințele legislativului local, primarul Vergil Chițac și-a astupat urechile și a continua să invoce procesul de digitalizare ca pe un panaceu universal în relația dintre administrație și cetățean.

Ce-i drept, reacțiile opoziției de care pomeneam mai sus, s-au limitat la declarații sau postări pe rețele sociale.

Fost city-manager demisionar al municipiului Constanța, în prezent, consilierul local independent ales la alegerile din 9 iunie a.c., Felicia Ovanesian a sesizat instanța.

Pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios și administrativ-fiscal a fost înregistrat pe 5 septembrie a.c., dosarul nr. 5902/118/2024 care are ca obiect - anulare act administrativ obligaţia de a face. Pârât în dosar este primarul municipiului Constanța.




Despre acest demers, Ovanesian spune că : „ Că desfășurarea ședințelor de consiliu online când își dorește primarul este nelegală, adică un abuz, nu a păsat nimănui. Nici primarului, nici prefectului, care trebuie să vegheze la respectarea legalității și nici ălora de zic sau cred că fac opoziție.

Este nelegal raportat la Codul administrativ și un regulament de funcționare a consiliului local pe care l-a propus exact actualul primar și aprobat 26 din cei 27 de consilieri în funcție.

Regulamentul ăsta spune că ședințele se țin online doar atunci când consilierii sunt în imposibilitate absolută de a se prezenta la locul desfășurării fizice a ședințelor din cauză de cutremure, inundații, bombardamente, d'astea, nu când s-au trezit târziu.

Sau că așa a vrut primarul. Repet: așa spune regulamentul pe care l-a inițiat chiar primarul și pe care acum nu-l respectă.


Cel mai grav este că legea/Codul administrativ nu permite votul secret online. Așa că inclusiv revocarea viceprimarului Cocargeanu este nulă, dar ei de unde să știe. Au citit ei vreodată Codul administrativ?

Primarul trebuie obligat să respecte legea. Să asigure desfășurarea ședințelor consiliului cu participare fizică. Oricât de teamă i-ar fi. Eu mandatul meu de consilier local vreau să mi-l duc la bun sfârșit respectând legea. că nu poți să ceri constănțenilor să respecte regulamentele pe care le "emani" și tu, primar, consilier, să le încalci. Și fără să suporți niciun fel de consecințe. Să vedem ce părere are instanța”, a anunțat Ovanesian pe pagina sa de socializare.

Deocamdată, magistrații de la Tribunalul Constanța un au stabilit un termen de judecată în dosarul mai sus menționat.

Reamintim, în luna iulie a.c., Ovanesian a sesizat și prefectul județului Constanța, în legătură cu nelegalitatea dispozițiilor primarului Vergil Chițac privind desfășurarea ședințelor consiliului online.



Tot atunci, avocata anunța că a depus și plângere prealabilă la primar, pentru că legal – „trebuie să îi spun lui să înceteze înainte să mă duc la instanță să îi spună să se oprească din glumele lui proaste de ședințe online".


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 

Citește și:

Urmează instanța de judecată Ovanesian a sesizat prefectul în legătură cu nelegalitatea dispozițiilor primarului Chițac de desfășurare a ședințelor CLM în format online (DOCUMENTE)
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii