Fostul primar al Constanței a luat cu executare la prima instanță Judecătorii Marius Cristian Epure și Adriana Ispas, așteptați să se pronunțe azi în dosarul lui Radu Mazăre
Fostul primar al Constanței a luat cu executare la prima instanță: Judecătorii Marius Cristian Epure și Adriana
08 Jan, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
5142
Marime text
- Radu Mazăre se află în prezent în stare de detenție într-un penitenciar din țară, fiind în executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare aplicată în Dosarul Retrocedărilor.
- Decizia de azi va fi definitivă.
Judecătorii Marius Cristian Epure (președintele Curții de Apel Constanța) și Adriana Ispas (vicepreședintele delegat al Curții de Apel Constanța până de curând) sunt așteptați azi să se pronunțe în dosarul în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost condamnat la șase ani și jumătate de detenție, în primă instanță. Tot în acest dosar, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, fost reprezentant, la data presupuselor fapte, al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a luat tot în primă instanţă doi ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.
Prezentul dosar a fost instrumentat de Andrei Bodean, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.
Oricare va fi decizia de azi a celor doi judecătorii de la Curtea de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă.
Radu Mazăre se află în prezent în stare de detenție într-un penitenciar din țară, fiind în executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare aplicată în Dosarul Retrocedărilor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.
„La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 m.p. și 502,81 m.p., aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.
„Concret, inculpatul Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina“.
Creștere succesivă
„La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei Moscu Sorina Gina și SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanța, un teren în suprafață de 502,81 m.p. cunoscând că prețul atribuit era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeași inculpată.
Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri“.
Plata nelegală a drepturilor salariale
„După trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul nr. 29/P/2005 din data de 24 octombrie 2008, (comunicat 271/VIII/3 și 28 octombrie 2008) împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, deși avea obligația legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea“.
„În intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 20821/20.11.2008) și până în prezent, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu știință, nu și-a îndeplinit obligația care decurgea din funcția de Primar al municipiului Constanța privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanța, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum și un avantaj patrimonial pentru persoana care folosește, în prezent, fără drept cele două imobile“.
„În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra terenurilor cu suprafețele de 11.890 m.p. și 502,81 m.p.. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține asigurătorii dispuse în cauză și luarea măsurii preventive a interdicției dizolvării SC Bulevard SA. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, potrivit comunicatului DNA nr. 672/VIII/3 din 3 aprilie 2015.
Citește și
Sfârșit de an neplăcut pentru foștii primari ai Constanței
Radu Mazăre trimis în judecată pentru vânzarea unor terenuri în Mamaia, iar Făgădău pentru terenuri din Portul Tomis
A fost ales magistratul care va judeca ultimul dosar al lui Radu Mazăre!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii