Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost ales magistratul care va judeca ultimul dosar al lui Radu Mazăre!

ro

01 Jan, 2021 00:00 3566 Marime text

 
  • Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost trimis în judecată de Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.
  • Dosarul va fi judecat de Monica Laura Tănase, magistrat investit și cu soluționarea cauzei privind cadastrarea județului Constanța, unde printre inculpați se află Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța.
 
Monica Laura Tănase, judecător în cadrul Secției penale din Tribunalul Constanța, a fost desemnată, potrivit datelor noastre, să soluționeze dosarul în care Andrei Bodean, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța a dispus trimiterea în judecată a lui Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței.
 
Tot în prezenta cauză a mai fost deferită justiției Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța. 
 
Primul termen – în faza camerei preliminare -, a fost stabilit pentru data de 02 martie 2021.
 
În dosar, Radu Mazăre este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și Enache Marcela (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Asta în timp ce Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă.
 
În rechizitoriu, procurorul șef Andrei Bodean a reținut că „în perioada 2007 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local“.
 
 „De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective“, se mai arată în ancheta șefului DNA Constanța.
 
În prezent, Monica Laura Tănase judecă, printre alte dosare și cauza privind cadastrarea județului Constanța, unde inculpați sunt Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Titi Cenușă, fostul arhitect-șef din cadrul Consiliului Județean Constanța, dar și omul de afaceri Ioan Ichim, din București, fost administrator al societății comerciale Geotop 2001.

 
Noul termen în acest dosar a fost sdtabilit pentru data de 2 februarie 2021.
 
Citește și
 
Sfârșit de an neplăcut pentru foștii primari ai Constanței
Radu Mazăre trimis în judecată pentru vânzarea unor terenuri în Mamaia, iar Făgădău pentru terenuri din Portul Tomis


Nicușor Constantinescu a cerut sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene. Răspunsul Tribunalului Constanța


Simona Căpăţînă, soţia fostului manager al Spitalului Judeţean Constanţa, condamnată

Dosar al procurorilor militari din DNA
Viorel Costache, fostul inspector-şef al ISU „Dobrogea”, a fost achitat. Decizia, contestată (document)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii