Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:46 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâmplător sau nu, investigatorul sub acoperire, omul-cheie al anchetei DNA din dosarul „Mită în Port”, a preluat identitatea unui angajat real al CNAPMC!

ro

02 Mar, 2025 17:00 12021 Marime text

Imagini de la perchezițiile din Portul Constanța

 
  • Investigatorul sub acoperire, așa cum rezultă din stenograme, era consilierul personal al directorului general CNAPC, Mihai Teodorescu, venit în instituție în 2024
  • Potrivit stenogramelor, investigatorul avea identitatea atribuită Dima Alexandru-Cristian. Există informații că în cadrul anchetei au existat chiar doi investigatori, Dima și doamna/domnișoara Badea, care a activat până în preziua perchezițiilor în compartimentul „avize”
  • Alexandru Cristian Dima nu este doar numele fictiv al investigatorului sub acoperire din dosarul „Mită în Port”
  • În organigrama Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța figurează din 2010 și Alexandru Cristian Dima, de profesie economist. Acesta a fost în mandatul 2020- 2024 și consilier județean din partea PNL
  • În cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Dima, persoana reală, a activat în Direcția Tehnică- departamentul Patrimoniu iar în prezent este administrator Port la Midia
  • L-am căutat pe Alexandru Cristian Dima pentru a-l întreba dacă a interacționat vreodată cu investigatorul care îi preluase identitatea, sau dacă a fost vreodată confundat cu investigatorul de vreo persoană cu interese în port. Povestea o citești în material
 

 
A trecut o săptămână de când procurorii DNA au descins la mai multe adrese din municipiul Constanța, Dâmbovița, Brașov,  municipiului București și în Portul Constanța într-o acțiune în care erau vizate persoane suspectate de infracțiuni de luare și dare de mită, în legătură cu activități economice desfășurate în Port, inclusiv contracte și închirieri de terenuri.
 
Pentru cea mai mare parte dintre suspecții din dosar, judecătorii Tribunalului și Curții de Apel București au decis ca inculpații pentru care DNA a cerut măsura arestului preventiv să fie plasați în control judiciar. Decizia nu este definitivă. Doi dintre suspecți au regim diferit: afacersitul Ion Dumitru a primit arest la domiciul iar polițistul Ionuț Voinescu nu s-a luat niciun fel de măsură.

Investigatorul sub acoperire, așa cum rezultă din stenograme, era consilierul personal al directorului general CNAPC, Mihai Teodorescu, venit în instituție în 2024.

Potrivit stemogramelor investigatorul avea identitatea atribuită Dima Alexandru-Cristian. Există informații că în cadrul anchetei au existat chiar doi investigatori, Dima și doamna/domnisoara Badea, care a activat până în preziua perchezițiilor în compartimentul „avize”. Cert este că ambii nu au mai venit la birou începând cu data perchezițiilor.

Fragment din stenograme:


CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Hai că e pe Siutghiol, pe lac…
DIMA ALEXANDRU CRISTIAN: Cum?
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: Omu’ meu e cu… se plimbă cu șalupa pe lac.(…)
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: E bine. Când …[neinteligibil]…
CRISTEA CĂTĂLIN-VIOREL: …[neinteligibil]… din nou cu el, la un grătar …[neinteligibil]… bani …[neinteligibil]… E o zonă pe care n-o controlez …[neinteligibil]… o altă zonă omu’ meu. …[neinteligibil]… Nici n-o cunosc, nici măcar …[neinteligibil]…

 Din procesul verbal întocmit de investigatorul cu identitate atribuită, în 17 iulie 2024, coroborat cu declarația acestuia formulată în calitate de martor, la data de 26 iulie 2024, reies următoarele:


„Am participat împreună cu directorul general Teodorescu Mihai, cu directorul executiv Birchi Mirela și cu directorul tehnic Florin Chirilă la întâlnirea de lucru avută cu JT Grup Oil SA, reprezentată de Jean-Paul Tucan și de o persoană de sex feminin care s-a recomandat Andreea.

În cadrul acestei discuții, Jean-Paul Tucan l-a întrebat pe Chirilă Florin, folosind un ton de reproș, ce demersuri ar trebui să mai facă el pentru a obține din partea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime o hârtie necesară emiterii certificatului de urbanism de care JT Terminal Constanța SRL are neapărată nevoie pentru finalizare unei investiții în port.
În discuție a intervenit Birchi Mirela care a luat dosarul de prezentare care se afla pe masă în fața lui Jean-Paul Tucan. Înainte de a apuca să se uite pe dosar, directorul general Mihai Teodorescu i l-a smuls din mână și l-a aruncat înapoi pe masă, spunându-i că nu are ea treabă cu acel dosar.

După acest schimb de replici au urmat discuții între cei prezenți și la finalizarea lor, eu împreună cu Birchi Mirela, Cristea Viorel și Chirilă Florin ne-am îndreptat spre ieșirea din birou. În acel moment am fost solicitat de Mihai Teodorescu să mai rămân în birou împreună cu el și cu Jean-Paul Tucan. Am dat curs solicitării și discuția a continuat în trei pe teme diverse, ocazie cu care am fost prezentat ca fiind noul consilier și omul de încredere al directorului general. În cadrul acestei discuții, Jean-Paul Tucan l-a invitat pe Mihai Teodorescu la o întâlnire în afara cadrului instituțional, într-un loc pe care îl vor stabili ulterior. Directorul general nu a continuat discuția pe această temă și nu a răspuns în vreun fel la această invitație, fără a o refuza”.

Din procesul verbal întocmit de investigatorul cu identitate atribuită în 18 iulie 2024, coroborat cu declarația acestuia din 26 iulie 2024, reies următoarele:

„În timp ce mă aflam în birou cu domnul Cristea Viorel, acesta mi-a relatat că în ziua precedentă, după finalizarea întâlnirii cu reprezentanții JT Oil, el, împreună cu Mirela Birchi au plecat din sala de ședințe, iar aceasta s-a arătat nemulțumită de faptul că eu mă implic în această lucrare, pentru că aceasta ar fi fost lucrarea ei și că, din câte știe el, Mirela Birchi, la indicațiile Danielei Șerban, ar urma să primească de la Jean-Paul Tucan suma de 400 mii euro pentru a obține acel document necesar, pentru obținerea autorizației de urbanism”. (…)
 
Cu sau fără să știe, investigatorul sub acoperire a preluat identitatea unui angajat real al CNAPMC!
 
Alexandru Cristian Dima nu este doar numele fictiv al investigatorului sub acoperire din dosarul „Mită în Port”.
În organigrama Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța figurează din 2010 și Alexandru Cristian Dima, de profesie economist. Acesta a fost în mandatul 2020- 2024 și consilier județean din partea PNL. La acea vreme era și  secretar general adjunct în PNL Constanța – Biroul Politic Local.

În cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Dima, persoana reală, a activat în Direcția Tehnică- departamentul Patrimoniu iar în prezent este administrator Port la Midia.

L-am căutat pe Alexandru Cristian Dima pentru a-l întreba dacă a interacționat vreodată cu investigatorul care îi preluase identitatea, sau dacă a fost vreodată confundat cu investigatorul de vreo persoană cu interese în port.

Alex Dima (n.r. îl vom numi așa, pentru a face diferența între cei doi) ne-a povestit că l-a cunoscut pe investigator, însă la acel moment, coincidența legată de identitate nu i-a ridicat niciun semn de intrebare.

Cu toate acestea, după descinderile din 24 februarie a.c., deoarece o parte a mass-media au utilizat fotografii cu tânărul liberal, cu referire la investigatorul DNA sub acoperire, l-au determinat pe Alex Dima să aducă lămuriri pe rețelele sociale și profesionale: foto facebook/linkedin.


foto Lindekin

foto: Facebook

Foto Facebook


Foto Facebook



Nu în ultimul rând, angajatul real al CNAPMC ne-a precizat că în perioada în care s-a derulat ancheta DNA, dar și în afara acesteia, nu au existat situații în care persoane cu interese să-l caute cu vreun scop. Motivul este simplu, spune acesta: „fiecare angajat are un număr de telefon de serviciu atribuit, nu se pot face confuzii!”.

Cu toate acestea, în ziua de 24 februarie, dar și în următoarele zile, Alex Dima spune că a primit mesaje și telefoane de la cunoscuți care voiau să știe sub o formă sau alta dacă el este anchetatorul sub acoperire folosit de Direcția Națională Anticorupție!.
În final, acestă „coincidență”, ar putea să-i aducă lui Alex Dima ceva beneficii.

Așa cum nota și în ultima declarație de avere depusă pe 11 iunie 2024, adevăratul Alexandru Cristian Dima nota că în anul 2021 și-a deschis un fond de investiții la e Toro. La momentul completării declarației, valoarea acestuia este de 6.456 de euro, vezi secțiunea „documente".

Acum are șanse ca valoarea acestuia să crească, pentru că fondatorul său, a înțeles să profite de mediatizarea numelui său


foto FB.


 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Bombă! Legături periculoase Fiul cel mare al Otiliei Ifimov din dosarul „Mită în Portul Constanța” este membru PSD și angajat la două companii din sfera de interese a lui Ion Dumitrache!?! (DOCUMENTE)

Dosarul „Portul Constanța” Cine este investigatorul sub acoperire, omul-cheie al anchetei DNA

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Cristian Alexandru Dima, consilier județean PNL (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii