Judecătoarea Nermin Apzait a dictat peste 25 de ani de închisoare în dosarul şantajării lui Mircea Băsescu (rechizitoriu + minută)
Judecătoarea Nermin Apzait a dictat peste 25 de ani de închisoare în dosarul şantajării lui Mircea Băsescu
30 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3943
Marime text
Prima condamnare pentru familia lui Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial, acuzată că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, fostul preşedinte al României.
Florin Angel, fiul lui Bercea Mondial, a luat aproape 13 ani de detenţie (pedeapsa fiind cumulată cu altele aplicate în dosare mai vechi). Mai departe, Marius Constantin (ginerele lui Bercea Mondial) s-a ales cu patru ani și şase luni de închisoare cu executare, Fănica Anghel (soția lui Bercea) a fost condamnată la trei ani și nouă luni de închisoare, tot cu executare, Izaura Anghel (soția lui Marius Constantin, fiica lui Bercea Mondial) a luat patru ani, cinci luni și zece zile, cu executare, iar faţă de Grinică Ion Anghel (fiul minor al lui Bercea Mondial) a fost luată o măsură educativă neprivativă de libertate pentru şase luni.
Instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Mircea Băsescu şi i-a obligat pe inculpaţi la plata următoarelor despăgubiri civile şi daune morale: Florin Anghel - 3.000 de euro, Izaura Anghel - 2.500 de euro, Marius Constantin - 1.000 de euro, Grinică Ion Anghel - 500 de euro.
Mircea Băsescu ceruse familiei lui Bercea Mondial despăgubiri de un milion de euro.
Decizia de ieri a fost dată de Nermin Apzait, judecător al Tribunalului Constanţa, şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
Rechizitoriu
Trimitere în judecată pentru şantaj Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii