Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:03 25 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Black Wave Center SRL, amendată cu 5.000 lei. Firma controlată de Adriana Strutinsky a contestat în instanță

ro

24 Jan, 2025 17:00 281 Marime text
 Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța
  • Pe fond, la Judecătoria Constanța, magistrații au respins cererea companiei
 
Black Wave Center SRL a făcut apel în dosarul prin care a cerut anularea procesului verbal de contravenție ABC 00401, dosarul fiind înregistrat pe 23 ianuarie 2025 pe rolul Tribunalului Constanța. Ar fi vorba de o amendă de 5000 lei primită de la poliție, în urma unui control la punctul de lucru de la Lake View, unde s-ar fi găsit în casă suma de 122 lei în plus.
 
Părți sunt, așa cum precizam, firma Black Wave Center SRL, în calitate de apelant petent și IPJ Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – intimat.
 
Pe fond, la Judecătoria Constanța, magistrații au respins cererea companiei. Iată soluția – „Respinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 08.07.2024”.
 
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, firma a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Județean Constanţa - - Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ##### ### ### ###### din data de 14.12.2023, cu cheltuieli de judecată.
 
În motivare, petenta a arătat, în esență, că o soluție justă ar fi reținerea aplicabilității în speță a ar.t 21 alin 3 din OG nr 2/2001, având în vedere împrejurarea ca petentul se afla la prima abatere de acest gen, iar aplicarea sancțiunii avertismentului este o sancțiune suficienta
 
În motivarea întâmpinării, cu privire la legalitatea procesului-verbal intimatul a menţionat că acesta este întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, întrucât conţine toate elementele obligatorii prevăzute de legislaţia în vigoare.
 
Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, intimatul a arătat că patenta a fost sancționată contravențional întrucât, urmare a controlului efectuat în data de 14.12.2023, la punctul de lucru situat in #### #########, bd. Mamaia nr. 283 C, etaj 1, nu a întocmit documentele justificative pentru sumele introduse în sertarul casei de marcat, fapt ce a dus la existenta unei sume nejustificate de 122 lei, suma fiind constatata prin compararea monetarului faptic existent cu sumele înregistrare in rapoartele informative "X" ale caselor de marcat. fapta fiind prevăzut de art. 10, lit. d) din O.U.G 28/1999 si sanctionat de art. 11, alin. 1 lit. e) din O.U.G 28/1999.
 

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ##### ### ### ###### din data de 14.12.2023, petenta a fost sancționată contravențional de către intimat, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru săvârşirea contravenției prevăzută de art. 10 lit. d din O.U.G. nr. 28/1999 și sancționată de art. 11 lit. e pct. II din O.U.G. nr. 28/1999.
 
Despre Black Wave Center SRL

 
 
SC Black Wave Center SRL a fost înființată în anul 2011, are sediul social în municipiul Constanța, pe bulevardul Mamaia și are ca obiect de activitate „restaurante”. Adriana Strutinsky este asociat unic și administrator al firmei.

Black Wave Center SRL a obținut, prin negociere directă, 12 contracte de la Penitenciarul Poarta Albă pentru Servicii de catering.

 
De asemenea, firma și-a adjudecat 11 contracte în urma licitațiilor orgaizate de autorități publice locale, printre care: Direcția Generală Asistență Socială Constanța, Penitenciarul Tulcea, Ministerul Apărării - U.M 02175 Constanța și altele.
 
În anul 2022, firma a raportat o cifră de afaceri de 5.978.716 lei, 30 de salariați și un porfit de 1.070.773 lei.
 
Situația pentru anul 2023 arată astfel: o cifră de afaceri de  6.250.375 lei, 32 de salariați și un profit 807.697 lei.

 
 

Mai multe contracte, obținute de la autorități publice locale
 
 
Unitatea Militară 02175 din Constanța a atribuit recent un contract firmei SC Black Wave Center SRL, care va furniza îi va biscuiți. Societatea a câștigat, alături de o altă companie, două dintre loturile acordului-cadru, care au o valoare de 34.000 de lei, respectiv 8000 de lei.

 
Nu este primul contract pe societatea îl câștigă. Aceasta a mai încheiat în luna aprilie două acorduri-cadru cu Penitenciarul Tulcea, un contract cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
 

Pe parcursul anului 2023, a avut încheiate mai multe contracte pentru furnizare alimente și servicii de catering cu Penitenciarul Poarta Albă.
 

Tot în 2023, conducerea Primăriei Constanța a semnat cu această firmă un contract de prestări servicii privind achiziția serviciului de transport, montare – demontare drapele pentru sărbătorile naționale. Serviciul se va derula pe o perioadă de 12 luni de la emiterea primului ordin de lucru. Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului este de 138.906 lei fără TVA sau 165.298 de lei cu TVA.

 
Sorin Strutinsky, un apropiat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, a fost condamnat definitiv, în iulie 2020, la 10 ani și 8 luni de închisoare, pentru infracțiuni de corupție, într-un dosar în care a fost acuzat că a solicitat o şpagă de circa două milioane de euro.
 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
Firma deținută de Adriana Strutinsky, în proces cu ABADL, pentru un sector de plajă! Iată motivul
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii