Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă, lovită de nulitate absolută“ Cum a câștigat dr. Silvia Popi procesul cu Spitalul Județean Constanța! Decizia este definitivă

ro

10 Feb, 2022 00:00 6125 Marime text
  • Prin Decizia 28/2022, pronunțată în dosarul 940/118/2020, Curtea de Apel Constanța a reconfirmat hotărârea inițială a Tribunalului Constanța, pronunțată de completul LM 4, prezidat de magistratul Diana Ionela Faur.
  • Se arată în Hotărârea nr. 1390/2021 a Tribunalului Constanța, printre altele, că „deși formal a avut loc o cercetare disciplinară prealabilă [nr., a medicului Silvia Popi] aceasta nu a respectat standardele existente la nivelul pârâtei cu privire la procedura disciplinară, astfel încât măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută“.
  • Cele două instanțe au dispus „reintegrarea reclamantei în funcția avută anterior și obligă pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul“.
 
Două instanțe din Constanța au decis, în mod definitiv, revenirea medicului Silvia Popi pe post, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“ Constanța!
 
Iar aceasta, după ce judecătorii au ajuns la concluzia, printre altele, că „măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută“ în cazul medicului primar neurolog din cadrul Secției Neurologie a SCJU Constanța.
 
Se arată în Hotărârea nr. 1390/2021 a Tribunalului Constanța, reconfirmată recent de Curtea de Apel Constanța, prin respingerea apelurilor declarate în cauză, printre altele, că „deși formal a avut loc o cercetare disciplinară prealabilă [nr., a medicului Silvia Popi] aceasta nu a respectat standardele existente la nivelul pârâtei cu privire la procedura disciplinară, astfel încât măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută“.
 
Prin Decizia 28/2022, pronunțată în dosarul 940/118/2020, Curtea de Apel Constanța a reconfirmat hotărârea inițială a Tribunalului Constanța.
 
Părți în dosarul 940/118/2021 sunt medicul Silvia Popi, în calitate de intimat-reclamant, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în calitate de apelant-pârât și medicul Any Docu Axelerad, în calitate de apelant-intervenient.
 
Se arată în minuta hotărârii Curții de Apel Constanța că instanța „respinge apelurile ca nefondate. Obligă pe apelantul pârât la plata, către intimata reclamantă, a sumei de 5.950 de lei reprezentând cheltuieli de judecată“.
 
Decizia Curții este definitivă și, așa cum am menționat anterior, a reconfirmat Hotărârea 1390/2021 a Tribunalului Constanța, pronunțată de completul LM 4, prezidat de magistratul Diana Ionela Faur.
 

„Nu se face dovada parcurgerii procedurii cercetării disciplinare“
 
Astfel, în Hotărârea nr. 1390/2021, document citat pe Jurindex, judecătorii au arătat, printre altele, că „instanța reține că nu se face dovada parcurgerii procedurii cercetării disciplinare prealabile astfel cum este aceasta detaliată în Anexa 7 la CCM-necontestată de către pârâtă (nr., Spitalul Județean Constanța) - în sensul că nu au fost convocați toți salariații care erau sau ar fi trebuit să fie prezenți în locul și la data săvârșirii faptei și nici dovada comunicării către reclamantă a «acuzațiilor» astfel cum se prevede în Procedura cercetării disciplinare prealabile“.
 
Au mai spus judecătorii că „raportat la toate cele reținute anterior, deși formal a avut loc o cercetare disciplinară prealabilă aceasta nu a respectat standardele existente la nivelul pârâtei cu privire la procedura disciplinară, astfel încât măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută“.
 
Totodată, se arată în decizia Tribunalului Constanța, „în ceea ce privește critica de nelegalitate referitoare la faptul că decizia contestată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, instanța reține că decizia contestata nu cuprinde motivele pentru care apărările reclamantei au fost înlăturate, atunci când s-a decis sancționarea acesteia, în sensul să explice în mod clar cum au fost înlăturate apărările și în baza căror probe s-a făcut acest lucru de către pârâtă.“
 
Decizia de sancționare, lovită de nulitate absolută

 
Potrivit judecătorilor, „doar simpla mențiune în decizie că «apărările formulate de salariată sunt înlăturate de probele administrate în cauză» nu este suficientă pentru a considera că apărările reclamantei au fost analizate în concret“.
 
Concret, magistrații au mai spus că „pârâta avea obligația legală să detalieze în mod concret de ce au fost înlăturate apărările reclamantei, în baza căror probe s-a ajuns la această concluzie și care sunt argumentele concrete pentru care au fost înlăturate aceste apărări, așa cum este reglementat de art. 252 alin.2 lit.c din Codul muncii. În lipsa unor astfel de argumente concrete și a probelor care au stat la baza acestei decizii de înlăturare a apărării reclamantei, aceasta din urmă nu are posibilitatea să-și formuleze o apărare adecvată în cazul contestării deciziei de sancționare“.
 
„Lipsa în concret a acestor elemente in decizia de sancționare, așa cum prevăd normele imperative prevăzute de textele de lege mai sus arătate, face ca decizia de sancționare să fie lovita de nulitate absolută, unde vătămarea este prezumată de lege și singura măsură care se poate impune în acest sens este constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare aplicate reclamantei pe motive de nelegalitate. În lipsa unei legalități a deciziei contestate, instanța apreciază ca nu se mai impune si o analiza a temeiniciei, deoarece legalitatea primează în acest sens“, se arată în hotărârea judecătorilor.
 
În același sens, judecătorii au mai arătat că „tribunalul reține că cercetarea prealabilă administrativă nu trebuie sa fie pur formală, ci trebuie să respecte și dispozițiile imperative ale Codului muncii privind motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, cerințele impuse de dispozițiile art. 252 alin.2 C.muncii fiind imperative, lipsa lor este sancționată cu nulitatea deciziei de sancționare“.
 
Aastfel, acțiunea în instanță promovată de medicul Silvia Popi a fost admisă, decizia Tribunalului Constanța de a o admite fiind recent reconfirmată de Curtea de Apel Constanța.
 
Se mai arată în hotărârea instanței că aceasta „dispune reintegrarea reclamantei în funcția avută anterior și obligă pârâtul să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul“.
 
Sursa motivare: www.rolii.ro
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
CJC, nemulțumit de victoriile asistenților medicali ai Spitalului Județean Constanța
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii