Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:03 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monitorizare Expert Forum Finanțarea campaniilor pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. La PSD cea mai mare valoare a contribuțiilor s-a înregistrat în județul Constanța – 4 milioane de lei (DOCUMENT)

ro

18 Nov, 2024 17:00 1140 Marime text


sursă foto: Expert Forum
  • Expert Forum a analizat datele publicate de Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la finanţarea campaniilor electorale pentru prezidenţiale/parlamentare care acoperă o perioadă de două săptămâni
  • Astfel, competitorii electorali pentru alegerile prezidențiale au cheltuit în primele două săptămâni de campanie 47 de milioane de lei
  • Contribuțiile din partea candidaților la alegerile parlamentare sunt de 68,1 milioane de lei (aproape 700 de candidați care au declarat contribuții), la care se adaugă 25 de milioane de lei din transferuri de la partide
 



 
Până la data de 7.11.2024 au fost înregistrate contribuții din partea candidaților la alegerile parlamentare de 68,1 milioane de lei (aproape 700 de candidați care au declarat contribuții), la care se adaugă 25 de milioane de lei din transferuri de la partide.
Veniturile la alegerile parlamentare din 2020 au fost de 169 milioane de lei.

Au fost declarate de 25 de competitori electorali partide, la care se adaugă candidații independenți.


 


Contribuțiile candidaților la parlamentare
 
Contribuțiile declarate de PSD reprezintă 44% din valoarea totală, adică 30 de milioane de lei, de la 221 de candidați.

189 de candidații liberali au declarat 30% din totalul banilor intrați în campanie (20 de milioane).

AUR (97 de candidați) a declarat 6,3 milioane (9%), iar USR (62 de candidați) 3,2 milioane (5%).

La UDMR 28 de candidați au înregistrat contribuții de 1,2 milioane de lei, iar la SOS România 1,2 milioane provin de la 37 de candidați.

Forța Dreptei a adus 2,5 milioane de la 48 de candidați.

Valoarea maximă a contribuțiilor pentru fiecare funcție de senator sau deputat este de 198.000 lei.
 
218 de candidați care au depus valoarea maximă
 
Dintre aceștia 122 se regăsesc la PSD (20 la Constanța și 11 la Dolj), iar 73 la PNL (13 la București). La AUR (din 11 candidați cu contribuții maxime) 3 candidați de la Timișoara au depus suma maximă, iar la USR doi candidați au depus contribuții maxime.

Conform datelor publicate, Gigel Sorinel Știrbu ar fi depus 250.000 de lei, ceea ce reprezintă o depășire a limitei maxime permise.

Declarațiile de avere ale acestora nu au putut fi verificate, întrucât nu sunt disponibile pe portalul ANI, notează Expert Forum în analiză.

Cea mai mare parte a fondurilor provin din venituri proprii (77,5%) și împrumuturi (22%), donațiile reprezentând sub 0,5%.

La PSD, Forța Dreptei și PNL împrumuturile reprezintă aproape un sfert din bani, la AUR 10%, iar la USR o treime.

SOS România nu a declarat bani din împrumuturi.

România în Acțiune și REPER s-au finanțat majoritar din venituri proprii.


 


Candidatul independent Mircea Geoană a cheltuit mai mult decât USR

Din raportul cheltuielilor candidaților la alegerile prezidențiale reiese că cea mai mare sumă, 37 de milioane de lei, a fost cheltuită de Partidul Social Democrat (PSD), în timp ce candidatul independent Mircea Geoană a cheltuit mai mult decât Uniunea Salvați România (USR). Banii candidaților au fost alocați, în principal, pentru „servicii diverse” și promovarea în mediul online, radio sau televiziune.

Așadar, social-democrații au înregistrat în această perioadă facturi în valoare de 37 de milioane de lei, în condițiile în care restul competitorilor au cheltuit, împreună, aproape 10 milioane de lei. Din această sumă, PSD a cheltuit 12 milioane de lei pentru propagandă în mass-media, 10 milioane de lei pentru propagandă în online și 11 milioane de lei pentru vestimentație.

Social-democrații susțin că, până acum, și-au finanțat campania din fonduri proprii.

Propaganda în mediul online presupune, de exemplu, campaniile de promovare de pe pagina de Facebook a partidelor, în timp ce promovarea din mass-media presupune, de exemplu, promovarea de pe site-urile de știri.

Potrivit raportului întocmit de Expert Forum, în aceeași perioadă PNL a înregistrat facturi de 4,2 milioane de lei, AUR a înregistrat facturi de 1,87 milioane de lei, iar USR a înregistrat facturi de 1,2 milioane de lei.
 
Restul partidelor au cheltuit 1,1 milioane de lei în primele două săptămâni ale campaniei pentru alegerile prezidențiale.

În ceea ce privește veniturile, USR și PNL se bazează cel mai mult pe subvențiile primite de la stat, mai arată Expert Forum (2 milioane de lei în cazul USR și 750.000 de lei în cazul PNL).



Geoană conduce și în topul independenților

În cazul candidaților independenți, Mircea Geoană conduce topul cheltuielilor, cu 1,6 milioane de lei.

Acesta a raportat, în primele două săptămâni de campanie electorală, cheltuieli mai mari decât USR, de exemplu.

Geoană a raportat venituri de 1,6 milioane de lei pentru această perioadă, din care 24.000 de lei provin dintr-o donație, 1,5 milioane de lei din mai multe împrumuturi și 120.000 de lei din venituri proprii.

Cristian Diaconescu a declarat ca venituri pentru această campanie suma de 375.000 de lei, obținută dintr-un împrumut. La rândul ei, Ana Birchall a declarat ca venituri suma de 200.000 de lei, fonduri proprii.
 
Topul județelor din punct de vedere al contribuțiilor în campania electorală
 
Per total, cei mai mulți bani s-au adus în Constanța (59 milioane lei), București (60 milioane lei), Argeș (38 milioane lei) și Dolj (29 milioane lei), iar cei mai puțini în Caraș Severin (105 mii lei) și Harghita (9.800 lei).

Nu s-au înregistrat contribuții în toate județele.

De exemplu, la PSD cea mai mare valoare a contribuțiilor s-a înregistrat în județul Constanța – 4 milioane de lei, urmat de Dolj (2,1 milioane lei), Mureș (1,9 milioane lei), Galați (1,8 milioane lei) și Argeș (1,5 milioane lei).

În București s-au declarat 2,2 milioane lei. Cel mai puțin s-a înregistrat în Bistrița Năsăud – 98 mii lei și Sălaj – 150 mii de lei, însă sunt județe cum ar fi Caraș Severin, Vaslui, Covasna, Harghita sau Hunedoara unde nu s-a înregistrat nicio contribuție până la momentul publicării acestui raport.
 
Din totalul contribuțiilor, 63% din fonduri au fost declarate pentru Camera Deputaților.

La PSD a existat un flux mare de contribuții declarate în primele zile, urmând ca apoi să fluctueze. La PNL contribuțiile au fost declarate crescător.
 
Transferuri ale partidelor politice la parlamentare


Suplimentar față de contribuțiile candidaților, șapte partide au transferat 25 de milioane de lei în campanie la nivel central, iar din aceștia 3,7 milioane de lei au fost transferați la nivelul circumscripțiilor.

18 milioane provin de la PSD, 2,8 de la USR, 2 de la AUR, 1,3 de la UDMR, iar 500 mii lei de la PNL.

Majoritatea banilor provin din fonduri private și doar 0,3 milioane de lei au fost declarate de către USR din subvenții.

Sursa veniturilor nu este detaliată decât la o parte din partide. UDMR a adus banii din donații, REPER dintr-un împrumut de la persoane fizice, iar PNL din cotizații, donații, împrumuturi. Restul menționează doar finanțare privată, care poate fi diversă, conform legii. Având în vedere că vorbim de fonduri colectate în afara campaniei, este dificil să realizăm un traseu exact la sursei fondurilor.
 
În cazul unor partide este și imposibil. Dacă partidele sunt obligate să raporteze sursa veniturilor anual (până la finalul lunii aprilie), nu sunt obligate să raporteze și pe parcursul anului, deci nu avem o imagine la zi.
 
De asemenea, rapoartele sunt foarte diferite – dacă la PNL sau AUR avem informații despre fiecare donator, cotizant sau persoană care a împrumutat partidul, la PSD sau USR nu avem aceste informații detaliate, ceea ce reduce transparența procesului.

Astfel, la alegerile din 2024 PSD a declarat zeci de milioane de lei din fonduri private care se rambursează, fără ca publicul să știe de fapt originea acestor bani (doar AEP are acces la informații).
 


Cheltuielile la alegerile parlamentare
 
Competitorii electorali au cheltuit până pe 7 noiembrie 29,5 de milioane de lei.

PSD a cheltuit 16,0 mil lei, PNL 5,3 mil lei, AUR 2,1 mil lei, USR 2,1, iar UDMR 600 mii lei.
 
Unele dintre firmele care au primit cei mai mulți bani au legături cu partidele, fiind deținute chiar de membri de partid sau persoane care au împrumutat partide la un moment dat. Având în vedere că cheltuielile partidelor care primesc mai mult de 3% din voturi se rambursează de la bugetul de stat, finanțarea campaniei devine o formă de susținere a firmelor de partid sau de recompensare a unor persoane care finanțează partidele la nevoie. 

La nivel de partid, PSD a cheltuit 5,5 milioane de lei pentru servicii de promovare online, din care 4,5 milioane de lei de la nivel central. Alte 6,5 mil au fost cheltuite pentru propagandă în mass media. PSD a cheltuit 3,3 milioane de lei pentru vestimentație destinată voluntarilor.
Din cele 5 milioane de lei cheltuite, PNL a alocat 30% pentru online (1,6 mil. lei), 25% pentru tipărituri (1,3 mil. lei) și 37% pentru categoria altele (2 milioane de lei). În categoria altele intră și vestimentație pentru voluntari, însă nu este clar cât reprezintă din total.

AUR a plătit 2,9 milioane de lei, din care 859 de mii de lei pentru tipărituri și 2 milioane pentru promovare online.

USR a cheltuit 1,2 milioane pe online (60%), suma fiind distribuită între 12 firme. Câte 350 mii de lei au fost alocați pe sondaje și tipărituri.
 
 
 
Suvenții partide
 
Până în luna octombrie partidele au primit 264 de milioane de lei din totalul de 387 de milioane de lei. Amintim că în septembrie Guvernul a alocat arbitrar în 73 de milioane de lei pentru subvenții. Au fost cheltuite până în luna septembrie 293 de milioane de lei.

PSD a primit până acum 103 de milioane de lei, PNL 85 de milioane de lei, USR 46 mil lei și AUR 23 mil. lei.

Partidele au transferat până acum puțini bani din subvenții pentru cele două campanii, iar PSD a ajuns la prezidențiale aproape de limita superioară a veniturilor și cheltuielilor.
 

Lista integrală de contribuții pe județe este disponibilă în raport și poate fi consultată în secțiunea „documente".



PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citește și:

Alegeri 2024 Expert Forum a lansat platforma votcorect.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii