Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:03 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedeapsă pentru Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța Închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

ro

03 Sep, 2020 00:00 8868 Marime text
  • În acest dosar, Ioan Albu a fost judecat sub control judiciar!
  • Fostul prefect al județului Constanța este acuzat de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
  • Decizia de azi a Judecătoriei Medgidia poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Magistrații de la Judecătoria Medgidia s-au pronunțat ieri, în primă instanță, în dosarul în care Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, este acuzat de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Instanța a decis condamnarea fostului prefect la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, fiind stabilit un termen de supraveghere de patru ani.


Pe durata termenului de supraveghere, Ioan Albu a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanța la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.


„Impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanța. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria/Consiliul Local Cobadin sau Primăria/Consiliul Local Ciocârlia, județ Constanţa, pe o perioadă de 120 de zile. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere“, potrivit minutei judecătorești.
 

Daune


Magistrații au admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă (...) (soția victimei) şi în consecinţă au obligat partea responsabilă civilmente, să plătească părţii civile (în limita plafonului legal) suma de 35.000 euro (echivalent lei la cursul BNR de la momentul plăţii efective), cu titlul de daune morale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la data plăţii integrale şi efective a sumelor datorate, sume ce urmează a fi actualizate în raport de rata inflaţiei.


Mai mult, Judecătoria Medgidia a admis, tot în parte, acţiunea civilă formulată de părțile civile (frații sangvini ai victimei) şi în consecinţă obligă partea responsabilă civilmente să plătească părţilor civile (în limita plafonului legal) câte 20.000 euro (echivalent lei la cursul BNR de la momentul plăţii efective), cu titlul de daune morale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la data plăţii integrale şi efective a sumelor datorate, sume ce urmează a fi actualizate în raport de rata inflaţiei.



Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de părțile civile (...) (persoane care au dezvoltat cu victima legături similare acelora dintre frați) şi în consecinţă obligă partea responsabilă civilmente să plătească părţilor civile (în limita plafonului legal) câte 5.000 euro (echivalent lei la cursul BNR de la momentul plăţii efective), cu titlul de daune morale, la care se adăugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale şi până la data plăţii integrale şi efective a sumelor datorate, sume ce urmează a fi actualizate în raport de rata inflaţiei.
 

Ioan Albu rămâne sub control judiciar


Mai trebuie precizat că instanța a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată faţă de Ioan Albu, motiv pentru care a decis să menţină această măsură până la o nouă verificare.


Decizia de ieri poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.


Hotărârea Judecătoriei Medgidia poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.


După cum menționam și în edițiile trecute, în acest dosar, Ioan Albu a fost judecat sub control judiciar!


În rechizitoriul întocmit, procurorii din Medgidia arată că, la data de 16 februarie, în jurul orei 19:15, Ioan Albu, fost prefect al județului Constanța, a condus pe drumurile publice având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (respectiv 2,45 g/l alcool pur în sânge la prima probă, ora 21.15, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge la a doua, recoltată la ora 22.15), autoturismul marca Range Rover cu nr. de înmatriculare CT (...) pe DN3. În timp ce circula dinspre localitatea Ciocârlia de Sus către comuna Cobadin, la km. 231+600 m, fostul prefect a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare CT (...), care circula regulamentar din sens opus și care era condus de numitul Tudor Aurel, în urma accidentului rutier rezultând moartea numitului Tudor Aurel.


Conform magistraților, în autoturismul marca Range Rover au fost găsite pe podeaua stângă spate un dop de plută și pe podeaua dreapta spate o sticlă de 0,75 l cu etichetă de Viișoara Cuvée Ioan, desfăcută, fără lichid. De asemenea, în actele oamenilor legii se mai arată că pe tapițerie (plafon, scaune) au fost identificate pete de lichid roșcat cu miros de vin.

După accident, Ioan Albu a fost internat în spital, ca urmare a rănilor suferite.

Pe data de 21 februarie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au solicitat Judecătoriei Medgidia arestarea preventivă a lui Ioan Albu, însă cererea a fost respinsă, prin decizia 3/2020 din data de 21 februarie, de Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia. Acesta a dispus ca fostul prefect să fie plasat în stare de arest la domiciliu.

Decizia Judecătoriei Medgidia a fost contestată la Tribunalul Constanța de către procurori, la data de 21 februarie. Pe data de 25 februarie, judecătoarele Monica Laura Tănase și Marinela Mitan, din Tribunalul Constanța, au menținut hotărârea judecătorului Marius Cătălin Croitoru, președintele Judecătoriei Medgidia. Pe cale de consecință, propunerea Parchetului Judecătoriei Medgidia de arestare preventivă a fostului prefect Ioan Albu a fost respinsă definitiv. Pe cale de consecință, Ioan Albu a rămas în stare de arest la domiciliu.

Pe data de 10 iulie, când Tribunalul Constanța, printr-o hotărâre definitivă, a menținut decizia Judecătoriei Medgidia, instanță ce i-a înlocuit măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

Cât timp se află sub imperiul acestei măsuri, Ioan Albu trebuie să respecte următoarele obligaţii pe durata măsurii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărei arie teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.

Pe timpul controlului judiciar, fostului prefect al județului Constanța i s-a impus să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească judeţul Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar care a dispus măsura; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lui de existenţă; c) să nu conducă vehicule cu propulsie mecanică; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.


Citește și

O femeie a murit după o operație la o clinică privată din Constanța. Magistrații încearcă de opt ani să stabilească cine se face vinovat de tragedie

Pasagerul unei mașini, împușcat în cap
Caz atipic de ucidere din culpă pe rolul Curții de Apel Constanța. S-a stabilit primul termen


Accident mortal, în aprilie 2016, pe DN3, dinspre Murfatlar către Cobadin. Prima condamnare
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii