Prejudiciul este imens! Un nou dosar DNA Constanța, trimis la judecată! Cine sunt inculpații
Prejudiciul este imens!: Un nou dosar DNA Constanța, trimis la judecată! Cine sunt inculpații
16 Nov, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
5286
Marime text
- Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la oficialii SC Silo Impex 2007 SRL cu privire la dosarul penal instrumentat de procurorii DNA Constanța, însă demersul nostru nu a fost posibil. În cazul în care aceștia vor dori totuşi să transmită un punct de vedere cu privire la dosar, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.
- SC Silo Impex 2007 SRL a fost fondată în baza cererii nr. 12144 din 21.05.2007, de Iulia Adina Davidică și de Daniel Gigi Tatu, domeniul principal de activitate fiind „comerț cu ridicata cu produse agricole brute și animale vi“, activitatea principală: comerț cu ridicata cu cereale, semințe și furaje.
- Potrivit Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 5397/29.IX.2008, prin Hotărârea nr.2/2008 la actul constitutiv al societății, Davidica Iulia Adina și Daniel Gigi Tatu au decis hotărât retragerea din societate a lui Tatu Daniel Gigi. În acest context, Davidica Iulia Adina a devenit asociat unic cu drepturi depline și administrator pe o perioadă nedeterminată.
- În prezent, Daniel Gigi Tatu este consilier local din partea Partidului Național Liberal.
- Contactat telefonic, Daniel Gigi Tatu a declarat că a figurat foarte puțin în Silo Impex 2007 SRL și că a părăsit societatea din cauza unor probleme persoane. „Îmi aduc aminte că la noi sau trei ani după ce am ieșit eu din firmă au apărut ceva probleme“, a mai declarat pentru ZIUA de Constanța consilierul local Daniel Gigi Tatu.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Iulia Adina Inanc (fosta Davidică), Nicolae Daniel Tănase și Silo Impex 2007 SRL.
Dosarul 8449/118/2021 având ca obiect „infracţiuni de evaziune fiscală“, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța.
Primul termen în faza camerei preliminare a fost stabilit pentru data de 01 februarie 2022.
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Surse judiciare arată că, în prezenta cauză, procurorii DNA au calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei.
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 15 noiembrie 2021, SC Silo Impex 2007 SRL (inactivă fiscal) a fost fondată în anul 2007, are sediul social în municipiul Constanţa, str. Nicolae Iorga, are ca obiect de activitate „comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat“ și este controlată de Valentin Beldan - asociat unic.
Silo Impex 2007 a fost fondată în 2007 de Iulia Adina Davidică și de Daniel Gigi Tatu, cel din urmă fiind în prezent consilier local din partea Partidului Național Liberal.
Date financiare
2018
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 0 lei
Profit net: 0 lei
Angajați: 0
2017
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 0 lei
Profit net: 0 lei
Angajați: 0
2016
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 0 lei
Profit net: 0 lei
Angajați: 0
2015
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 0 lei
Profit net: 0 lei
Angajați: 0
2014
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 0 lei
Profit net: 0 lei
Angajați: 0
2013
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 0 lei
Profit net: 0 lei
Angajați: 0
2012
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 0 lei
Profit net: 0 lei
Angajați: 0
Potrivit Confidas.ro, Iulia Adina Davidica apare în SC Silo Media Grup SRL (inactivă fiscal), fondată în 2012, cu sediul social în municipiul Constanţa, Drumul National 3C Ovidiu-Constanța și are ca obiect de activitate „comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun“.
Asociat unic apare Iulia Adina Davidica.
Date financiare
2013
Cifra de afaceri: 204.177 lei lei
Cheltuieli: 197.459 lei
Profit net: 593 lei
Angajați: 2
2012
Cifra de afaceri: 0 lei
Cheltuieli: 746 lei
Profit net: -746 lei
Angajați: 0
Afaceri cu cereale
Amintim că în luna aprilie 2011, Biroul Investigarea Fraudelor din cadrul Serviciului Transporturi Maritime Constanţa a anunțat că „Valentin B., de 36 de ani, din Constanţa şi Iulia D., de 29 de ani, din Buzău, administratori ai unei societăţi comerciale din Constanţa sunt suspectaţi că, în perioada iunie 2007 - septembrie 2010, au evidenţiat în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni comerciale din acestea rezultând obligaţii de plată stabilite suplimentar la bugetul consolidat al statului“.
Cei doi administratori sunt bănuiţi că în momentul achiziţionării şi comercializării de cereale au întocmit în fals avize de expediţie şi facturi fiscale efectuând cu ştiinţă înregistrări în contabilitate în acest sens.
„În urma extinderii cercetărilor au rezultat obligaţii de plată stabilite suplimentar la bugetul consolidat de stat sub formă de TVA, în valoare de peste 33.000.000 de lei, precum şi sub formă de impozit pe profit, în valoare de peste 26.300.000 de lei“, mai arată poliţiştii.
Potrivit Vrajitorul.eu, SC Silo Impex 2007 S.R.L. a fost fondată în baza cererii nr. 12144 din 21.05.2007, de Iulia Adina Davidică și de Daniel Gigi Tatu, domeniul principal de activitate fiind „comerț cu ridicata cu produse agricole brute și animale vi“, activitatea principală: comerț cu ridicata cu cereale, semințe și furaje.
Potrivit Monitorului Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 4522/15.VIII.2008,
Davidica Iulia Adina și Tatu Daniel Gigi – asociați în cadrul societății comerciale Silo Impex 2007 SRL au decis schimbarea sediul sociat al societății în Constanța,
str. Soveja, dar și actualizarea obiectului de activitate al societății așa cum a fost înregistrat în Registrul Computerizat.
Potrivit Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 5397/29.IX.2008, prin Hotărârea nr.2/2008 la actul constitutiv al societății, Davidica Iulia Adina și Tatu Daniel Gigi au decis hotărât retragerea din societate a lui Tatu Daniel Gigi, În acest context, Davidica Iulia Adina a devenit asociat unic cu drepturi depline și administrator pe o perioadă nedeterminată.
Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, nr. 1754/25.III.2009 23 arată că, prin Hotărârea nr. 1/06.03.2009, Davidica Iulia-Adina a decis schimbarea sediului societății în Constanța, str. Nicolae lorga.
Prin Hotărârea Asociatului Unic nr. 1/01.06.2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea A IV-A, Nr. 2560/11.VI.2010, Davidica Iulia-Adina s-a retras din firmă, prin cesiunea la valoarea nominală a părților sociale, a celor 20 părți sociale, pe care le dețin către Beldan Valentin, care a devenit asociat unic.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Din ciclul consacrat al achitărilor judecătorului Epure
Povestea procesului cu „happy-end" al afaceristei suspectate de mega-prejudiciu
Cifră de afaceri de ordinul sutelor de miliarde în cazul constănţenilor cercetaţi pentru evaziune fiscală
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii