Premieră la Bac 2020, în Dobrogea! Un elev șef de promoție din Tulcea, eliminat după ce i-a sunat telefonul la examen, a primit o nouă șansă în justiție
Premieră la Bac 2020, în Dobrogea!: Un elev șef de promoție din Tulcea, eliminat după ce i-a sunat telefonul
24 Feb, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
6262
Marime text
- Hotărârea a fost pronunțată marți, 22 februarie 2021, de Tribunalul Tulcea, însă poate fi atacată de autorități în recurs, caz în care cuvântul final va reveni Curții de Apel Constanța.
- Şef de promoţie, şef de clasă, cu rezultate deosebite la învăţătură, tânărul elev tulcean a fost la un pas de a rata complet bacalaureatul după ce, la ultima probă de examen, telefonul uitat într-un buzunar al pantalonilor l-a anunţat cu un sunet strident că are o notificare pentru una dintre aplicaţii.
- Comisia de examen a decis eliminarea elevului de la Bac, anularea rezultatelor tuturor probelor anterioare susținute și interzicerea liceanului de a mai susține bacalaureatul timp de doi ani.
- Hotărârea Comisiei a fost anulată recent de Tribunalul Tulcea.
- Dosarul este înregistrat sub numărul 789/88/2020 și ar putea fi trimis la Constanța, dacă Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, comisiile de bacalaureat sau liceul ar declara recurs împotriva hotărârii judecătorilor tulceni.
Un elev din Tulcea a învins în instanță Inspectoratul Școlar Județean și a reușit să obțină anularea procesului-verbal prin care fusese eliminat din examenul de Bacalaureat 2020!
Hotărârea a fost pronunțată marți, 22 februarie 2021, de Tribunalul Tulcea, însă poate fi atacată de autorități în recurs, caz în care cuvântul final va reveni Curții de Apel Constanța.
Dosarul este înregistrat sub numărul 789/88/2020 și ar putea fi trimis la Constanța, dacă Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, comisiile de bacalaureat sau liceul ar declara recurs împotriva hotărârii judecătorilor tulceni.
Notificare pentru aplicații, aproape de finalul probei
Şef de promoţie, şef de clasă, cu rezultate deosebite la învăţătură, tânărul elev tulcean a fost la un pas de a rata complet bacalaureatul după ce, la ultima probă de examen, telefonul uitat într-un buzunar al pantalonilor l-a anunţat cu un sunet strident că are o notificare pentru una dintre aplicaţii.De emoţii, din neatenție, dar şi din obişnuinţă, spune tânărul, la ultima probă a uitat complet de telefonul mobil, pe care l-a lăsat, cu sunetul la volum maxim, în buzunarul hainelor.
Aproape de finalul probei, smart phone-ul l-a anunţat, tare şi conştiincios, că are o notificare. A fost de ajuns pentru ca profesorii din comisia de bacalaureat să considere că aceasta este o tentativă de fraudare a bacalaureatului.
Tânărul a fost eliminat din examen, rezultatele probelor anterioare i-au fost anulate şi i s-a interzis să mai dea Bac-ul încă doi ani acum înainte.
Procesul-verbal de sancționare, suspendat și apoi anulat
Cazul a ajuns în instanță, unde adolescentul şi-a încredințat destinul judecătorilor, cerându-le acestora să anuleze procesul verbal de eliminare din examen şi să îi permită să susţină Bacul anul acesta.La finele verii trecute, judecătorii Curții de Apel Constanța au decis în mod definitiv să suspende ordinul prin care elevul fusese eliminat de la Bac, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acestui act.
Acum, judecătorii Tribunalului Tulcea, prima instanță care analizează cazul, au decis să admită acțiunea liceanului șef de promoție și să anuleze procesul-verbal.
În minuta Hotărârii nr. 357/2021, pronunțată în dosarul 789/88/2020, se arată că instanța „admite cererea. Dispune anularea procesului-verbal de sancționare a reclamantului nr. (...)/25.06.2020“.
Așa cum am precizat anterior, hotărârea Tribunalului Tulcea poate fi atacată în recurs, la Curtea de Apel Constanța, în termen de 15 zile de la comunicare.
Ce susținea elevul
După cum arătam în edițiile anterioare, în Hotărârea nr. 554/2020 a Triunalului Tulcea, citată pe Jurindex, se arată că adolescentul a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Comisia Județeană de Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2020 din ISJ Tulcea, Comisia de Bacalaureat din Centrul de examen unde a susținut primele probe, dar și liceul.Acesta a cerut ca „prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării p rocesului-verbal nr. (...)/25.06.2020 de sancționare a candidatului C. F. și anexei acestuia, până la soluționarea definitivă a dosarului privind anularea acelorași acte administrative, cu consecința de a se permite reclamantului înscrierea la sesiunea a II-a a examenului de bacalaureat 2020 (...) și recunoașterea notelor obținute la probele scrise de limba și literatură română și matematică tehnologică“, potrivit www.rolii.ro.
Băiatul a arătat că prin procesul-verbal contestat a fost sancționat cu eliminarea din proba scrisă, motivul fiind că în buzunarul pantalonilor a fost descoperit un telefon mobil, în urma unui mesaj / apel.
„Referitor la descoperirea acelui telefon ca material interzis în cadrul probei arată reclamantul că s-a prezentat la liceu, era a treia și ultima probă pe care o susținea în cadrul bacalaureatului, a venit la timp, a trecut de triajul epidemiologic, a mers să își lase bagajele în sala special amenajată în acest scop, loc în care anterior depozitării genții și-a scos din buzunar e actele, telefonul, portofelul“, conform sursei citate.
Băiatul a arătat că „din portofel și-a luat cartea de identitate, a lăsat restul obiectelor în geantă și, din neglijență, neatenție, obișnuință a pus telefonul în buzunarul pantalonului, acolo unde îl purta în mod obișnuit. Pe fondul emoțiilor și agitației inerente unui examen atât de important, telefonul a fost efectiv uitat în buzunar, iar obișnuința a făcut ca nici să nu îl mai simtă asupra sa“.
Obișnuința și emoțiile
Se mai arată că „a intrat în sala de examen la timpul potrivit, a discutat cu colegii, a început examenul și, undeva la aproape o oră de la începerea examenului, a primit o notificare de la o aplicație a telefonului. Telefonul nu a fost închis, nu a fost trecut pe silențios neexistând nicio tentativă de fraudă“.Totodată, adolescentul a mai susținut că „telefonul acela uitat în buzunar nici măcar nu era trecut pe modul silențios pentru că doar obișnuința și emoțiile au făcut ca aparatul să fie pus în buzunar, dacă exista vreo intenție de furt/copiere, atunci persoana care dorea să fraudeze l-ar fi trecut pe silențios, ar fi pregătit tentativa de fraudă, ceea ce nu a fost cazul a cum“.
„Arată reclamantul că este un elev bun, șef de clasă, membru al Consiliului Elevilor, șef de promoție, unul dintre puținii elevi ai Liceului H. C. care învață, se implică în activități extrașcolare, muncește de la începutul lunii iunie 2020. Toate aceste aspecte reies din foaia matricolă, din caracterizarea dirigintei, din recomandarea unui profesor, din diplomele obținute inclusiv din rezultatele obținute la materia pe care o susținea în examenul de la care a fost eliminat“, potrivit www.rolii.ro.
La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Tulcea au solicitat ca acțiunea adolescentului să fie respinsă ca inadmisibilă și nefondată.
„Reclamantul a fost declarat în mod temeinic și legal eliminat din examen, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale și totodată fără a mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat“, sunt susținerile ISJ, potrivit hotărârii instanței.
Dubii serioase
După ce au analizat toată situația, judecătorii Tribunalului Tulcea, prima instanță care judecă acest caz, au hotărât să suspende efectele procesului-verbal prin care liceanul a fost eliminat de la bac.Acum, judecătorii au decis și anularea procesului-verbal de sanacționare.
În Hotărârea nr. 554/2020, judecătorii au arătat că „în ceea ce privește tentativa de fraudă este de reținut că, din înregistrarea pusă la dispoziția instanței, rezultă că reclamantul avea telefonul mobil în buzunarul pantalonilor, iar acesta a sunat în timpul examenului, deci nu a fost comutat pe modul silențios, astfel că există dubii serioase cu privire la faptul că s-ar fi urmărit fraudarea examenului“.
Mai mult, spun judecătorii, „prejudiciul este cu atât mai evident cu cât reclamantul a urmat cursurile unui liceu de specialitate, având rezulte bune, după cum rezultă din caracterizările depuse la dosar, iar imposibilitatea de a continua aceste studii la un nivel superior determină în mod cert efecte negative raportat la abilitățile dobândite pe parcursul celor patru ani de liceu“.
În întreg acest context, rămâne de văzut dacă hotărârea de anulare a procesului-verbal de sancționare va fi menținută de Curtea de Apel Constanța, în cazul în care dosarul va ajunge în faza de recurs.
Citește și:
Procesul care nu trebuia să existe!:
Elev despăgubit de Primăria Constanța, după ce a căzut tavanul clasei peste el
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii