Primarul Vergil Chițac, la judecată cu firma ctitorită de Radu Mazăre
Primarul Vergil Chițac, la judecată cu firma ctitorită de Radu Mazăre
11 Jun, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3852
Marime text
- Este vorba despre dosarul civil 2510/118/2021, în care UAT Municipiul Constanța este reclamantul, iar pârâți sunt Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, Paraschiva Barbu și companiile Nisipuri SRL și, respectiv, APV Media Turism SA.
- Cazul va fi analizat de judecătorii completului Fond civil 5 pe data de 6 octombrie 2021, după vacanța judecătorească, de la ora 11.00.
- În restul cauzelor se solicita instanței constatarea nulității absolute a mai multor contracte de vânzare cumpărare, precum și rectificarea mai multor cărți funciare în sensul radierii pârâților din cărțile funciare și intabularea dreptului de proprietate al UAT Municipiul Constanţa.
- În 2003, unic asociat al companiei Nisipuri figura fostul primar Radu Mazăre.
Este vorba despre dosarul civil 2510/118/2021, în care UAT Municipiul Constanța este reclamantul, iar pârâți sunt Constantin Ioan Dumitru Cocăneanu, Paraschiva Barbu și companiile Nisipuri SRL și, respectiv, APV Media Turism SA.
Cazul va fi analizat de judecătorii completului Fond civil 5 pe data de 6 octombrie 2021, după vacanța judecătorească, de la ora 11.00.
Obiectul dosarului îl reprezintă o cerere de „anulare act“, formulată de Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac.
Acțiunea a fos depusă la Tribunal odată cu restul acțiunilor intentate de Primăria Constanța pentru recuperarea prejudiciului stabilit de instanță în Dosarul Retrocedărilor, de la persoanele condamnate în cauză.
Ce spunea Primăria Constanța
U.A.T. Municipiul Constanța, legal reprezentată de primar, Vergil Chițac, a intentat acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului creat în Dosarul Retrocedărilor .
Mai exact, reprezentanții Primăriei Constanța anunțau că, pe data de 1 aprilie 2021, au fost depuse la Tribunalul Constanța mai multe cereri de chemare în judecată prin care se solicită instanței obligarea pârâților la plata sumei de 11.733.999 dolari și 11.011.021,40 euro reprezentând o parte a prejudiciului cauzat patrimoniului UAT Municipiul Constanța.
De asemenea, în restul cauzelor se solicita instanței constatarea nulității absolute a mai multor contracte de vânzare cumpărare, precum și rectificarea mai multor cărți funciare în sensul radierii pârâților din cărțile funciare și intabularea dreptului de proprietate al UAT Municipiul Constanţa.
Legat de aceste acțiuni, primarul Vergil Chițac anunța: „Am depus acțiuni în instanță pentru recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată. Am făcut acest pas pe care defuncta administrație a refuzat să-l facă pentru a-și proteja capii și acoliții. Am încredere că justiția ne va da și de această dată dreptate și vom recupera prejudiciul cauzat“.
„În cele șase dosare inițiate de municipalitate sunt implicați mai mulți pârâți, printre care menționăm: Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Ramona Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Cristian Talpău, Ciocăneanu Constantin, Barbu Paraschiva, Georgică Giurgiucanu, Dragoș Săvulescu, Cristian Borcea, APV Media Turism SA sau Nisipuri SRL. Pe bunurile pârâților, instanța a dispus, de asemenea, măsura sechestrului asigurator pentru recuperarea prejudiciului“, se arăta în comunciatul remis la momentul respectiv de reprezentanții Primăriei Constanța.
În Dosarul Retrocedărilor, fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv la nouă ani de închisoare.
„Prin Decizia nr 32/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a dispus desființarea totală sau parțială a mai multor dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și a altor înscrisuri reținându-se prejudiciul cauzat de subevaluarea terenurilor ce au fost acordate în compensare. De asemenea, instanța a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor cercetate în cadrul acestui dosar, în sensul revenirii unor terenuri (unele libere de sarcini, iar altele cu sarcini, inclusiv construcții, cu unul sau mai multi proprietari) în domeniul public ori privat al Unității Administrativ Teritoriale municipiul Constanta“, se mai preciza în comunicatul primăriei legat de aceste acțiuni.
Despre Nisipuri
În ce privește compania Nisipuri, amintim că, în 2003, unic asociat figura ca fiind Radu Mazăre. Ulterior, acesta i-a cooptat în firmă pe mama şi pe fraţii săi, dar şi pe Gabi Stan, fost viceprimar al Constanței. Mai târziu, în 2004, acţiunile lui Mazăre au fost cesionate către Redwood Enterprises Inc of Monrovia, Liberia, pentru ca în 2018 acţiunile să fie împărţite între firma cipriotă GKL Engineering LTD (99,921%) şi Victoria-Gabriela Mazăre (0,079%).Până în anul 2019, administrator a fost Alexandru Pimen Leca. Acesta, în 2008, cerea judecătorilor constănţeni ridicarea sechestrului pus de Direcţia Naţională Anticorupţie asupra terenului de 3.901,20 mp situat în Mamaia, zona Căpitănie – Vila Marina. Instanţele civile din Constanţa au respins atunci acţiunile intentate de Leca în numele SC Nisipuri, arătând că soluţionarea acestora cade în competenţa instanţelor penale.
În anul 2019, firma Nisipuri a fost preluată de dâmboviţenii Argentina şi Valerian Ştefănescu, ambii în vârstă de 70 de ani.
Potrivit Confidas.ro, consultat la data de 10 iunie 2021, Argentina Ștefănescu deține 99,92%, fiind și administratorul firmei, iar Valerian Ștefănescu deține 0,07%.
Conform sursei citate, în anul 2020, firma, care se ocupă cu „activități ale agențiilor turistice“, a avut un angajat, o cifră de afaceri de 136.000 de lei și profit net 138.397 de lei.
Pentru a reveni la procesul de la Tribunalul Constanța, indiferent care va fi decizia pronunțată de această instanță, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
„Nu mă mai interesează subiectul!“:
Firma ctitorită de Radu Mazăre rupe legăturile cu trecutul. Cine conduce acum SC Nisipuri SRL
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii