„Nu mă mai interesează subiectul!“ Firma ctitorită de Radu Mazăre rupe legăturile cu trecutul. Cine conduce acum SC Nisipuri SRL
„Nu mă mai interesează subiectul!“: Firma ctitorită de Radu Mazăre rupe legăturile cu trecutul. Cine
23 Oct, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
5457
Marime text
Ctitorită de fostul primar Radu Mazăre, trecută prin sechestrul pe terenuri pus de DNA, dar şi prin celebrul proces al retrocedărilor din Constanţa, alături de Mazăre şi de ceilalţi acuzaţi din cauză, firma Nisipuri rupe legăturile cu trecutul.
Alexandru Pimen Leca, administrator timp de mai bine de zece ani al societăţii, şi-a încheiat şi el mandatul de reprezentare şi a predat Nisipurile în mâinile noilor acţionari, dâmboviţenii Argentina şi Valerian Ştefănescu, ambii în vârstă de 70 de ani. La telefon, Alexandru Leca ne-a declarat iniţial că nu îl interesează subiectul „Nisipuri“, iar apoi ne-a precizat că nu îi cunoaşte pe noii acţionari, la fel cum nu cunoştea nici vechiul acţionar, firma cipriotă. La rândul său contactată telefonic, Argentina Ştefănescu, proaspătul administrator, drept răspuns la întrebarea cum de au preluat tocmai firma Nisipuri, s-a minunat ce multe întrebări punem şi a dorit să încheiem discuţia.
Declaraţia lui Alexandru Pimen Leca
„Nu mă mai interesează subiectul «Nisipuri»“, ne-a declarat iniţial Alexandru Pimen Leca, cel care, timp de mai bine de 10 ani, a fost administratorul firmei, reprezentându-i interesele inclusiv în instanţă, împotriva sechestrului pus de DNA asupra bunurilor societăţii. Ulterior, acesta ne-a confirmat preluarea acţiunilor SC Nisipuri de către Argentina şi Valerian Ştefănescu, însă a precizat că nu îi cunoaşte pe noii acţionari şi că nici nu ştie cum de s-au pus bazele tranzacţiei de acţiuni. „Ştiu că undeva în vară a avut loc preluarea de acţiuni, însă nu pot să vă spun exact dacă a fost în luna mai, iunie ori iulie. Nu cunosc amănunte legate de cesionarea acţiunilor, eu doar am primit o înştiinţare de la firma asociată (nr. societatea cipriotă GKL Engineering LTD) să fac modificările la Registrul Comerţului“, a precizat Alexandru Pimen Leca.
De asemenea, acesta a adăugat că nu ştie nimic despre noii acţionari, că nu îi cunoaşte pe cei doi Ştefănescu şi că nu i-a întâlnit pe aceştia, la fel cum nu îl cunoaşte nici pe fostul acţionar majoritar al Nisipuri, respectiv firma cipriotă GKL Engeneering LTD. „Eu doar am primit mandatul de la firma asociată să fac modificările şi să introduc datele noi la Registrul Comerţului“, a mai adăugat fostul administrator SC Nisipuri.
„Vai, doamnă, puneţi aşa multe întrebări“
La rândul său contactată telefonic, Argentina Ştefănescu, totodată proaspăt acţionar majoritar al SC Nisipuri, cu 99,921%, ne-a închis iniţial telefonul când a auzit cine suntem şi de ce sunăm. Totuşi, am sperat că s-a închis din greşeală, aşa că am revenit cu telefonul, iar a doua oară am obţinut un scurt dialog. Iniţial, noul administrator ne-a declarat că sediul firmei nu se va muta şi va rămâne pe malul lacului Siutghiol, în zona Melody.
„Deocamdată, nu ne-am hotărât ce vom face efectiv cu firma ori ce activitate principală va avea, o să mai vedem pe parcurs. Vă pot spune însă că Nisipurile nu se vor muta de acolo de unde sunt acum (NR - sediul social este în Mamaia, în zona Melody, pe malul lacului Siutghiol)“, ne-a declarat Argentina Ştefănescu.
„Dar cum de v-aţi gândit, cum de v-a venit ideea să preluaţi tocmai firma Nisipuri, dumneavoastră şi noul acţionar fiind dintr-o cu totul altă zonă a ţării (NR - comuna dâmboviţeană Cojasca)?“, am apucat să întrebăm. Nu am apucat însă să şi dezvoltăm subiectul, întrucât noul administrator s-a minunat: „Vai, doamnă, puneţi aşa multe întrebări!“. Ulterior, aceasta a dorit să încheiem de 70 de ani discuţia.
Şi cum am fi putut să nu ne întrebăm cum de au dorit doi oameni, dintr-o altă zonă a ţării, să preia o firmă căreia nu îi vor schimba sediul social din Mamaia, Constanţa, şi pentru care datele existente la Registrul Comerţului arată pierderi (deci, profit 0) în ultimii trei ani?
Ce spune Registrul Comerţului
Pentru a cita datele de la Registrul Comerţului (consultat la data de 21.10.2019), este de menţionat că, în prezent, firma Nisipuri arată astfel: forma de organizare i-a fost schimbată, după cum arătam şi în ediţiile anterioare, din SA (societate pe acţiuni) în SRL (societate cu răspundere limitată). Sediul social este, aşa cum am spus, în Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, în zona Melody. Capitalul social subscris este de 90.022,2 lei, integral vărsat, iar natura capitalului este privat autohton 100%.
Acţionari sunt Argentina Ştefănescu (99,921%) şi Valerian Ştefănescu (0,079%), ambii în vârstă de 70 de ani (împliniţi recent). Argentina Ştefănescu îndeplineşte din data de 20 septembrie 2019 şi funcţia de administrator, după retragerea celui ce a deţinut rolul timp de mai bine de zece ani, Alexandru Pimen Leca. Argentina Ştefănescu are puteri depline şi mandat nelimitat.
Activitatea principală a firmei este în continuare reprezentată de „activităţi ale agenţiilor turistice“. Printre cele 266 de activităţi secundare se numără şi cultivarea plantelor şi a cerealelor, creşterea animalelor, activităţi de agricultură, fabricarea îngheţatei, distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice, fabricarea de articole de lenjerie de corp, tipărirea ziarelor, producţia metalelor preţioase, ceasuri, repararea navelor şi ambarcaţiunilor, diferite tipuri de comerţ, editare cărţi, restaurante, servicii de reprezentare media, bâlciuri şi parcuri de distracţii, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare şi multe, multe altele.
Cum arată cifrele
Emblema firmei Nisipuri este una complexă, reprezentând, conform sursei citate, „un cerc format dintr-o ancoră de culoare albastră. În partea stângă este scrisă denumirea societăţii SC Nisipuri SA cu litere negre, cu umbre verzi. Sub denumire sunt un vapor şi doi pescăruşi, iar în partea dreaptă un scafandru şi roza vânturilor“.
Activităţile prevăzute pentru sediul social de pe malul lacului Siutghiol sunt reprezentate de: „alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.“, „activităţi de închiriere şi leasing cu bunuri recreaţionale şi echipament sportiv“, „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“, „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“, „transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare“, „transporturi maritime şi costiere de pasageri“.
În anul 2016, SC Nisipuri a avut o pierdere brută de 36.640 de lei, trei salariaţi şi o cifră de afaceri netă de 252.237 de lei. În 2017, pierderea brută a fost de 115.509 lei, numărul salariaţilor 0, iar cifra de afaceri netă 210.839 de lei. În 2018, pierderea brută a fost de 64.196 de lei, salariaţi 0, cifră de afaceri netă de 142.403 lei.
Firmele noilor asociaţi
În ce îi priveşte pe proaspeţii asociaţi ai firmei, numele Argentinei şi al lui Valerian Ştefănescu se leagă de Asociaţia Familială Valerian Ştefănescu, înfiinţată în 2000 şi în prezent radiată. În anul 2012, numele lui Valerian Ştefănescu s-a aflat pe lista beneficiarilor ce au primit sprijin de la guvern pentru a depăşi efectele secetei din 2011-2012, suma încasată de la autorităţile dâmboviţene fiind de 1.000 de lei. Valerian Ştefănescu apare şi în Actul constitutiv al Grupului de Acţiune Locală „Ogoarele Vlasiei“, din Dâmboviţa, fiind membru fondator desemnat de SC Tehnica Agricola SRL.
De numele său se leagă şi firma Unikalux Com, din Târgovişte, aflată în dizolvare. La rândul său, Argentina Ştefănescu figurează şi în firma Agro Valden SRL Cojasca, înfiinţată în 2009 şi care se ocupă, în principal, cu „fabricarea altor produse din lemn, fabricarea articolelor din plută, paie şi din alte materiale vegetale împletite“, potrivit www.vrajitorul.eu.
Conform aceleiaşi surse, în 2016 firma a avut un angajat, profit brut 60.578 de lei şi cifra de afaceri 154.346 de lei. În 2017, profitul brut a fost 7.386 de lei, un singur angajat figura în societate, iar cifra de afaceri era 43.340 de lei. În 2018, numărul salariaţilor a rămas 1, profitul brut a fost 7.023 de lei şi cifra de afaceri 69.526 de lei.
Istoricul Nisipuri
Pentru a reveni la SC Nisipuri, este de menţionat, aşa cum arătam şi în ediţiile anterioare, faptul că în 2003, unic asociat figura ca fiind Radu Mazăre care, ulterior, i-a cooptat în firmă pe mama şi pe fraţii săi, dar şi pe Gabi Stan. Mai târziu, în 2004, acţiunile lui Mazăre au fost cesionate către Redwood Enterprises Inc of Monrovia, Liberia, pentru ca în 2018 acţiunile să fie împărţite între firma cipriotă GKL Engineering LTD (99,921%) şi Victoria-Gabriela Mazăre (0,079%).
Până de curând, administrator a fost Alexandru Pimen Leca. Acesta, în 2008, cerea judecătorilor constănţeni ridicarea sechestrului pus de Direcţia Naţională Anticorupţie asupra terenului de 3.901,20 mp situat în Mamaia, zona Căpitănie – Vila Marina. Instanţele civile din Constanţa au respins atunci acţiunile intentate de Leca în numele SC Nisipuri, arătând că soluţionarea acestora cade în competenţa instanţelor penale.
Citeşte şi:
Sentinţa din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, contestată de aproape 30 de ori
Cum a reuşit DNA să bage zâzania între Mazăre şi firma de suflet
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii