Revoltător! Două fetițe, agresate sexual, într-un bloc din Constanța. Suspectul așteaptă decizia Judecătoriei
Revoltător!: Două fetițe, agresate sexual, într-un bloc din Constanța. Suspectul așteaptă decizia Judecătoriei
29 Jan, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
1461
Marime text
Judecătoria Constanța urmează să ia o decizie în privința unui bărbat suspectat că ar fi agresat sexual două fetițe, în vârstă de 7 și 8 ani, într-un bloc din municipiul Constanța. Anchetatorii spun că acesta ar fi profitat de imposibilitatea copilelor de a-și exprima voința și le-ar fi atins în zone intime. Acesta este acuzat și că s-ar fi dezbrăcat și ar fi atins-o pe una dintre persoanele vătămate în zona genitală cu organul său sexual.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Basma Mihai, aflat în stare de arest la domiciliu, ar putea primi la începutul lunii februarie soluția în dosarul în care este cercetat penal.
La aceeași dată, Judecătoria Constanța va stabili dacă inculpatul va rămâne sau nu în arest la domiciliu, până la sentința finală.
În ambele situații, oricare va fi decizia instanței, va putea fi contestată la instanța superioară.
Prin rechizitoriul din data de 03.10.2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată, faptă prevăzută de dispozițiile art. 219 alin. 2 lit. c) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen. (în dauna persoanei vătămate ...) și agresiune sexuală, faptă prevăzută de dispozițiile art. 219 alin. 2 lit. c) C.pen. (în dauna persoanei vătămate ...), ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C.pen, constând în aceea că:
În perioada primăvara anului 2022 - vara anului 2022, în mai multe ocazii, dar de cel puțin cinci ori, în zile diferite și locuri diferite, respectiv în uscătorul și subsolul blocului (...), situat în mun. Constanța, (...), precum și într-o parcare aflată în proximitatea acestui (...) de imposibilitatea minorei (...), în vârstă de 8 ani, de a-și exprima voința, a dezbrăcat minora în partea inferioară a corpului, iar după ce s-a dezbrăcat și acesta, a exercitat asupra persoanei vătămate mai multe acte de natură sexuală, în sensul că a atins-o cu degetele în zona genitală, a atins-o cu organul său sexual în zona genitală și i-a plasat mâna minorei pe organul său sexual.
În data de 11.02.2023, în timp ce se afla în uscătorul scării B a blocului (...), situat în (...), profitând de imposibilitatea minorei (...), în vârstă de 7 ani, de a-și exprima voința, a exercitat asupra persoanei vătămate acte de natură sexuală, în sensul că prin spate, i-a introdus mâna în pantaloni, atingând-o în zona feselor.
Sursa text: Rejust.ro.
În secțiunea Documente poate fi parcursă în integralitate Încheierea finală nr. 868/2023, pronunțată de Judecătoria Constanța.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un bărbat, agresat sexual în Constanța! Unul dintre inculpați a murit, altul, așteaptă pronunțarea Curții de Apel, față de condamnarea primită
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii