Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:51 20 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal în CL Mangalia Aleșii liberali și primarul Cristian Radu îi acuză pe consilierii de la PSD-AUR-USR că-i blochează proiectele. Replicile celor acuzați nu au întârziat!

ro

19 Mar, 2025 17:00 362 Marime text
  • Scandalul a pornit după ce ieri, 18 martie, în cadrul ședinței de Consiliu Local Mangalia, la inițiativa USR au fost aprobate trei prelungiri ale unor contracte de concesiune încheiate acum 25 de ani cu doar 2 ani și nu cu 12 ani, așa cum suma propunerea primarului
  • Aceste concesiuni sunt pe cordonul Saturn-Venus, acolo unde spune primarul Radu Cristian că ar exista un proiect din bani europeni pentru realizarea unei zone de promenadă pentru localnici și turiști
  • Potrivit legii, dacă un proiect european de anvergură este dezvoltat într-o anumită zonă, terenurile sunt eliberate imediat, iar concesiunile anulate
  • Consilierii de la PSD-USR-AUR au revocat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților economice din Mangalia și au votat ca toate mașinile primăriei, ale spitalului, Goldtermului și tuturor instituțiilor ce depind de primărie să fie dotate cu echipament GPS pentru monitorizarea cheltuielilor
 
 
 
E scandal în Consiliul Local Mangalia, partidele politice cu reprezentare în Consiliu se acuză reciproc, primarul Cristian Radu acuză consilierii de la celelalte formațiuni politice, altele decât PNL.
 
Într-un comunicat de presă al PNL Mangalia, repostat și de primarul Cristian Radu, se fac următoarele precizări:
 
„În ultimii 10 ani prin inițiativele și votul nostru, Mangalia a atras aproape 100 de milioane de euro, bani europeni. În acest timp, am fost atacați constant cu minciuni de câțiva indivizi care i-au pacalit pe oamenii din oraș să le acorde votul.
 
Astăzi (n.r. ieri, 18 martie ), la inițiativa USR și în ciuda celor câteva sute de votanți care i-au ales tocmai pentru că au promis că nu vor vinde Mangalia la bucată, acei indivizi vor vota (n.r. au votat) ca terenurile orașului dintre Saturn și Venus, să rămână la apropiații lor, la un preț stabilit în urmă cu 20 de ani.
 
Câți dintre dumneavoastră nu și-ar dori să achiziționeze un apartament, un teren sau orice altceva la prețul din anul 2000?
 
În prezent, pe tronsonul Saturn - Venus se lucrează la un proiect ce s-ar face tot din bani europeni pentru realizarea unei zone de promenadă pentru toți localnicii și turiștii care ne vizitează, nu doar pentru câțiva dintre apropiații lor.
 

De asemenea proiectul are în vedere o zonă de cluburi și restaurante moderne pentru tineri realizate din structuri demontabile ce ar aduce beneficii importante orașului.
 
Acest lucru a fost anunțat public, de aici probabil și graba consilierilor alianței PSD-AUR-USR, de a bloca proiectele orașului.
 
În timp ce noi propunem proiecte de dezvoltare din bani europeni, ei propun să continue împărțeala terenurilor făcută acum mulți ani de niște traseiști politici, foști primar și viceprimar, care acum au ajuns consilieri locali din partea PSD și USR.
 
 
Radu Cristian, primar Mangalia, sursa foto: Facebook


Recent, noi am propus și votat modernizarea stațiunilor Venus, Cap Aurora și Jupiter, acestea sunt genul de proiecte cu care venim noi.
 
Proiectele alianței PSD-AUR-USR urmăresc interese personale și cât mai mult scandal.
 
Chiar au condiționat liniștea în Consiliul Local cu rezolvarea intereselor personale. Acesta este motivul pentru care nu vom putea face niciodată alianță cu acești oameni pentru că ar fi o alianță împotriva tuturor cetățenilor orașului, indiferent pe cine au susținut în alegeri”, au transmis liberalii de la Mangalia.



 
Mărul discordiei... prelungirea cu doar 2 ani a unor contracte de concesiune încheiate în urmă cu 25 de ani
 
USR are doi consilieri la Mangalia. Semiran Abdurefi, afirmă la rândul său că „primarul Mangaliei s-a supărat, pentru că reușim să aducem un echilibru în Consiliul Local Mangalia și că, în ciuda opoziției sale, aprobăm proiecte pentru cetățenii orașului, precum și pentru agenții economici.


Semiran Abdurefi, consilier local USR Mangalia

Abdurefi detaliază că s-a aprobat, în ședință CL Mangalia din 18 martie a.c., un proiect prin care „am decis să montăm, pe toate mașinile primăriei, ale spitalului, Goldtermului și tuturor instituțiilor ce depind de primărie, echipament GPS. Vom putea, astfel, să monitorizăm “plimbările” din banii publici ale tuturor funcționarilor care profită de mașinile instituției, în timpul liber, și nu numai.

Am revocat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților economice din Mangalia. Regulament pe care noi, consilierii USR l-am numit Regulament Șpăgilor, pentru că acesta era așa conceput, încât a fost foarte ușor ca un director din primărie precum Doru Colgiu să poată solicita de la fiecare agent economic șpăgi anuale de 15.000 de euro.

Doru Colgiu este fostul director al firmei de termoficare a Mangaliei, în prezent judecat pentru luare de mită.

Ce l-a supărat atît de rău pe Radu Cristian? Faptul că am aprobat prelungirea, cu doar doi ani, a unor contracte de concesiune.
Spune primarul că acele concesiuni sunt pe cordonul Saturn-Venus, acolo unde ar exista un proiect măreț din bani europeni.
Îi reamintesc că și Aleea Teilor și Parcul Evergreen au fost prezentate ca fiind realizate din fonduri europene, dar că primăria le-a pierdut, pe ambele, iar noi și copiii noștri vom plăti din banii noștri această greșeală”, susține Semiran Abdurefi.

Cele trei concesiuni s-au prelungit în ședința de ieri pe o perioadă de numai doi ani, la propunerea consilierilor USR. Concesiunile au fost încheiate acum 25 de ani și urmau să fie prelungite cu încă 12 ani.

Potrivit legii, dacă un proiect european de anvergură este dezvoltat într-o anumită zonă, terenurile sunt eliberate imediat, iar concesiunile anulate.

Organizația PSD Mangalia respinge „manipulările” promovate de primarul PNL
 
Printr-un comunicat de presă și organizația PSD Mangalia respinge afirmațiile primarului Radu Cristian și ale PNL Mangalia.
Social-democrații afirmă că acuzațiile lansate în spațiul public nu sunt altceva decât o încercare disperată de a dezinforma cetățenii și de a ascunde abuzurile din administrația locală.


Consilierii locali PSD Mangalia și viceprimarul PSD, Paul Foleanu, sursa foto Facebook

Aceștia mai susțin că „Mangalia este victima unei găști care a condus discreționar și abuziv orașul, în frunte cu primarul Radu Cristian, care uită să dea socoteală cetățenilor pentru prejudiciul de peste 2 milioane de euro pentru care este trimis în judecată, într-un dosar de corupție, de către DNA Constanța”.

Prin același comunicat, PSD spune că în Consiliul Local Mangalia, nu există nicio alianță PSD-AUR-USR. Cu toate acestea, consilierii PSD transmis că nu vor accepta abuzuri și decizii netransparente.

„Primarul acuză consilierii că au votat prelungirea unor contracte de concesiune pentru terenuri pe cordonul Saturn-Venus. În realitate, acele contracte au fost încheiate legal, iar orice decizie privind acestea trebuie luată în baza legii, nu a ambițiilor personale ale primarului. În sedința de consiliu nu s-a concesionat nici un teren, ci s-a prelungit valabilitatea unor contracte existente și perfect legal incheiate”, se mai arată în comunicatul PSD Mangalia.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Primăria Mangalia atacă la Curtea de Apel Constanța hotărârea Tribunalului care o obligă să plătească peste 100.000 de lei către două societăți comerciale
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii