Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:42 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se rejudecă procesul fostului arhitect-şef Sorin Munteanu vrea să desfiinţeze organigrama prin care Făgădău şi-a reorganizat aparatul din Primărie (documente)

ro

15 May, 2019 00:00 5932 Marime text
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis, la sfârşitul anului trecut, trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dosarului 8727/118/2017*, care are ca obiect anularea actului administrativ Hotărârea Consiliului Local Municipal Constanţa nr. 271/25.08.2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa (vezi secţiunea „Documente”).
 
Părţi în dosar sunt fostul arhitect-şef al municipiului Constanţa - din anul 2016 - Sorin Viorel Munteanu, în calitate de reclamant, şi Primarul Municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, în calitate de pârâţi.
 
Aceasta este soluţia pe scurt a magistraţilor de la Curtea de Apel Constanţa, care au decis rejudecarea dosarului: „Respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată. Admite recursul. Casează în tot hotărârea recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.12.2018. red. jud. M. Şerban gref. T. Omer Document: Hotărâre  1552/2018 12.12.2018”.
 
În vara anului 2016, Sorin Viorel Munteanu devenea şef al Serviciului Urbanism, iar o lună mai târziu, Munteanu a fost delegat pentru a putea semna documentaţiile de urbanism timp de jumătate de an ca arhitect-şef al municipiului Constanţa. După aprobarea noii organigrame şi a regulamentului de organizare şi funcţionare a Primăriei Constanţa şi al aparatului de specialitate al primarului, care a avut loc în vara anului 2017, a fost adoptată şi metodologia de testare a angajaţilor care fac parte din departamentele ce s-au reorganizat şi din cele unde urmau să fie desfiinţate anumite posturi.
 
„Funcţionarii publici care vor rămâne în afara organigramei, acolo unde posturile lor se vor desfiinţa, pot opta pentru funcţiile vacante în cazul în care corespund din punctul de vedere al cerinţelor şi, ulterior, se pot prezenta la concurs. Sperăm ca în decembrie să organizăm aceste concursuri şi să începem angajările în departamente. Avem nevoie de angajaţi la Poliţia Locală, la Urbanism, dar şi în alte servicii“, preciza în august 2017, primarul Decebal Făgădău.

Urmare a modificării organigramei aparatului primarului, postul lui Sorin Viorel Munteanu, care în acel moment deţinea funcţia de şef Serviciu Urbanism grad II, s-a reorganizat. La fel şi cel al Nicoletei Constantin, la acel moment şef Serviciul Autorizaţii în Construcţii.
 
În urma comasării celor două servicii şi înfiinţării unei funcţii de inspector, clasa I, grad debutant, în cadrul structurii nou înfiinţate, care va purta denumirea de Serviciul Autorizări, urmau să existe 34 de funcţii publice, din care 33 de funcţii publice de execuţie, o funcţie publică de conducere de şef serviciu, grad II.
Au urmat concursuri pentru Serviciul Autorizaţii în Construcţii. Fostul arhitect-şef s-a înscris la concurs, dar nu a reuşit să obţină punctajul necesar. În schimb, Nicoleta Constantin a devenit şef serviciu.
 

Contactat telefonic, fostul arhitect-şef al municipiului Constanţa, Sorin Munteanu, spune că nu are dovezi că cineva a urmărit să îi înlăture din Primărie, în schimb, consideră că modificarea organigramei i-a prejudiciat postul, pentru care totuşi s-a prezentat la concurs. Munteanu nu a dorit să comenteze modalitatea în care s-a desfăşurat concursul în sine, ci doar faptul că din comisia de examinare nu a făcut parte nici măcar un arhitect, aşa cum ar fi fost normal. De altfel, Munteanu consideră că acest concurs ar fi trebuit susţinut la Bucureşti, şi nu în Primăria Constanţa, cu o comisie internă. Acesta este unul dintre capetele de cerere din dosarul său, alături de anularea parţială a HCLM din 2017, prin s-au aprobat organigrama şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Primăriei Constanţa şi a aparatului de specialitate al primarului.
 
Reîntors pe fond, pentru rejudecare, la Tribunalul Constanţa, dosarul a primit termen pe data de 14.06.2019, ora 8.30, la completul CA6. Vă reamintim că în luna octombrie 2017 Sorin Viorel Munteanu părăsea Primăria Constanţa, prin încetarea contractului de muncă.
 
Citeşte şi:
 

Sorin Munteanu este noul arhitect şef al Constanţei

Primăria Constanţa a anunţat numele lor Viorel Munteanu, noul şef al Serviciului Urbanism, Mihai Vânturache, al Biroului Strategii Urbane


Făgădău, în căutarea unui arhitect-şef Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Constanţa, blocat până…la noi ordine (video)

Nou regulament de organizare şi funcţionare a Primăriei conduse de către Decebal Făgădău (documente)

Făgădău - „După 16 ani, Primăria Constanţa va avea o organigramă nouă şi funcţională!“ Ce departamente se înfiinţează, ce posturi se restructurează? (document)


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii