Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:12 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Subvenții și investiții de sute de milioane lei băgate în termoficare „Marea rebranșare”! Câte cereri au fost depuse în ultimele 9 luni la Constanța?

ro

24 Sep, 2024 17:00 6371 Marime text
  • În prezent, circa 130.000 – 150.000 de constănțeni beneficiază de sistemul municipal de termoficare (în locuințe, în cote/ parte din condominii, în instituții de învățământ, unități sanitare, unități militare, instituții publice, etc.)
  • Termoficare Constanța SRL are un număr de 3.342 relații contractuale, astfel: 969 cu asociații de proprietari, 553 cu agenti economici, 115 instituții bugetare și 1.705 cu persoane fizice (case)
  • Din totalul energiei termice furnizată în municipiu, circa 80% este destinată populației, iar 20% deservește consumatori non-casnici
  • De la începutul anului 2024 și până în prezent, potrivit societății Termoficare Constanța SRL, s-au înregistrat, atenție! - un număr de 14 cereri de rebranșare a consumatorilor la serviciul de furnizarea a energie termice în sistem centralizat
  • Valoarea totală a subvenției aferentă energiei termice furnizate populației în perioada 01.11.2023 - 31.03.2024 a fost în valoare de 97.940.914 lei, sumă decontată integral de către Primaria Constanța
  • Pierderile înregistrate de Termoficare Constanța SRL anul trecut sunt în valoare de 83.587.633 de lei, fără TVA
  • Consilierii locali municipali au aprobat în ședința din 29 august a.c. compensarea pierderilor induse de prestarea serviciului public de transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație neacoperite în tarif, aferent perioadei 01.01.2023 – 31.12.2023
     
 

INTRO:

Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice și cuprinde totalitatea activităților privind producerea, transportul, distributia și furnizarea energiei termice.

Acesta se realizează prin intermediul infrastructurii tehnico-edilitare specifice aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ teritoriale și se desfășoară sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administratiei publice locale, în scopul asigurarii energiei termice necesare încălzirii și preparării apei calde de consum pentru populație, instituții publice, obiective social-culturale și operatori economici.

Activitatea de termoficare este reglementată de Legea 325/2006 - privind serviciul public de alimentare cu energie termică și Ordinului 91/2007 pentru aprobarea Regulamentului - cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică și se desfășoară de către operatori pe bază de licență eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

 


Sute de milioane băgate în reabilitarea rețelelor termice din oraș

 
Municipalitatea susține că a reabilitat parte din rețelele termice din oraș și se pregătește să dea ordinul de începere a lucrărilor la noul CET.
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, anunța pe 30 mai a.c. că a semnat la Ministerul Energiei contractul de finanțare pentru etapa a VI-a a proiectului de reabilitare a rețelelor termice de transport și distribuție a agentului termic.

Proiectul „Finalizarea reabilitării rețelelor termice primare, continuarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice secundare și a punctelor termice din municipiul Constanța” are o valoare de 368.489.980 lei cu TVA și este finanțat cu fonduri europene prin Fondul de Modernizare. 

Acesta presupune reabilitarea și modernizarea a 0,58 km de rețea primară și 70,23 km de rețea secundară pentru 37 de puncte termice, dar și achiziția și montarea a 1.244 contoare inteligente destinate măsurării energiei termice.

Între timp, municipalitatea își propune și reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța – etapa V, tot pe fonduri europene.

Lucrările din etapa a III-a a proiectului de reabilitare a rețelelor termice primare se apropie de final, adică 4,03 km traseu de conducte primare aferente a trei tronsoane de rețea termică primară și 3,025 km traseu de conducte secundare aferente unui număr de 11 puncte termice, precum și reabilitarea de vane, cămine, înlocuirea sistemelor de contorizare a agentului termic primar și secundar, precum și montarea unei bucle de echilibrare hidraulică, un proiect care s-a ridicat la 52 milioane de lei.

Altele câteva zeci de milioane au fost alocate lucrărilor din etapa a I și a II-a a proiectului de reabilitare a rețelelor termice.
 
Foarte, foarte mulți bani cărora li se adaugă și bugetul pentru noul CET al municipiului.



 
581.311.113 lei fără TVA costă noul CET care are termen de finalizare decembrie 2025. Lucrări nici măcar nu au demarat!
 
 
În luna mai a.c., Ministerul Energiei a virat Primăriei Constanța suma de 87.166.666 lei, un mic avans pentru începerea lucrărilor la noul CET Constanța.

În momentul de față, la nivelul Primăriei, se lucrează la licitația pentru lucrări de demolare a unor construcții aflate pe terenul pe care se va construi noul CET.

Cel mai probabil până la sfârșitul anului se va trece la demolarea acestora, pentru ca la sfârșitul verii să înceapă construcția efectivă a noului CET.
 
Contractul de finanțare pentru această investiție extrem de importantă pentru municipiul Constanța a fost semnat în decembrie 2022, iar în luna iunie 2023 a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care bunurile mobile și imobile ale Centralei Electrice de Termoficare „CET Palas” au fost trecute din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Energiei, în domeniul public al municipiului Constanța.  
 
Pe 1 martie 2024 a fost semnat contractul de lucrări. Valoarea contractului de proiectare și execuție lucrări este de 581.311.113 lei fără TVA, iar termenul de finalizare este decembrie 2025.


sursă foto: Primăria Constanța/semnare contracte termoficare


 
În luna iulie a.c., Primăria Constanța a depus un alt proiect, cel de „Creșterea capacității de cogenerare a sursei de producere a energiei termice pentru îmbunătățirea eficienței energetice în SACET Constanța”, în cadrul Fondului pentru Modernizare.

Mai exact, va fi construită o turbină cu gaze cu cazan recuperator de apă fierbinte cu capacitatea de 25 MWe și 30 MWt, care va fi realizată la cele mai noi standarde și în conformitate cu toate cerințele de eficiență energetică, mediu și schimbări climatice.

Noua sursă de producere a energiei termice va fi construită suplimentar față de cele prevăzute în proiectul de construire a noului CET. Și valoarea totală a acestui proiect însumează aproape 292.112.104,76 lei, fără TVA.

Și pentru că deja am pierdut șirul sutelor de milioane învestite în termoficare și rebilitare rețele, am vrut să știm cum arată tabloul de moment al clienților Termoficare Constanța SRL, principalii beneficiari acestor investiții.

Trebuie menționat faptul că anul acesta a fost primul în care, mai mulți constănțeni s-au plâns se faptul că nu li s-a mai permis debranșarea din sistemul centralizat, fără prea multe explicații.



 
Cât ne costă termoficarea la Constanța?
 
Printr-o adresă pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public publicată am solicitat Termoficare Constanța SRL să ajute la schițarea tabloului general:

Câți abonați sunt în acest moment în serviciul public de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Constanța?
Câte cereri de rebranșare s-au primit în 2024 la Termoficare Constanța SRL?
Care este propunerea de preț pentru gigacalorie din partea Termoficare Constanța SRL către Consiliul Local Municipal Constanța?
Care a fost costul real pentru serviciul public de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Constanța în sezonul rece 2023-2024?
Care a fost suma totală a subvenției pentru gigacalorie acordate de Primăria și Consiliul Local Municipal Constanța către Termoficare Constanța SRL pentru sezonul rece 2023-2024?
 
În continuare vă prezentăm răspunsurile primite:
 
Constanța a pierdut în ultimii ani mulți utilizatori racordați la sistemul centralizat de încălzire oferit de fostul binom CET/RADET și a fost , totodată, printre municipiile cu unul dintre cele mai mari tarife aferente acestui serviciu.

Pentru ca populația să nu resimtă atât de mult acest lucru, municipalitatea a subvenționat preț prin subvenții asigurate din bugetul local. Cu toate acestea, tehnologia învechită și avariile frecevente au alungat oamenii din sistemul centralizat.

În prezent, potrivit Termoficare Constanța SRL sunt circa 130.000 – 150.000 de constănțeni care beneficiază de sistemul municipal de termoficare (în locuințe, în cote/ parte din condominii, în instituții de învățământ, unități sanitare, unități militare, instituții publice, etc.).
Termoficare Constanța SRL are un număr de 3.342 relații contractuale, astfel: 969 cu asociații de proprietari, 553 cu agenti economici, 115 instituții bugetare și 1.705 cu persoane fizice (case).

Din totalul energiei termice furnizată în municipiu, circa 80% este destinată populației, iar 20% deservește consumatori non-casnici.


De la începutul anului 2024 și până în prezent, potrivit societății Termoficare Constanța SRL, s-au înregistrat, atenție! - un număr de 14 cereri de rebranșare a consumatorilor la serviciul de furnizarea a energie termice în sistem centralizat.

 În ceea ce privește propunerea de preț pentru gigacaloria din sezonul rece 2024-2025, Termoficare transmite că în aceasta perioada producătorul local de energie termică a depus solicitare de avizare a prețului de producere Ia reglementarorul național, Autoritatea Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei. Astfel, după aprobarea de către Consiliul Local Municipal a prețului de producere a energiei termice, în conformitate cu prevederile Legii 325/2006 - privind serviciul public de alimentare cu energie termică, societatea Termoficare Constanța SRL va introduce în structura de tarif pentru transport, distribuție și furnizare noul preț de producere și, conform legislației va solicita apoi avizarea tarifelor de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și ulterior, aprobarea acestora de către Consiliul Local Municipal.
Astfel, prețul local al energiei termice va fi stabilit de către Consiliul Local Municipal împreună cu subvenția unitara care urmează să fie acordată populației racordată în sistemul municipal de termoficare.

Iar apropo de subvenții, valoarea totală a acesteia aferentă energiei termice furnizate populației în perioada 01.11.2023 - 31.03.2024 a fost în valoare de 97.940.914 lei, sumă decontată integral de către Primaria Muncipiului Constanța, potrivit răspunsului formulat de conducerea Termoficare Constanța SRL.
 
Despre Termoficare Constanța SRL

Potrivit termene.ro, societatea a fost fondată în anul 2021, are sediul pe strada Badea Cârțan nr. 14A, Constanța și se ocupă cu furnizarea de abur și aer condiționat.
 
În 2023, Termoficare Constanța SRL a realizat peste 300 de milioane de lei cifră de afaceri, a înregistrat o pierdere de peste 20 de milioane de lei și a avut 346 de angajați.
 
Asociat unic este Municipiul Constanța, iar ca administratori figurează: Anton Lavinia, Chirtop Laurențiu, Gropoșilă Iulian Aurel, Lăzărescu George și Popa Liviu-Dorel.
 
Consiliul local Constanța a votat acoperirea pierderilor Termoficare și pentru 2023!
 
Nu mai departe de luna trecută, consilierii locali municipali au aprobat în ședința din 29 august a.c. acordării către societatea Termoficare Constanța SRL a compensării pierderilor induse de prestarea serviciului public de transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație neacoperite în tarif, aferent perioadei 01.01.2023 – 31.12.2023.
 
Pierderile înregistrate de societate sunt în valoare de 83.587.633 de lei, fără TVA, din care pierderile aferente rețelei de transport sunt egale cu 46.793.359,08 lei, iar pierderile aferente rețelei de distribuție și furnizare sunt egale cu 36.794.273,92 de lei. 

Ponderea energiei termice vândute de Termoficare Constanța SRL către consumatorii non-casnici la nivelul anului 2023 a fost de aproximativ 20%, aceasta fiind principala cauză pentru care societatea nu poate înregistra profit operational, se arata în proiectul de hotărâre
 
În anul 2023, activitatea de prestare a serviciului public de termoficare a fost caracterizată de faptul că prețul local aprobat practicat de societate nu a acoperit în întregime costurile reale ale serviciului public.

În aceeași perioadă s-au înregistrat consumuri specifice pentru transportul, distribuția și furnizarea de energie termică mai mari decât cele stabilite prin prețul local.
 
La momentul aprobării tarifelor de transport, distribuție și furnizare pentru anul 2023, a fost luată în calcul o pierdere de 140,49 de lei/Mwh pentru rețeaua de transport, iar pentru rețeaua de distribuție o pierdere de 160,62 de lei/Mwh.
 
În anul 2023, pierderile reale au fost mai mari decât cele aprobate în tarife, fapt certificat de bilanțul termoenergetic aferent anului 2023 întocmit de către Danfer SRL.

Acest ultim bilanț energetic a stabilit nivelul pierderilor procentuale reale aferente rețelei de transport la 45,12% și pentru rețeaua de distribuție la 37,02%.

 
Periodic, primarul transmite pe rețelele sociale că „investițiile în termoficare sunt un succes”!
 
 
„Continuăm pregătirile pentru sezonul rece. Credeți că reușeam să traversăm încă o iarnă cu așa echipament? Eu zic că nu!” (sursă foto +mesaj Vergil Chițac septembrie 2024)




 
„Iarna care urmează vor fi considerabil mai puține probleme cu căldura decât în anii precedenți. Pentru că am făcut lucrurile care trebuie și cum trebuie. Nu am cârpit, ci am investit în viitor. Continuăm lucrările!” (sursă foto +mesaj Vergil Chițac 28 august 2024)


 
„Mulțumesc muncitorilor din șantier, antreprenorului, supervizorului și colegilor mei, care, în ciuda caniculei, lucrează cu spor la schimbarea magistralelor de pe rețeaua de transport a agentului termic. Toți sunt concentrați pe această lucrare foarte importantă. Mai jos, câteva fotografii din teren, ca să vedeți dimensiunea și complexitatea intervențiilor. Continuăm!” ( sursă foto +mesaj Vergil Chițac iunie 2024)
 
 
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Material realizat și cu date de pe SEAP și www.termene.ro.

 
Citește și:
 
Primăria Constanța A fost obținută finanțare pentru încă o etapă în procesul de reabilitare a rețelelor termice


Termoficare Constanța SRL primește compensații pentru pierderile de peste 80 de milioane de lei aferente anului 2023 (DOCUMENT)

A fost livrată prima tranșă de bani pentru construcția noului CET din Constanța

SRL-ul controlat de familia Țucă supervizează lucrările de reabilitare termică a rețelelor din municipiul Constanța, etapa IV (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii