Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:49 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou proiect după anularea celor cu 39 de etaje Spaniolii de la Bogaris intenționează să ridice un nou ansamblu rezidențial în zona fostei baze RATC din Constanța

ro

18 Jul, 2023 18:00 3613 Marime text
  • Este vizat un teren din municipiul Constanța pentru care societatea amintită dorește elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru un ansamblu multifunctional
  • Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Bogaris Residential Rom Cuatro SRL
  • Societatea a fost înființată în anul 2006, cu sediul social în București, Sectorul 2, strada Sg.maj. Ștefan Sorescu
 
Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, prin Maria Alina Cracaoanu.
 
Este vizat un teren din municipiul Constanța pentru care societatea amintită dorește elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru un ansamblu multifunctional. Documentația este valabilă 12 luni. Este vorba, conform surselor din Primăria Constanța, de terenul de la fosta bază RATC, unde în trecut societatea a mai avut un proiect de construire a unui ansamblu de 24 și 39 de etaje.
 
 
Despre Bogaris Residential Rom Cuatro SRL
 
 
Societatea a fost înființată în anul 2006, cu sediul social în București, Sectorul 2, strada Sg.maj. Ștefan Sorescu. Activitatea principală conform codului CAEN constă în dezvoltare (promovare) imobiliară). Acționari în firmă sunt spaniolii de la Bogaris Residential 4 SL, cu 99,99% și Alfonso de Los Santos Otero Zapata, cetățean spaniol, cu 0,01%. Administratori sunt El Burgo de Pudio SL U, Gongaltres S L, Ibertas Proyectos S L U, Manyara S L U și Melibera S L U.
 
În anul 2022, firma a raportat 0 salariați, cu o cifră de afaceri de 168 lei și o pierdere de peste 48 milioane lei.
 
Conform termene.ro, Alfonso de Los Santos Otero Zapata mai este asociat în Bogaris Retail Cinco Rom SRL, Mcarola Consulting SRL, Bogaris Retail Rom SRL, Anelke Consulting SRL, cât și în Endrubayo Consulting SRL. Gongaltres S L este administrator în Bogaris Retail Rom SRL.
 

Turnurile anulate în instanță
 
Amintim că, în 2022, Curtea de Apel Galați a dat o soluție definitivă în dosarul 263/118/2018**, după ce instanța din Constanța le-a dat câștig de cauză investitorilor. Magistrații gălățeni au decis să anuleze definitiv PUZ-ul privind construirea unor blocuri de 24, respectiv 39 de etaje, în zona fostei baze RATC, teren în suprafață de 94.997,56 mp.

 
În 2018, Bogaris Residential Rom Cuatro SRL a prezentat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriile de prezentare pentru patru proiecte, în vederea obţinerii acordurilor de mediu. Este vorba despre: „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă - Corp A“, „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă - Corp B“, „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă - Corp C“ şi „Construire imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter 3S+P+24E+terasă circulabilă - Corp D“.

 
„Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat anumite neconformități tehnice care generează posibile aspecte de nelegalitate ale PUZ-ului respectiv, cum ar fi cele legate de lipsa unor avize sau nerespectarea unor anumite termene în elaborarea și aprobarea PUZ-ului. Urmare a sesizării trimise de catre ISC, Instituția Prefectului a trebuit să-și exercite rolul legal. Instanța a hotărât să respingă acțiunea, iar Instituția Prefectului, ulterior, a depus recurs, apreciind că aspectele sesizate reprezentau motiv de nulitate absolută a actului atacat și nu una relativă”, a fost punctul de vedere transmis de către reprezentanții Instituției Prefectului Constanța către cotidianul nostru.

Reclamanți în dosar au fost Instituția Prefectului – județul Constanța și Liga pentru Drepturile Constănțenilor. Intimat reclamant este Ovanesian Felicia Nadina, iar pârâți sunt Consiliul Local Constanța și Bogaris Residential Rom Cuatro SRL – fosta SC Habbitania SRL. Intervenienți sunt MCF Construct 2000 SRL, Bogaris Residential Rom Cuatro SRL, Banco Santander SA – fosta Banco Popular Espanol SA.
 
„În motivare, s-a arătat că proiectul a fost pe introdus pe ordina de zi suplimentară, s-a refuzat unicului consilier care a manifestat un minim de interes în verificarea documentației abia primite această posibilitate, primarul a făcut presiuni pentru adoptarea hotărârii în chiar ședința în care a fost propus, fără nicio amânare. În tot municipiul București nu există nici măcar o singură clădire cu 39 de etaje, iar în cazul de fata, pârâtul a aprobat edificarea a 4 astfel de clădiri pe suprafata de 3 ha.

 
PUZ-ul reglementează edificarea a cel puțin 9 blocuri cu 24 de etaje, cu doar 3.000 locuri de parcare, ceea ce va genera sufocarea străzilor adiacente (deja blocate) prin parcarea autoturismelor proprietarilor din complexul rezidențial, dar și blocarea traficului pe toate căile circulabile, care nu sunt pregătite să preia cele peste minim 7.000 - 8.000 autoturisme generate numai de cele 9 blocuri cu 24 de etaje (urmează a fi avut în vedere inclusiv traficul generat de magazinul Lidl, deja edificat și care a determinat modificări majore ale regimului circulației în zonă)”, conform rolii.ro.
 
Cum au motivat reclamanții – „Există dubii serioase că solul din zonă va suporta”
 
Se arată că există dubii serioase că solul din zonă va suporta, din condiții tehnice corespunzătoare, cele 3-4 niveluri de subsoluri peste care se află greutatea celor 24, respectiv 39 de etaje, reclamantele criticand, din acest punct de vedere, studiile de specialitate (eventual) întocmite. Impactul asupra locuințelor din zonă va fi, din punct de vedere peisagistic, dezastruos, nu exista convingerea că au fost respectate parte dintre cerințele Ghidului privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al PUZ aprobat prin Ordinul nr. 176/N/2000 MLPAT și se face referire expresă cel puțin la culegerea și interpretarea unui volum mare de informații din diferite domenii, dar nici ale Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației din 04.02.2014 aprobate prin Ordinul nr. 119/2014 și nici ale Ordinul nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, maniera de amplasare a imobilelor cu destinație de locuință urmând a prejudicia dreptul la însorire, ventilația naturală, iluminatul natural. Populația zonei nu a fost consultată. Zona analizată pentru întocmirea PUZ-ului este reprezentată strict de limitele terenului ce a generat PUZ-ul și zona limitrofă doar pe una dintre părți, cea cu Parcul Pionierilor, care, evident, nu putea pune niciun fel de probleme din punct de vedere al amplasării în zonă. PUZ-ul nu a fost redactat pe suport informatic actualizat. Prin hotărârea atacată au fost încălcate prevederile Legii nr. 350/2001 privind urbanismul și amenajarea teritoriului, fiind acceptați indicatori urbanistici POT și CUT ce depășesc valorile autorizate în documentațiile de urbanism anterioare, dar și prin dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 350/2001.
 
 
Amintim că prin HCL nr. 116/2009, pe amplasamentul studiat s-a propus realizarea unui complex de imobile cu regim mare de inaltime cuprins 3S+P+5B si 4S+P+39E, cu funcțiuni multiple. Terenul a fost impartit in 10 UTR-uri cu privire la care s-au stabilit următoarele: pentru primele 9, situate spre sudul amplasamentului, s-a propus construirea unor imobile cu regim de inaltime de 3S+P+24E cu funcțiuni predominante de locuire colectiva cu spatii publice la parter, iar pentru UTR 10 s-a propus ca aceasta sa cuprindă 3 zone: zona centrala cu funcțiuni comerciale, zonele de nord si de sud pentru care s-a prevăzut realizarea a 2 imobile cu regim maxim de inaltime 4S+P+39E (amplasate pe doua dintre cele 4 posibile locații figurate in UTR10) care cuprind spatii cu următoarele destinații: locuințe, hotel, birouri, servicii. Proiectul mai propune amenajarea a circa 4500 locuri de parcare in incinta, la nivelul celor 3 subsoluri generale.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
  
Citește și:
 
24 și 39 de etaje Final de poveste în procesul pentru construirea celor mai înalte blocuri din municipiul Constanța. Ce spun părțile
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii