Urmările sentinţei din Dosarul Retrocedărilor! Seaside Estate Company cheamă la judecată Municipiul Constanţa!
Urmările sentinţei din Dosarul Retrocedărilor!: Seaside Estate Company cheamă la judecată Municipiul Constanţa!
10 Jan, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4481
Marime text
SC Seaside Estate Company SRL cheamă la judecată Municipiul Constanţa şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe! Dosarul (28544/212/2019) se află pe rolul Secţiei civile a Judecătoriei Constanţa din data de 18 octombrie 2019 şi are ca obiect „sechestru asigurător ridicare sechestru“. Până în prezent nu s-a stabilit primul termen de judecată. Pe scurt, conform datelor oficiale, Seaside Estate Company SRL solicită ridicarea sechestrului penal, măsură instituită prin Ordonanţa nr. 29/P/15.02.2008 a DNA, în dosarul de urmărire penală nr. 29/P/2005, cunoscut publicului larg drept Dosarul Retrocedărilor din Constanţa!
Seaside Estate Company SRL a fost înfiinţată în anul 2006. Până în anul 2013, administratorul societăţii Seaside Estate Company SRL a fost Adrian Mânăstireanu, fostul director al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, un apropiat al fostului primar Radu Ștefan Mazăre, acesta fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Seaside Estate Company SRL controlează SC Nitalexil SRL şi Principal SN SRL, aceasta din urmă fiind administrată de Alexandru Florian Ilie, fostul şef de cabinet al fostului senator Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei.
Revenind la dosarul 28544/212/2019, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, oficialii Seaside Estate Company SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe, au solicitat ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului penal, instituită prin Ordonanţa nr. 29/P/15.02.2008 a DNA, în dosarul de urmărire penală nr. 29/P/2005, cauză cunoscută, aşa cum arătam şi mai sus, drept Dosarul Retrocedărilor din Constanţa!
Lista exactă a terenurilor
În acţiunea sa, Seaside Estate Company SRL mai arată că prin decizia finală a Înaltei Curţi de Casaţie pronunţată Dosarul Retrocedărilor s-a dispus menţinerea măsurii sechestrului judiciar, în ceea ce priveşte imobilele proprietatea Seaside Estate Company SRL, constând în: teren în suprafaţă de 750 mp situat în staţiunea Mamaia, Zona Restaurant Dorna (lot 2), teren în suprafaţă de 1250 mp situat în staţiunea Mamaia, Zona Restaurant Dorna (lot 1), teren în suprafaţă de 752 mp situat în Staţiunea Mamaia, Zona Hotel Dorna.
Declinare
Pe data de 07 noiembrie 2019, Judecătoria Constanţa a decis declinarea competenţei de soluţionare a cererii de ridicare a măsurii sechestrului asigurător penal, formulată de către reclamanta Seaside Estate Company SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe, în favoarea Tribunalului Constanţa. Decizia a fost fără cale de atac.
Pe data de 19 decembrie 2019, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Judecata, suspendată
Având în vedere acestea, magistraţii de la tribunal au constatat ivit conflictul negativ de competenţă, au suspendat din oficiu judecata cauzei şi au decis înaintarea dosarului Curţii de Apel Constanţa, pentru a hotărî asupra conflictului. Mai precis, judecătorii de la Curtea de Apel trebuie să decidă ce instanţă va soluţiona cererea Seaside Estate Company SRL, un termen fiind stabilit în acest sens pe data de 15 ianuarie.
Date oficiale de la Registrul Comerţului
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, acesta fiind consultat la data de 9 ianuarie, SC Seaside Estate Company SRL are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu, Complex Sportiv Badea Cârţan. Asociaţi persoane juridice sunt: Gkl Engineering LTD, cu sediul social în Cipru, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 66%, dar şi SC Nitalexil SRL, cu sediul social tot în municipiul Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu, Complex Sportiv Badea Cârţan, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 34 %. Administratorul SC Seaside Estate Company SRL este bucureşteanul Coman Marius-Cristian.
Seaside Estate Company SRL controlează SC Nitalexil SRL şi Principal SN SRL, ambele având sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu, Complex Sportiv Badea Cârţan. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, acesta fiind consultat la data de 9 ianuarie, Principal SN SRL este administrată de Alexandru Florian Ilie, fostul şef de cabinet al fostului senator Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanţei.
Revenind în instanţă
Aşa cum arătam şi mai sus, Seaside Estate Company SRL solicită ridicarea sechestrului penal, măsură instituită prin Ordonanţa nr. 29/P/15.02.2008 a DNA, în dosarul de urmărire penală nr. 29/P/2005, cunoscut publicului larg drept Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. În acest dosar au fost judecaţi 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. De altfel, procurorii DNA au calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a fost soluţionat definitiv de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au dictat aproape 120 de ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, nouă ani de închisoare cu executare.
Iată pedepsele finale!
Radu Ştefan Mazăre: nouă ani de închisoare
Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.
Ion Marica: cinci ani de închisoare.
Cristian Talpău: patru ani de închisoare.
Nora Alina Chircă: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.
Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Sergiu Ceacîreanu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Bogdan Gabriel Sandu: patru ani de închisoare.
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare. Foarte important, Înalta Curte a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
Aurel Jean Andrei: doi ani se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Cristina Budei: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Viorel Pană: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Camboianu: cinci ani de închisoare.
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
Puşcaşi Carmen: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Înalta Curte a încetat procesul penal faţă de inculpatul Andrei Sozanski pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F - Rechizitoriu).
Graţiela Rusu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Sanda Gabriela Radu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Claudia Cealera: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Luminiţa Călătoru: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Silvia Stanciu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Dima Alin Horaţiu: şase ani de închisoare.
Citeşte şi:
Bloc de nouă etaje, ridicat de Nitalexil în staţiunea Mamaia
Investiţie în Mamaia
O firmă din „cuibul“ business-urilor care au legături cu Mazăre ridică un bloc de opt etaje
Beneficiara unui teren retrocedat
Nitalexil SRL are girul Primăriei Constanţa pentru un bloc de 10 nivele în Mamaia
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii