Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:03 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Cine n-a votat n-are drept la comentat!

ro

07 Dec, 2020 00:00 4283 Marime text

Teoretic, pentru că practic nici noi, cei care am votat, nu avem prea mari așteptări ca dreptul exercitat duminică, 6 decembrie, în zi sfântă de Nicolae, să ne aducă... laptele și mierea promise în campania electorală.
Dar, stai liniștit, că și dacă n-ai votat tot influențezi rezultatul alegerilor. Pentru că figurezi în Registrul Electoral, așadar ești legat, volens-nolens, de toți ceilalți care votează, influențând direct scorul fiecărui partid în alegeri. Cu cât sunt exprimate mai puține voturi din totalul alegătorilor înregistrați, cu atât crește procentajul final al partidelor, iar cel mai mult crește partidul de pe primul loc.
 
Dar de ce am ajuns să vorbim de două tabere și să fim atât de sceptici, de-a dreptul depresivi, încât am ajuns să ne dorim, chiar dacă nu toți votăm, ca în România să aibă loc în fiecare an alegeri, ba chiar și de două ori în 365 de zile. Păi, poate, cine știe, cu sula în coaste, vor reuși acești homo hypocritus să fie sensibili la nevoile maselor de eventuali votanți.
 
Și ca să exemplificăm falsa „bucurie” a votului, nu mai departe în week-endul trecut, mai precis pe 4 decembrie 2020, am fost martorii unui asalt de pseudo-vești bune în domeniul educației, asta în timp ce, până mai ieri, ne întrebam dacă învățământul românesc mai poate duce atâtea neputințe.
 
Va să zică, vineri, 4 decembrie 2020, Guvernul României a aprobat Acordul de principiu privind contractarea de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare a unui împrumut, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, pentru susținerea proiectului „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”.
 
Tot în ședința de vineri, 4 decembrie 2020, Executivul a aprobat Hotărârea prin care bugetul proiectului „Reforma educației timpurii în România (PRET)” se suplimentează cu suma de 24,08 milioane de euro. Acesta presupune construirea și dotarea cu mobilier a 400 de grădinițe. Dintre acestea, pentru 235 de grădinițe lucrările au fost finalizate, 135 se află în execuție, iar restul de 32 de grădinițe sunt în diferite faze ale procedurilor de achiziție. Proiectul este cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României.
 
Tot vineri, 4 decembrie 2020, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern prin care se stabilește, în premieră, cuantumul minim (100 lei) al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, în anul școlar 2020 – 2021. Dar fără bani prevăzuți în bugetele primăriilor...
 
Tot vineri, 4 decembrie 2020, Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, a emis ordinul prin care s-au aprobat, pentru prima dată, programele școlare pentru cele 425 de discipline din învățământul special.

 
Și tot vineri, 4 decembrie, a sosit la Inspectoratul Școlar Județean Constanța prima tranșă de tablete – cam jumătate, cât de scos ochii, adică din 5.689 au ajuns 2.600 bucăți – din lotul promis de ministrul Monica Anisie de pe la jumătatea lunii iulie, în programul „Școala de acasă”. Tablete care vor fi distribuite pe baza cererilor scrise sau declarațiilor pe proprie răspundere ale părintelui/tutorelui legal sau ale elevului dacă este major, potrivit cărora familia sau potențialul beneficiar al programului nu deține niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet.
 
Rămâne de văzut dacă dincolo de aceste hotărâri se va afla un ALES care să le și pună în aplicare, pentru că, cel mai probabil, prof. Monica Cristina Anisie va ajunge în Parlamentul României, după un an și puțin de mandat complicat în fotoliul de ministru al Educației.
 
Citește și:

Editorial „Stai ușor, domnule inspector școlar general, că dumneata faci politică, și nu politici educaționale!”
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii